14.657 de vizitatori au participat sâmbătă, 12 iunie, la Noaptea Muzeelor, organizată de CNM ASTRA. Cea de-a 17-a ediție a evenimentului a cuprins ateliere gastronomice, degustări de bucate tradiționale, recitaluri de muzică clasică și spectacole cu Junii Sibiului.
,,Iată cum în vremuri grele cultura îşi caută resursele în propria grădină! Fie zi sau noapte, cea mai importantă resursă a fost, este şi cu siguranță vor fi întotdeauna oamenii. În semn de respect, la Noaptea Muzeelor din acest an v-am invitat la o masă pregătită de noi (la propriu) în aer liber! Ne-am bucurat de oaspeți într-o noapte în care cultura contează! Am pregătit bucate alese într-o mare familie culturală”, a precizat Ovidiu Baron, director general adjunct al instituției culturale.
Localnicii și oaspeții orașului au degustat peste 1.000 de porții de bucate alese. “Meniul nopții” fiind alcătuit din papă de coade și papricaș de cartofi cu carne, tocana de ceapă cu mămăligă rece, ostropel de pui cu mămăliguță caldă, ciorbă de oaie, tocana de berbecuț la ceaun, mămăligă ciobănească, pastrama de oaie, cârnați de oaie și de porc, plăcinte cu brânză, gulaș, ciorbă de fasole boabe, pâine la cuptor și plăcintele dobrogene. Aceste bucate tradiționale au fost preparate de peste 100 de directori, șefi de departamente și angajați ai Muzeului ASTRA, Filarmonicii de Stat Sibiu, Ansamblului Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi de la Biblioteca ASTRA. Maratonul gastronomic a fost dublat în paralel de unul artistic susținut de către Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul - Junii Sibiului, Nicolae și Tudor Furdui Iancu, împreună cu Grupul instrumental Crai Nou și artiștii de la Filarmonica de Stat Sibiu. Recitalurile s-au desfășurat la Târgul de Țară și în șapte gospodării tradiționale din Muzeul în aer liber.
Adina și Horia sunt din București. În fiecare an, tinerii participă la Noaptea Muzeelor din diferite orașe și țări. În această vară, bucureștenii au decis să viziteze Muzeul ASTRA: “Avem o țară frumoasă. Trebuie s-o descoperim. Pandemia ne-a impus să nu mai mergem în străinătate, ci să atragem atenția asupra destinațiilor din România. Am fost în mai multe locuri, dar Muzeul Satului e deosebit. Aici, simți că poți să călătorești în timp”.
Și Andreea e impresionată de evenimentele organizate: “Am venit să ascult muzică și să degust preparatele tradiționale. Cred că trebuie să promovăm culturale noastră și peste hotare. Suntem un popor înzestrat cu tradiții și avem un potențial deosebit”.
“Am profitat de intrarea gratuită și am venit cu gașca mea să ne distrăm și să ne culturalizăm. Sunt foarte mulți oameni, dar mă bucur să văd că ne întoarcem la normalitate. Mi-a fost dor de evenimente, distracție și muzică”, a conchis Cosmin.
Noaptea Muzeelor este organizată, anual, la nivel European. După un an de pauză cauzată de coronavirus, evenimentele s-au desfășurat și în aer liber, nu doar exclusiv online, cu respectarea măsurilor anti-Covid 19.
Foto: Răzvan NEGRU