Puţini sunt cei care se pot lăuda că, de cum au terminat şcoala, se pot şi angaja. Şi încă şi mai puţini sunt cei care au un loc de muncă asigurat, de cum trec pragul unei şcoli. De un astfel de noroc au parte absolvenţii Şcolii "Transcom": fiecare dintre ei ştie deja în ce societate comercială va munci.
Ieri, elevii Şcolii "Transcom" şi-au luat "la revedere" de la cadrele didactice: unii - doar până la toamnă, alţii cu promisiunea că, deşi nu mai sunt elevi ai şcolii, vor reveni în instituţie. Altfel spus, Şcoala "Transcom" a pus punct anului şcolar 2010/2011 şi, ca de obicei, festivitatea s-a lăsat cu premii, cu poveţe şi buchete de flori oferite de elevi dascălilor.
Liliana Toma, directoarea instituţiei, s-a adresat în special absolvenţilor sfătuindu-i să pună în aplicare, la locul de muncă, ceea ce au învăţat pe băncile şcolii şi să nu uite că seriozitatea şi hărnicia se numără printre primele calităţi de care trebuie să dea dovadă. Şi pentru că s-a vorbit de seriozitate şi hărnicie, cei mai harnici elevi au fost premiaţi. În acest an, Şcoala "Transcom" a venit cu o surpriză către cei mai buni elevi: cei care au obţinut Premiul I au primit cadou câte un DVD-player, Premiul II a venit însoţit de un monitor, iar elevii cu Premiul III au primit cărţi. De asemenea, au fost oferite două premii speciale absolvenţilor care au avut rezultate excepţionale în timpul practicii. În plus, elevi ai Şcolii Transcom au beneficiat de stagii de perfecţionare în Spania.
"Şcoala Transcom este o şcoală privată şi tot ceea ce vedeţi aici este finanţat din fonduri private, provenite de la Holdingul Atlassib şi din donaţii. Aveţi o şansă pe care v-aş ruga să o conştientizaţi: aceea de a vă şcolariza şi de a vă angaja, după finalizarea studiilor. Şansa aceasta v-a oferit-o un om important din mediul de afaceri, dl. Ilie Carabulea", a spus Cristina Ciobanu, reprezentant Fundaţia Atlassib.
Absolvenţii acestui an au avut ca specializare mecanic auto. Din toamnă, instituţia de învăţământ oferă trei noi specializări: tehnician electrician, tehnician în transporturi, tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii auto.
Şcoala "Transcom"
Şcoala "Transcom" este o instituţie de învăţământ autorizată să funcţioneze de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Elevii provin preponderent din mediul rural, iar mulţi dintre ei prezintă risc crescut de abandon şcolar. "Preluăm elevi cu risc crescut de abandon şcolar, elevi cărora părinţii nu pot să le asigure, financiar vorbind, o formă de educaţie. Elevii noştri beneficiază de abonament de transport gratuit, beneficiază de o masă caldă şi nu plătesc taxe de şcolarizare. În plus, la absolvire nu îi lăsăm pe drumuri: fiecare absolvent este angajat în una din societăţile Holdingului Atlassib. De asemenea, există elevi care beneficiază de burse sociale, pentru că noi credem în aceşti tineri şi vrem să îi ajutăm", adaugă Liliana Toma.
Pregătirea elevilor din şcoala "Transcom" se efectuează în săli noi de clasă, în laboratoare de informatică bine dotate şi în atelierele Holdingului Atlassib.
Şcoala "Transcom" este o formă de învăţământ similară cu cea de stat. După terminarea celor trei ani, elevii pot să se înscrie la liceu. (M. S.)
Tursib vă anunţă şi la acest început de an, la fel cum au făcut de câţiva ani încoace, faptul că lansează...
Tursib vă anunţă şi la acest început de an, la fel cum au făcut de câţiva ani încoace, faptul că lansează...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 14 IANUARIE
- între orele 10-16 în...
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI, 14 IANUARIE
- între orele 10-16 în...
Sunt anumiţi indivizi şi anumite brigăzi şi atitudini care, în ultima vreme, fac ca cineva sau ceva care ţi-era cel...
Sunt anumiţi indivizi şi anumite brigăzi şi atitudini care, în ultima vreme, fac ca cineva sau ceva care ţi-era cel...
Muzeul Național Brukenthal anunţă că anul acesta pregătește un plan cultural aniversar, în contextul împliniri a 300 de ani de...
Muzeul Național Brukenthal anunţă că anul acesta pregătește un plan cultural aniversar, în contextul împliniri a 300 de ani de...