Neatenția la volan face victime: un tânăr a intrat cu mașina într-un stâlp pe Șoseaua Alba Iulia

Acasa >

Articol

Un tânăr în vârstă de 19 ani și prietena sa, în vârstă de 17 ani, au ajuns la spital în timpul nopții de marți spre miercuri, după ce mașina condusă de băiat a lovit un stâlp de pe marginea drumului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În timp ce conducea autoturismul pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, dinspre Cristian spre centru, tânărul în vârstă de 19 ani, din Cristian, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un indicator rutier instalat pe partea stângă a direcției de deplasare.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi ocupanți ai autoturismului, Șoferul și pasagera, o tânără în vârstă de 17 ani, din Rășinari, ambii fiind transportați la spital conștienți.

Potrivit reprezentanților Ambulanței Sibiu, băiatul este policontuzionat, iar fata a suferut un traumatism cranian închis, traumatism facial și la picior.  Victimele au fost transportate în stare relativ bună la Spital, ele urmând sa fie investigate suplimentar la Serviciul de Urgență.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier. (L. B.)

27 decembrie 2022 la 11:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit