Continental
Tribuna
Nouă copii din clasa I de la „Goga”, care au fost în tabără la ski în Păltiniș, acasă cu suspiciune de gripă
Laura BUCIU
11520 vizualizari
Nouă copii din clasa I de la „Goga”, care au fost în tabără la ski în Păltiniș, acasă cu suspiciune de gripă
© Arhiva Tribuna

Nouă copii de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, din clasa I, sunt acasă cu suspiciune de gripă. Probe pentru confirmarea sau infirmarea gripei au fost trimise la analiză, la Institutul Cantacuzino. Cei nouă copii au fost îmtr-o tabără de ski la Păltiniș.

„Au fost recoltate în cursul acestei săptămâni și două probe pentru detectare de virus gripal, de la două elevi ai Colegiului Național “Octavian Goga” Sibiu, unde s-au semnalat 9 cazuri cu suspiciune de gripă la clasa I C, demarându-se o investigaţie epidemiologică privind un posibil focar în colectivitate. Din primele informații culese reiese faptul că elevii au participat la o tabără de ski, organizată la o pensiune din Păltiniș, iar cazurile de îmbolnăvire au debutat imediat după plecarea din tabără. Toți bolnavii au fost izolați la domiciliu, cu tratament antiviral, fiind recomandată suspendarea temporară a cursurilor până vineri. Probele recoltate sunt în curs de investigare”, au transmis, joi, reprezentanții DSP Sibiu.

 

Numărul sibienilor răciți scade

 

În urma centralizării datelor comunicate de către medicii din județul Sibiu, în cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii acute şi a gripei, DSP a transmis că în perioada 10 februarie – 16 februarie (pe durata unei săptămâni) au fost înregistrate 3.295 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, cu circa 14% mai puține faţă de cazurile din săptămâna precedentă, când au fost raportate 3.838 cazuri. Numărul acestora este mai mare, însă, față de cel înregistrat în aceeași perioadă a sezonului trecut, când s-au raportat 2.191 de cazuri.

În aceeași perioadă au fost înregistrate 594 pneumonii, iar cazurile de gripă raportate au fost în număr de 310, față de 380 cazuri în săptămâna anterioară.

 

Cum ne ferim de gripă

 

Rămân valabile toate recomandările privind măsurile de igienă personală (spălarea cu apă și săpun a mâinilor și folosirea batistelor pentru strănut sau tuse) și respectarea unui regim de viață sănătos (alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare), esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și gripă. Se asemenea, se va ține cont în special de evitarea oricăror aglomerații din spațiile publice.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia