Noul protopop de Agnita, instalat în funcție de Mitropolitul Ardealului

Acasa >

Articol

La sediul Protopopiatului din Agnita a avut loc luni, 17 martie, ceremonia de instalare a noului protoiereu, preotul Florin Ţînţ, care îl înlocuiește în funcție pe preotul Andrei Iancu, promovat în Parohia Sibiu-Cetate II.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La eveniment au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului care a oficiat ceremonia, alături de el fiind și preoții de la parohiile din Protopopiatul Agnita.

„Am primit cu bucurie această nouă misiune şi mulţumesc Înaltpreasfinţiei Voastre pentru încrederea şi cinstea acordate.Nădăjduiesc că Dumnezeu mă va ajuta să duc la îndeplinire toate sarcinile prevăzute în Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române. Împreună cu preoţii din Protopopiat vom încerca să intensificăm lucrarea pastoral-misionară, culturală, social-filantropică începută de înaintaşii noştri, preacucernicii părinţi protopopi şi preoţii mai în vârstă care au lucrat cu zel în acest protopopiat. Această misiune este destul de grea având în vedere tot ce se întâmplă în lume şi în protopopiatul nostru, unde sunt lipsuri materiale şi totul este destul de dificil, dar împreună cred că vom reuşi să lucrăm frumos. Totdeauna când s-a lucrat în echipă am avut rezultate deosebite”, a spus protopopul Florin Țînț.

După ceremonie, a urmat şedința administrativă a preoților din Protopopiatul Agnita în care Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu le-a prezentat clericilor proiectele misionare, culturale şi social-filantropice ale Arhiepiscopiei Sibiului pentru anul 2025, apoi s-au discutat diverse aspecte ale lucrării pastorale din comunităţile parohiale.

Sursa foto: facebook Mitropolia Ardealului/ Costin Chesnoiu

(I.D.)

 

18 martie 2025 la 06:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 5 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit