Deci avem, pe Şoseaua Alba Iulia, Parcul Petöfi Sandor, poet romantic revoluţionar maghiar, din tată sârb (Stefan Petrovici) şi mamă slovacă (Maria Hrúz), născut la 1 ianuarie 1823, în Kiskőrös-Ungaria, mort la 31 iulie 1849, la Albeşti, în timpul bătăliei de la Albeşti (lângă Sighişoara), bătălie purtată de trupele maghiaro-polone revoluţionare conduse de Iozef Bem de partea "loser" şi armata rusă comandată de Alexander von Lüders, plus ceva unităţi austriece conduse de generalul Eduard Clam-Gallas de partea "winner".
Ca o altă paranteză, revoluţionarii maghiari au atacat Sibiul de trei ori, ceea ce ne determină să credem că nu au avut o atitudine prea prietenoasă cu oraşul nostru. O dată pe 21 ianuarie 1849, venind dinspre Slimnic/Şura Mare, dar au mâncat bătaie. A doua oară la 11 martie 1849, când ocupă Sibiul, dar Bem dă ordin să nu îl jefuiască iar revoluţionarii nu (prea) o fac. . Sunt alungaţi după patru luni de armata rusă a lui von Lüders. La 5 august 1849, maghiarii ocupă din nou Sibiul. Dar sunt alungaţi a doua zi, din nou, de Lüders. Nu ştim dacă poetul Petrovici/Petöffi a fost atunci prin Sibiu, dar, de dragul de a arăta, după un secol şi ceva, câtă toleranţă interetnică a avut şi are Sibiul, numele lui este dat parcului aceluia de la poalele fostei Şcoli de Fete a maicilor Franciscane.
De la Valea Pârâului/Canalului Morii, la parcul de pe Alba Iulia al lui Petöffi
De fapt, ceea ce e acum parc era, iniţial, o albie de curs de apă, cunoscută ca Mühlkanal (Pârâul/Canalul Morii), care se desprindea din Cibin aproximativ din zona Ştrand-Poligrafie, traversa Pajiştea Măcelarilor (Fleischhauer-Wiese – "Paraul Fleischer" incă mai era numit aşa prin anii 50-60), o lua pe sub înălţimile fostei şi neterminatei Citadele pentru a ajunge pe actuala Alee a Filosofilor, şi apoi, traversând Oraşul de Jos şi actuala zonă Lupeni, ajungea din nou în Cibin. Era unul din pârâiaşele utilitare care străbăteau oraşul.
În trecere, Canalul Morii alimenta, în trecut, Baia de apă rece, "licht", "luft" şi "sport", de pe strada Băii, primul complex de acest gen din Transilvania, alimenta Moara "Heiden" şi o baie şi intra în oraş, pe Filosofilor. Pe lângă pârâu trecea un pasaj care venea dinspre actuala stradă a Dealului şi ajungea în Şoseaua Alba Iulia. Aici ar fi fost partea de nord-nord vest a citadelei "înstelate" a Sibiului, dacă ea ar fi fost finalizată.
Urmele cursului de apă nu mai sunt vizibile, dar acesta a "dispărut recent", dovezi fiind balustrada de pod încă vizibilă în zona străzii Tudor Arghezi şi încă parţial practicabilul pasaj vechi de pe "mal". Până prin anii 2000, încă mai era vizibil, dinspre Spitalul TBC, podeţul de sub Şos. Alba Iulia, unde, la un moment dat, îşi găsise adăpost un om al străzii.
Tot aici era, pe trotuar, un afişier cilindric iar în parc exista, până nu de mult o sculptură în formă de ancadrament boltit semicircular, din care a rămas doar fundaţia. Acolo se vede şi cine a fost autorul: un anume B. Hojbotă, lucrarea fiind realizată în cadrul unui simpozion de sculptură ce a avut loc la Sibiu, în 1980.
În parc a mai existat o "operă de artă" inaugurată în 2007 şi desfiinţată ulterior, un fel de iurtă din lemn pe o fundaţie din beton ce te ducea cu gândul la migratorii mongoli, dar care se dorea, conform informaţiilor vremii, un fel de "remember" al luptei maghiarilor pentru "independenţă" (???) de la 1848. Se numea "Tunul din fân" şi cică se transforma din tun în clopot, ca un fel de "downgrade" al anului 1848, când clopotele se transformau în tunuri. Din distracţia aceasta a mai rămas fundaţia circulară din beton. Acum singurul element artistic întreg, fără a pune la socoteală atotprezentele şi inevitabilele graffiti-uri, este placa "de botez" a parcului, din granit, pe calea de acces dinspre Şoseaua Alba Iulia", pe care scrie "PARCUL - PETÖFFI SANDOR - PARK/ POET MAGHIAR 1823 - 1849 MAGYAR KOLTÖ/2007 SIBIU-HERMANNSTADT-NAGYSZEBEN", loc unde se şi depun coroane de flori uneori. Paradoxal, nu e vandalizată.
Apropo, Parcul Petöffi Sandor a fost "botezat" cu prilejul Zilei Internaţionale a Maghiarilor şi sub egida Festivalului "Ars Hungarica". Gazdă a fost Szabolcs Guttmann, pe atunci arhitect-şef al Sibiului, iar invitaţi au fost reprezentanţi ai Centrului Cultural Ungar din Bucureşti şi ai Biroului Cultural Maghiar din Sibiu. A, complexul acela cel puţin hidos prin adăugirile aduse la original se numea, pe vremuri "Atlas". Avea librărie jos şi cofetărie la etaj, printre altele.
Parcul a fost revendicat, dar a "scăpat"
Ca aproape orice lucru aflat pe raza municipiului Sibiu, şi parcul a fost revendicat. În 2001, Primăria Municipiului Sibiu a primit o cerere, în baza Legii 10/2001, prin care Alexandru Răducan a revendicat o suprafaţă de 1.000 mp teren aflaţi în actualul parc. S-a stabilit că suprafaţa nu poate fi restituită în natură aşa că primarul de atunci al Sibiului, Klaus Iohannis, a propus acordarea de măsuri reparatorii. În 2006, Alexandru Răducan contestă Dispoziţia primarului şi solicită restituirea în natură, prin compensare, a unei suprafeţe de 1.000 mp. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti a respins cererea lui Alexandru Răducan, a admis recursul Primăriei Sibiu, decizia definitivă şi irevocabilă stabilind că suprafaţa revendicată rămâne în proprietatea municipiului Sibiu, iar solicitantul va fi despăgubit. Dacă a fost sau nu, nu mai ştim, cert este că în anul 2019 parcul se află la locul lui, aşa cum e el.
Parcul, aşa cum e el acum
Poţi ajunge în parc din trei direcţii, de fapt patru: două dinspre Şoseaua Alba Iulia, una dinspre strada T. Arghezi şi alta de pe scările care coboară dinspre str. Dealului. Ce poţi face acolo, dacă tot ai ajuns, este ori să stai pe bancă, liniştit, să te delectezi de combinaţia de cântec de păsări şi trafic rutier, ori să te plimbi pe vechea cărare-pasaj care era pe malul pârâului (tu fiind, în acel moment în albia lui). "Promenada" este destul de accesibilă şi nu prea accidentată (totuşi, atenţie), dar mi se pare excelentă, romantic vorbind. Este accesibilă cum cobori dinspre curba făcută de Alba Iulia şi merge paralel cu gardul spatelui fostei Şcoli a Ursulinelor, unde se mai poate vedea o construcţie anexă abandonată şi una semi-demolată. O scurtătură de trepte din piatră-beton face legătura cu partea de jos a parcului şi duce undeva în incinta de sus. De la jumătatea distanţei calea dispare, este denivelată, şi NU te mai duce înspre scările ce urcă spre Dealului.
De remarcat aici grija cu care sibienii arată că li se rupe de orice iniţiativă mai civilizatoare a edililor. Indicatoarele acelea cu "Interzis câinilor fără lesă" sunt îndoite şi mâzgălite. Cât or fi costat, tot bani aruncaţi degeaba sunt.
Mai poţi admira Chestia din beton unde era tunul acela din fân sau iurta de lemn, nici ea nu e dată cu graffiti deşi ar arăta mai altfel, ar putea pune aici nişte mese de şah, deşi nu va veni nimeni să joace. Sau nişte pitici cu Albă ca Zăpada cu tot, că poate au mai multe şanse de supravieţuire decât în Sub Arini. Sau un bust al lui Petöffi/Petrovici, dacă tot avem statui şi sculptori prin oraş.
Cert este că, dincolo de aspectul anonim, nesărat, abandonat, foaie verde, vandalizat şi aşa mai departe, parcul acesta numit Petöfi Sandor este un bun păstrător al istoriei aceleia nebăgate în seamă de nimeni, dar tocmai de aceea interesante. Deci, în ciuda aparenţelor, Parcul merită atenţia noastră.
Foto de epocă:grupul facebook "Alt-Hermannstadt in Ansichtskarten, Fotos, Gemälden und Grafiken"