Emil Ghibu, nepotul lui Onisifor Ghibu, unul dintre luptătorii pentru drepturile și unitatea poporului român și participant la realizarea Marii Uniri din 1918, împlinește astăzi, 10 februarie, 102 de ani. Este o poveste vie a ultimului secol, trăind importante momente ale istoriei României, de care își amintește și astăzi. Spune că cea mai mare dorință a sa este ca familia să i se întoarcă acasă, cei doi fii, Ștefan și Bogdan, fiind stabiliți în prezent cu copiii, în Suedia și America. "Mai vreau să am un sfârșit ușor, că nu mai am nimic de realizat", spune Emil Ghibu, care este și cel mai vârstnic sibian și în top 5, așa cum spun apropiații lui, în România, în ceea ce privește vârsta.

I-am trecut pragul apartamentului său modest, la invitația nepoatei lui, Laura, cu o zi înainte de a-și sărbători ziua de naștere. L-am găsit povestind cu fiul său, Ștefan, având alături un tort, diplomele primite de-a lungul anilor și dorind să ne destăinuie câteva amintiri din viața sa.

Nu mai aude bine, însă Laura ne-a ajutat să întreținem dialogul cu el, care, de altfel, a fost unul savuros, stârnindu-i, pe alocuri, zâmbete decanului de vârstă din județul Sibiu.

Meditații, în schimbul unui adăpost

Emil Ghibu s-a născut pe 10 februarie 1916 la Cenade, în județul Alba, în timpul războiului. După ce le-a fost lichidată moșia, s-a mutat cu familia la Cluj, iar apoi la Săliște. S-a înscris la Liceul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu și își amintește că acei ani au fost unii grei. Nu avea bani de cazare și de masă, așa că dădea meditații copiilor unei familii, care i-a oferit un adăpost. "Ziua făceam meditații cu ei, seara învățam pentru mine. Aveam o cameră cât o baie. În fiecare săptămână primeam o pâine și o oală de varză de la părinții mei", spune Emil Ghibu.

După liceu, s-a înscris la Facultatea de Agronomie din Cluj. Ne povestește că cea mai frumoasă amintire din tinerețe e din anul II de facultate, când la cel mai greu examen a luat nota 10 și un premiu de 1.000 de lei, cu care și-a cumpărat o pălărie.

Apoi, a fost trimis la școala militară din Timișoara,  unde s-a specializat în artilerie grea, fiind ulterior repartizat la Regimentul 6 Artilerie Timişoara. Emil Ghibu a luptat pe frontul rusesc. A stat în război în jur de un an, apoi l-au demobilizat şi, fiind inginer agronom, l-au trimis în Basarabia la o fermă, să facă mâncare pentru armată.

Nu a vrut să dea vin Partidului Comunist

Nu a vrut niciodată să fie membru de partid și își amintește de o întâmplare de care râde și astăzi. "Într-un an, directorul fermei viticole din Slimnic, unde lucram, era bolnav şi eu i-am ţinut locul. De Crăciun, partidul venea să se aprovizioneze gratis cu vin. Şi eu nu le-am dat acelor oameni, le-am zis să plătească. M-au dat afară, că nu corespundeam politic funcţiei. Am fost întotdeauna împotriva partidului", spune Emil Ghibu.

Nuntă în trei săptămâni

În 1945, a cunoscut-o și pe Pompeia, cea care avea să îi devină nevastă în numai trei săptămâni. "S-au întâlnit la Caracal, imediat după război. El a fost invitat la ziua de naştere a surorii bunicii. Când a intrat în casă, a văzut-o pe bunica cântând la pian şi a rămas impresionat. Prietenii i-au spus să nu se bage pe fata asta, că are două facultăţi la Bucureşti, e avocată. În trei săptămâni s-au căsătorit. Îmi povestea bunica că, atunci când şi-au dat întâlnire să îşi cumpere verighetele, ea a rămas după colţul magazinului să vadă dacă vine bunicul meu. Şi l-a văzut emoţionat că se plimba prin faţa magazinului", povestește Laura, nepoata veteranului.

Soția sa a murit acum zece ani.

Ziua începe cu gimnastică

Fiecare zi începe pentru Emil Ghibu cu gimnastica de dimineață. "Face în fiecare dimineață bicicletă, apoi vine la micul dejun. Știe orele fixe de masă, dar nu pentru că s-ar uita la ceas, ci pentru că le simte. Dimineața, bea un pahar de țuică, la prânz unul de vin, iar seara iar țuică. Nu e pretențios la mâncare. Mănâncă orice", mai spune Laura.

Emil Ghibu este îngrijit de o doamnă care locuiește în permanență alături de el. Laura crede că secretul longevității bunicului ei ar fi și așteptarea continuă a nepoților și fiilor. "Întreabă mereu câte zile mai sunt până când vine X sau Y, Gabriela din Suedia, sora mea, mama strănepoatelor Emilia și Melina, pe fiica mea, strănepoata Astrid care îl iubește enorm și doarme cu el când vine la Sibiu și pe nepoata din America, Cristina. El are mereu așteptarea asta", mai spune Laura, care mărturisește că ar vrea să revină în țară, dar nu poate din cauză că - explică ea  - ar mai fi multe de schimbat în România.

"La 101 ani, scap țara de hoțomani"

Veteranul este preocupat și de starea actuală a României. Anul trecut, a ieșit în fața blocului său și a stat cu o pancartă pe care a scris "La 101 ani, scap țara de hoțomani".  

"Pentru noi este un exemplu de conduită, disciplină și moralitate. Mai râd cu el că a păcălit statul, că a fost pensionar mai mult decât a fost în câmpul muncii", mai spune nepoata lui.

La finalul întâlnirii, am dat mâna cu Emil Ghibu și ne-am promis că ne vom revedea și anul viitor.

FOTO: Răzvan NEGRU