O carte în care eruditul se împlinește în realitatea imediată…

Acasa >

Articol

A apărut un nou volum Daniel Mendelsohn, Trei inele. O poveste despre exil, narațiune și destin (Ed. Polirom, Iași, 2022, 166 pg.). la Polirom au apărut, până acum, remarcabilele O odisee. Un tată, un fiu și o epopee (2019) și Cei dispăruți. În căutarea a șase din cei șase milioane (2021) impresionante reașezări în epopeea unei realități care, sub ochii noștri, renaște din cianozarea conștiințelor lumii. Traducerea de față- realizat de Petru Iamandi- propune 3 lecții de „închidere” a istoriei: Lycee Francais (pp.9-68), Educația fetelor (pp.69- 118) și Templul (pp. 119-164). E povestea a trei scriitori exilați: Erich Auerbach- un filolog evreu fugit la Istanbul, un excepțional autor de literatură comparată (nu strică lectura vol. Mimesis. Reprezentarea realității în literatura occidentală, tradus la noi de I. Negoițescu, publicat de Polirom în 2000), episcopul Francois Fenelon, remarcabil predicator și pedagog, repudiat pentru Peripețiile lui Telemah (la noi, o ediție frumoasă este aceea apărută în Ed. Minerva, 1978), o continuare ingenioasă a Odiseei și scriitorul german W.G. Sebald (tradus la noi nu demult, 2021, cu volumul Inelele lui Saturn) – autoexilat în 1960 pe insulara Anglie, specialist în fenomenul dislocării, dorului, nostalgiei de casă, a durerii de ruperea fizică de spațiul „casă”. Sunt apoi pagini din „bucătăria” alcătuirii volumelor lui Mendelshon despre familie, Holocaust ori Odisee ca mod de restaurare a căutării. Destine? Icoane de gândire? Textul, deloc ușor, răscolește cu forța lui și educă modul în care regândim memorialistica și istoria critică a realității imediate. Un străin ajunge într-un oraș necunoscut după o îndelungă călătorie…

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
28 februarie 2022 la 20:09

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit