Tribuna
PNL
Nunțile din Sibiu, amânate pentru 2021 sau transformate în mici petreceri
Nunțile din Sibiu, amânate pentru 2021 sau transformate în mici petreceri

 

Anunțul premierului despre posibilitatea reducerii numărului persoanelor care participă la evenimente, cum ar fi nunțile sau botezurile sau chiar interzicerea acestor reuniuni a născut o serie de discuții aprinse, în special printre cei din industria HoReCa și așa nemulțumiți de restricțiile impuse de autorități. 2020 s-a dovedit un an cu ghinion pentru cei ce își planificaseră cel mai important moment al vieții de cuplu, nunta. Reporterii Tribunei au stat de vorbă cu administratorii mai multor restaurante și săli de nunți, de la care au aflat ce a însemnat „industria evenimentelor” pentru Sibiu, în acest an de criză.  

Dacă în primăvară cei ce-și planificaseră nunta pentru vara acestui an erau cât de cât optimiști și spuneau că intenționează să amâne evenimentul pentru toamnă, evoluția pandemiei le-a dat multora planurile peste cap. Cei mai mulți s-au văzut nevoiți să reprogrameze pentru anul viitor „masa, dansul și felicitările”, alții preferând să reducă numărul invitaților și să transforme nunta clasică într-o reuniune, cu maxim 50 de persoane, la care au putut participa doar o parte dintre rude și prietenii foarte apropiați. 

Nicio nuntă la Dobrun

Restaurantul Dobrun, altădată plin de nuntași în fiecare weekend, nu a găzduit nici măcar o nuntă în acest an. „Aveam programate nunți pentru 2020 încă din 2019. La începutul pandemiei mulți dintre miri și-au amânat evenimentul pentru sfârșitul verii sau pentru toamnă, dar evoluția pandemiei i-a determinat pe toți să reprogrameze nunțile pentru 2021. Anul acesta nu am avut nicio nuntă. Restaurantul e deschis, atât în incintă, cât și pe terasă, oferim în continuare meniu a la carte, meniul zilei, am luat toate măsurile de distanțare și de igienă, dar nu am a avut și nu vom avea nicio nuntă organizată în acest an. Exista posibilitatea restrângerii evenimentelor, dar cei care își făcuseră rezervare la noi au preferat să amâne nunta pentru anul viitor, în așa fel încât să o poată organiza cu toți invitații”, a explicat, pentru Tribuna, Daniel Drăgoi, administrator al restaurantului Dobrun.

„De la nuntă, la un fel de cununie”

Există și restaurante care au organizat evenimente, dar cei ce le administrează spun că numărul nunților și al botezurilor s-a diminuat chiar și cu 80%, iar evenimentele nu mai au nici pe departe amploarea din anii trecuți. „Am avut câteva evenimente, nunți, botezuri, dar cum numărul maxim de invitați în spațiul închis nu putea depăși 50 de persoane, vă dați seama că am avut puține astfel de manifestări. Eu cred că scăderea e undeva la 80%. Practic, nu putem vorbi despre o nuntă în adevăratul sens al cuvântului, ci, mai degrabă, despre un fel de petrecere de după cununie, cu câțiva invitați mai apropiați. Ca să organizezi un astfel de eveniment, ai nevoie de personal, de aprovizionare, de bucătar și, chiar dacă efortul nu e ca la o nuntă de – să zicem – 200 de persoane, tot trebuie să te mobilizezi. La final, când tragi linie, îți dai seama că profitul e mult diminuat și că nu poți vorbi despre câștig. Nu poți crește prețul meniului pentru a ieși cât de cât în avantaj, deci situația e una mai mult decât dificilă pentru noi, cei care organizam nunți și botezuri”, spune proprietarul unui restaurant din Sibiu.

„Decât nimic, e bine și așa, măcar ne-am putut plăti angajații!”

Printre cei care se plâng de restricțiile impuse de autorități, există și voci care se mulțumesc cu evenimentele restrânse. Proprietarul unui restaurant ce organiza evenimente relativ restrânse și înainte de pandemie spune că numărul evenimentelor a scăzut, dar că e mulțumit că a putut să-și păstreze angajații. „Noi am organizat evenimente, într-adevăr mai puține decât în anii trecuți, dar având un spațiu oricum restrâns, ne-am încadrat în marja obișnuită. Am avut clienți care au vrut cu tot dinadinsul să sărbătorească nunta sau botezul într-un cadru restrâns, de până la 50 de persoane și atunci au găsit la noi toată deschiderea. Avem, de exemplu, două cupluri care au organizat o semi-nuntă ca să îi spun așa, cu rudele și prietenii acum, urmând ca la anul să facă o nuntă mai mare, la care să poată invita peste 200 de persoane. Eu m-am bucurat că am putut să îmi mențin în această perioadă angajații și să-i plătesc, să nu fiu nevoit să îi trimit în șomaj. Așteptăm vremuri mai bune.”, ne-a povestit proprietarul localului din Sibiu. 

Activitatea restaurantelor a fost puternic afectată de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus și, în continuare, este pusă sub semnul întrebării. Luni, premierul Ludovic Orban a declarat că e luată în calcul posibilitatea diminuării numărului participanților de la evenimentele private sau chiar interzicerea acestora, ceea ce ar însemna o nouă lovitură pentru cei din industria HoReCa. Aceștia din urmă au lansat în repetate rânduri apeluri către autorități, cerând eliminarea unor restricții și susținând că restaurantele și cafenelele nu reprezintă sursa răspândirii comunitare a coronavirusului.  (D.B.)

Foto Arhivă Tribuna






comentarii
1 comentarii

totul trebuie aminat
votarile nu
nesimtiti de pnlisti(PDLISTI de fapt)userisisti(SOROSISTI) si fdgristi(GRUP ETNIC GERMAN)
13.10.2020 14:17
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia