De câteva săptămâni, un urs brun de dimensiuni medii şi-a făcut un obicei în a vizita zona cimitirului din localitatea Mârşa, punând în pericol viaţa cetăţenilor care circulă pe aici. Cimitirul din Mârşa este situat pe un deal, la marginea de sud-vest a localităţii, într-o zonă unde locuitorii şi-au amenajat curţi cu adăposturi de animale, garaje, grădini de zarzavaturi, livezi şi chiar o stână de oi şi capre.

Cel mai probabil pentru că a simţit că aici poate găsi hrană, fără prea mare efort, Moş Martin a ales să vină destul de des în ultima perioadă în vizită la marginea localităţii Mârşa, fiind zărit în zonă de mai multe persoane.
„Este un urs de mărime medie, nu cred că are o vârstă prea mare. Posibil să fie pui, care încă mai circulă împreună cu mama sa. Prima oară i-am văzut urmele, în perimetrul cimitirului nou din Mârşa. Apoi, la câteva zile distanţă, am avut o scurtă întâlnire cu Moş Martin, care după ce m-a zărit, a dispărut în păşunea împădurită. Prin zona respectivă există chiar o cărare destul de bătătorită, semn că animalele sălbatice circulă mereu pe aici. Am făcut o sesizare la Primăria Avrig, pentru a se decide care sunt măsurile ce trebuie luate astfel încât ursul sau urşii să fie îndepărtaţi din zonă, iar oamenii să nu fie în niciun pericol”, ne-a povestit Toma T., unul dintre localnicii care a observat ursul în Mârşa.
Specialiştii în fond cinegetic spun că, atunci când oamenii se deplasează într-o zonă ce ar putea fi frecventată de animale sălbatice, este bine să fie mai zgomotoşi ca de obicei (de regulă, animalele sălbatice evită interacţiunea cu oamenii şi fug atunci când simt prezenţa acestora în zonă)... Totuşi, în cazul în care oamenii se întâlnesc cu animalele sălbatice, este important să se încerce o retragere cât mai calmă, fără mişcări bruşte ce ar putea fi considerate agresiune la adresa animalului (acesta, ar riposta imediat), fără să încerce să se apropie pentru fotografii sau înregistrări video. De asemenea, hrănirea animalelor sălbatice nu este permisă sau recomandată.
În ultimii ani, zona respectivă a devenit destul de frecventată de animale sălbatice, localnici zărind aici, în mai multe rânduri, porci mistreţi, ciute, cerbi şi vulpi.

Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
14.02.2025
RĂȘINARI, str. Dosului, str. Stezii
08:30...

10.02.2025
RASINARI – str. Stezii, str. Dosului

Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Modificările au vizat:
obligaţia de reținere la sursă, începând cu 1 ianuarie 2024, a impozitului pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor,...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Mai sunt câteva luni până când condițiile meteorologice vor permite desfășurarea în condiții normale a competițiilor de alergare în județul...
Adrian Petre POPESCU
4632
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Adrian Petre POPESCU
4632
SteadfastDart25 este cel mai mare exercițiu al NATO din 2025 și marchează prima desfășurare pe scară largă a ARF de...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...
Încă o ediție a Târgului „Expotricotex” este în plină desfășurare și promite sibienilor articole de cea mai bună calitate la...