Moaştele Sfântului Gheorghe de la Cernica au ajuns la Gura Râului. Unde pleacă mai departe

Acasa >

Articol

La Catedrala Mitropolitană din Sibiu a ajuns sâmbătă seara Capul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica. După popasul la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, moaștele vor fi purtate în pelerinaj prin Mărginimea Sibiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primul popas pe care l-au făcut moaștele în pelerinaj a fost la Biserica „Sf. Parascheva” din Parohia Gura Râului II, urmând să ajungă apoi în Jina, Tilișca, Sibiel și Săliște.

„Racla în care se păstrează capul Sfântului Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani a fost adusă duminică, 13 octombrie, în Parohia Gura Râului. Delegaţia Mănăstirii Cernica, judeţul Ilfov, a fost primită de un sobor de preoţi din Protopopiatul Sălişte, condus de protopopul Petru‑Toader Damian, parohul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Gura Râului, alături de un detaşament militar din cadrul Garnizoanei Sibiu împreună cu o fanfară militară şi o gardă de onoare, precum şi de mulţimi de credincioşi din localitate, autorităţi locale şi oaspeţi din Mărginimea Sibiului şi nu numai. Comunitatea din Gura Râului este prima din Mărginimea Sibiului care primeşte spre închinare capul Sfântului Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani, în cadrul unor manifestări duhovniceşti prilejuite de împlinirea a 275 de ani de la plecarea Sfântului Gheorghe din Săliştea Sibiului pentru a intra în monahism”, au transmis reprezentanții Mitropoliei Ardealului.

Unde va mai ajunge racla cu capul Sfântului Gheorghe de la Cernica

Pelerinajul cu moaștele Sfântului Gheorghe de la Cernica vor sta la Biserica „Sf. Parascheva” din Parohia Gura Râului II, până marți, 15 octombrie. Între 15-17 octombrie, moaștele ajung la biserica „Buna Vestire” a Parohiei Jina I, jud. Sibiu, unde va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, iar a doua zi Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” a Parohiei Jina II. Între 17-19 octombrie moaștele vor fi purtate în pelerinaj până la biserica din Tilișca, jud. Sibiu unde va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, iar a doua zi Sfânta Liturghie. Între 19-20 octombrie, sfintele moaște vor fi depuse spre cinstire la biserica din Sibiel, jud. Sibiu, unde va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, iar a doua zi Sfânta Liturghie. În 21 octombrie, sfintele moaște vor ajunge la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (Brata) a Parohiei Săliște III, jud. Sibiu, unde vor fi oficiate Taina Sfântului Maslu și Sfânta Liturghie.

Pelerinajul cu moaștele sfântului se va încheia în ziua pomenirii Sfinților Mărturisitori din Transilvania, în 21 octombrie.

Foto credit: Costin Chesnoiu/www.mitropolia-ardealului.ro

(I.D.)

15 octombrie 2024 la 05:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit