FITS 2024
Tribuna
Muzeul ASTRA, distins la Premiile "Europa Nostra", în Finlanda
Andra MARINESCU
2701 vizualizari
Muzeul ASTRA, distins la Premiile
Muzeul ASTRA din Sibiu a primit o distincţie specială la categoria "Educaţie, formare profesională şi acţiuni de conştientizare", datorită olimpiadei "Meşteşuguri artistice tradiţionale", ce se organizează de mai bine de două decenii. Premiul a fost ridicat de Ciprian Anghel Ştefan, managerul CNM ASTRA, şi Mirela Iancu, directorul departamentului Marketing al Muzeului, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Turku, în Finlanda.

 

Mențiunile speciale ale Premiului Uniunii Europene pentru Premii Culturale/ Premiile "Europa Nostra" 2017 au fost făcute publice marţi. În acest an, juriul a acordat mențiuni speciale pentru un număr de 13 realizări de patrimoniu din 11 țări europene care participă la programul “Europei Creative” a Uniunii Europene. Unul dintre proiectele care au primit această distincţie la categoria “Educație, formare profesională și acțiuni de conștientizare” este olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, organizat de mai bine de două decenii de Muzeul ASTRA.

  • ,,Această mare realizare ne onorează, dar ne și motivează în egală măsură. Olimpiada micilor meșteri este o adevărată pepinieră a meșteșugurilor artistice tradiționale. An de an, la Sibiu, timp de o săptămână cei mai tineri moștenitori ai tradiției se întrec în dibăcia mâinilor și în frumusețea costumelor, cu seriozitate și bucurie, în cel mai mare muzeu în aer liber al Europei, dovedind că nu ești niciodată prea mic pentru a stăpâni secretele țesutului, brodatului, picturii de icoane pe lemn sau sticlă, prelucrării lemnului, confecționatului măștilor sau încondeierii ouălor. Mulți dintre laureații primelor ediții se întorc acum la Sibiu în calitate de instructori, dovedind că tradițiile pot fi și sunt duse mai departe la Muzeul ASTRA. Iată că juriul Europa Nostra a recunoscut calitățile deosebite ale acestui proiect pe care o să-l continuăm în aceeași notă constructivă”, a spus Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului ASTRA.

.

Juriul a recunoscut calitățile deosebite ale acestui proiect. ”Olimpiada Meșteșuguri Artistice Traditionale este o competiție care încurajează tinerii din România, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, să continue practicarea meșteșugurilor tradiționale și să crească gradul de conștientizare asupra patrimoniului cultural. Această initiativă are la bază educația pentru patrimoniu și a dovedit o implicare pe termen lung pentru a-și îndeplini misiunea”.

Ajunsă la cea de-a XXII-a ediție, Olimpiada "Meșteșuguri artistice tradiționale" va avea loc în perioada 25-30 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Aceste mențiuni se acordă contribuțiilor deosebite la conservarea și consolidarea patrimoniului cultural european, care sunt apreciate în mod special de juriu, dar care nu au fost incluse în selecția finală pentru a primi un premiu. România a mai obţinut şi una dintre cele şapte mari recunoaşteri, prin Centrul Cultural din Blaj şi Public Choice Award - Zoltan Kallos.

.

1.200 de participanţi

La ceremonia de premiere din Turku au participat aproximativ 1.200 de persoane, printre care profesioniști din domeniul patrimoniului, voluntari, susținători din întreaga Europă, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor UE. Ceremonia de premiere a fost evenimentul public final al Congresului European al Patrimoniului, care a reunit sute de actori din domeniul patrimoniului din toată Europa la Turku între 10 și 15 mai.

De aproape 40 de ani, “Europa Nostra” sărbătorește și promovează bunele practici din domeniul patrimoniului cultural. Premiile “Europa Nostra” au fost înființate în anul 1978, pentru a oferi recunoaștere inițiativelor deosebite în conservarea patrimoniului cultural. Până în 2001, au fost acordate peste 650 de premii pentru tot atâtea proiecte. Începând cu anul 2002,  a primit patronajul Uniunii Europene și a devenit Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural/ Premiile “Europa Nostra”. Lansat de Comisia Europeană, a devenit cel mai prestigios premiu în domeniul patrimoniului cultural, remarcând cele mai bune realizări din domeniul conservării, cercetării, educației, formării profesionale sau acțiunilor de conștientizare.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
adi eco
Licitatie publica