Tribuna
„Noi suntem români!”, spectacol omagial dedicat Zilei Naționale a României
„Noi suntem români!”, spectacol omagial dedicat Zilei Naționale a României

În 1 decembrie, Consiliul Judeţean Sibiu şi Junii Sibiului vin cu un dar de suflet pentru toţi românii: Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”. Manifestarea devenită tradiție pentru Sibiu și România se desfășoară cu public, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, iar intrarea este gratuită. Pentru a facilita accesul la această sărbătoare a cât mai multor persoane, spectacolul este transmis în direct pe canalul TVR 1.

Români cu dragoste de neam şi de tradiţiile din străbuni celebrează Ziua Naţională a României printr-un regal folcloric ce ilustrează imaginea ţării noastre prin ceea ce avem mai de preț: cultura și civilizația. Prin grija Consiliului Judeţean Sibiu şi a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu vom intona Imnul naţional „Deşteaptă-te, române” miercuri, 1 decembrie 2021, ora 15.50, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”.

Îşi dau mână cu mână şi întind hora mare cu jocuri, cântece populare şi voie bună: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Orchestra  „Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros, Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Laura Lavric, Daniela Condurache, Sava Negrean Brudașcu, Cornelia și Lupu Rednic, Nicușor Iordan și Grupul „Burnasul”, Andreea Voica, Liliana Laichici, Mariana Deac, Mariana Anghel, Ionuț Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu, Constantin Enceanu, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Alina Pinca, Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Izabela Tomița, Niculina Stoican, Sebastian Emanuel Stan, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Ilie Medrea, Marian Medregoniu, Delia Barbu, Ciprian Pop, Cosmin Bârlan, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Gabriel Dumitru, Iulia Mihai, Nicu Mâță, Stana Stepanescu, Traian Stoiță și Andreea Haisan.

Accesul se face pe bază de invitaţie ce se distribuie în mod gratuit la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu, duminică 28 noiembrie 2021, între orele 11 și 21.

Conform normelor legislative în vigoare privind prevenirea răspândirii pandemiei de COVID – 19, accesul în sala de spectacol este permis cu dovada unui cod QR, obţinut în urma vaccinării sau a trecerii prin boală.

Organizatori: Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu. Evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Sibiu. Coproducător: TVR. Prezintă: Iuliana Tudor.

Spectacolul va fi transmis ÎN DIRECT pe canalul TVR 1, miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 15.50. Accesul în sala de spectacol este permis până la ora 15.30.





comentarii
1 comentarii

Inca o bataie de joc la adresa sibienilor:pentru o sala cu 500 de locuri s-au distribuit 26(douazeci si sase) de invitatii,deci nici pentru un rind din sala.Cu toate restrictiile din aceasta perioada au fost repartizate sibienilor 5% din locuri.Celelalte au fost rezervate probabil familiilor Cimpeanu,Macrea si angajatiilor Consiliului Judetean.Cum sa inteleaga sibienii ca sarbatorirea zilei nationale,cu acest spectacol a fost rezervat doar potentatiilor locali.De ce s-a maifacut propaganda acestui eveniment?La inceputul distribuirii invitatiilor la Centrul Cultural erau la coada aprox.200 de persoane.
Alexandru
28.11.2021 11:51
Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia