Tribuna
Moș Nicolae a venit fără jordițe la copiii din Sibiu. Sănătatea, cel mai râvnit „cadou” printre adulți
Liuba STARII
731 vizualizari
Moș Nicolae a venit fără jordițe la copiii din Sibiu. Sănătatea, cel mai râvnit „cadou” printre adulți

Moș Nicolae a fost așteptat, luni dimineață, de cei mai mici sibieni, dar și de părinții lor. În fiecare an, Moșul aduce bucurie și un strop de sărbătoare în casele oamenilor. Copiii speră să primească dulciuri și cadouri de la celebrul Moș. Conform tradiției, cei care au fost ascultători și cuminți primesc câte un dar de la Sfântul Nicolae, iar ceilalți sunt „recompensați” cu jordițe.

Reporterii Tribunei au ajuns, luni dimineață, în centrul orașului, acolo unde atmosfera de sărbătoare a pus stăpânire pe zona istorică și au aflat ce cadouri au primit sibienii. Se pare că moșul a fost darnic cu cei intervievați.

„Trebuie să ajung acasă să văd ce mi-a lăsat Moșul. Sper să primesc ceva dulce”, a spus Patric, care a venit la Sibiu din Câmpina. Părinții băiețelului au decis să-i organizeze o mică sărbătoare și l-au adus la Sibiu, la cel mai frumos Târg de Crăciun din țară, după cum a spus Valentina, mama copilului.

Doamna Lenuța ne-a mărturisit că nu își dorește nimic mai mult decât sănătate. Femeia consideră că acesta este cel mai frumos și important dar pe care poate să-l primească de la Sfântul Nicolae. Nepotul Lenuței a primit dulciuri și jucării.

„Am fost cuminte și nu am primit jordițe. Moșul mi-a adus un LEGO Minecraft, o ciocolată și o turtă dulce. Sunt foart fericit”, a spus Matei, în timp ce se plimba cu bunicul său prin târg.

Sofi a găsit în papuci jucării și dulciuri. Fetița spune că i-a fost frică să nu găsească o jordiță. Moșul a răsfățat-o și i-a îndeplinit dorința.

Georgina a primit de la Moș Nicolae o carte de colorat și un puzzle cu personajul ei preferat, Elza, de la „Regatul de Gheață”. Micuța are o surioară, care a primit jucării. Cele două fetițe s-au bucurat de darurile Moșului și abia așteaptă să-i vină rândul lui Moș Crăciun să vină în casa lor.

Nicoleta este în culmea fericirii. Micuța a primit o păpușă Barbie la care visa de foarte mult timp. „Are păr roz și trei rochițe”, spune cu mândrie fetița de cinci ani.

Adulții nu prea au primit cadouri, majoritatea celor intervievați au recunoscut că cel mai prețios dar sunt fericirea și zâmbetele copiilor. Sibienii își doresc multă sănătate și să revină la viața de dinainte, acesta fiind cel mai așteptat dar.

*Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi, din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat. A fost un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea - Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi. Legenda lui Moș Nicolae s-a răspândit în toată lumea și în fiecare țară are propriile caracteristici și tradiții.

Foto: Răzvan NEGRU

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

Eurotrip

koenigfrankstahl

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia