Când sosim pe lume, există aproape sigur cineva care să ne înveţe să trăim. Părinţii, ceilalţi membri ai familiei, societatea, toţi în felul lor sunt dispuşi să îţi dea indicaţii despre ce, cum, cât şi când să trăieşti. Puţini sau inexistenţi sunt cei care sunt dispuşi să ne înveţe să acceptăm MOARTEA. Deşi ştim cu toţii că vrem-nu vrem, la un moment dat vom pătrunde în abis. Când cineva drag, apropiat, intră acolo, noi, ceilalţi, rămânem sfâşiaţi de durere, cuprinşi de remuşcări, că nu am reuşit să le arătăm cât de mult i-am iubit şi apreciat. Rămaşi pe marginea prăpastiei disperării noastre, strigăm lipsiţi de raţionament, după ajutorul care nu va veni de nicăieri. Azi, membii Fundaţiei Edelweiss şi colectivul Şcolii cu clasele I-VIII nr. 23 strigăm cu disperare după un ajutor ce nu va veni. Prieten, coleg, învăţător drag, Petre Istrate, a ales să se mute într-o stea. Domnul ISTRATE, aşa cum îi ziceam cu toţii, nu a fost un învăţător, doar un tovarăş pe care l-ai întrebat pe unde să mergi. Lao Tzu, filosoful chinez al secolului al VI-lea, în. Ch., spunea: "dai unui om un peşte şi va fi sătul o zi întreagă; învaţă-l să pescuiască şi va fi sătul o viaţă întreagă". Domnul ISTRATE ne-a învăţat să pescuim. Dacă azi suferim, plângem, strigăm după ajutor, dumneavoastră ne predaţi o ultimă lecţie. Chiar şi aşa, pentru noi nu aţi murit. "Mort e acela de care nimeni nu-şi mai aminteşte", spunea Saadi.
Vom păstra în suflet amintirea vie a învăţămintelor dumneavoastră.
În veci nu vă vom uita, domnule ISTRATE!
Fundaţia Edelweiss şi Şcoala cu clasele I-VIII nr. 23