Tribuna
Misiunea universitară franceză la Sibiu: Pierre GUIOL
Studiu realizat după cercetările profesorului Cornel Lungu. Unificarea ţării prin unificarea sistemelor de învăţământ

 

La sfârşitul Primului Război Mondial, Transilvania este integrată Marii Românii.

Unităţile şcolare ale administraţiei austro-ungare de altădată vor fi “etatizate” româneşti şi vor fi “latinizate”: româna devine limba de învăţare, iar franceza va fi introdusă pe scară largă, ceea ce nu a fost cazul până atunci.

Dincolo de rădăcinile sale latine, franceza este limba ţării învingătoare a primului conflict mondial şi va facilita ataşarea noilor teritorii ale României Mari favorizând uniformizarea sistemelor de învăţământ, întrucât cel al Vechiului Regat este în mare măsură inspirat din sistemul francez, iar limba franceză este prezentă pe scară largă.

La Sibiu, este vorba despre fostul Gimnaziu al statului maghiar devenit “Liceul de stat pentru băieţi”, redenumit “Gheorghe Lazăr” în anul 1919, dar şi despre alte unităţi şcolare cum ar fi “Şcoala Comercială Superioară pentru băieţi” chiar de la crearea sa în anii 1920/1921 (cursuri de limba şi corespondenţă comercială în limba franceză). În aceste şcoli, toţi elevii studiază franceza pe parcursul întregii şcolarizări. Dar acest lucru se întâmplă şi în şcolile minoritare cum ar fi Liceul Brukenthal unde franceza este introdusă încă din 1922/1923, de asemenea, la toate clasele.

I se acordă o importanţă atât de mare încât este limba străină cea mai studiată la Liceul “Gheorghe Lazăr”, într-atât încât în anul 1928/1929 beneficiază chiar de mai multe ore de predare decât limba română!

Se poate observa aşadar un entuziasm al unei părţi a populaţiei pentru limba franceză şi chiar iniţiative paralele pentru a o promova. Astfel, cursurile publice de limba şi literatura franceză sunt organizate la Sibiu începând cu mai 1919 la iniţiativa lui Jean (Ion?) Dragu, redactor al jurnalului francofon “Monitorul Transilvaniei”, publicat de biroul de presă al Consiliului Dirigent al Transilvaniei.

 

Misiunea universitară franceză în România

La 15 iunie 1919 se semnează la Bucureşti un acord de cooperare între Ministerul Român al Educaţiei şi vice-rectorul Universităţii din Paris, Lucien Poincaré, şeful unei prime misiuni universitare de evaluare a nevoilor noului Stat Român. Acest proiect se naşte la Iaşi, în 1917, în cea mai neprielnică perioadă pentru România care, abandonată de aliatul său rus, nu mai era susţinută decât de Franţa şi misiunea sa militară.

La 18 iunie 1919, această delegaţie universitară franceză a fost primită de Consiliul Dirigent al Transilvaniei, în frunte cu Iuliu Maniu, de reprezentanţi ai autorităţilor civile şi de un public numeros.

La recepţia organizată la Sălişte, Lucien Poincaré, vice-rector al Universităţii din Paris şi şef al delegaţiei franceze, declară: “Dacă Franţa este sora mai mare a României în multe lucruri, atunci cea din urmă este şi ea prin profunzimea sa latină, sora mai mare a Franţei”. Înaintea mesei oferită la Ocna Sibiului, a promis “Scopul călătoriei noastre este să vă oferim cu modestie serviciile noastre (...) Vă oferim profesori francezi, cadre didactice chiar, colaboratori devotaţi, dezinteresaţi, animaţi de spiritul justiţiei şi al fraternităţii. (...) Beau pentru uniunea veşnică a Transilvaniei şi a României şi pentru latinitatea care ne este comună”. Aceşti profesori francezi, ale căror salarii vor fi asigurate de cele două state, se vor alătura din toamna lui 1919, oraşelor mari şi mijlocii ale noilor teritorii ale României, de la Oradea la Cernăuţi, de la Aiud la Arad trecând prin Alba-Iulia.

La Sibiu, Liceul “Gheorghe Lazăr” beneficiază de prezenţa a cinci profesori, toţi recunoscuţi pentru calităţile lor didactice, de la 1920 şi până la sfârşitul celui de-al doilea conflict mondial. Unul dintre aceştia, Joseph Roques-Lassalle, se odihneşte chiar în cimitirul municipal.

Aceşti profesori reuşesc de asemenea să compenseze deficitul de cadre didactice calificate care afectează acest sistem educaţional născut datorită plecării profesorilor de origine maghiară, anterior majoritari, care au refuzat noua ordine. Aceştia au şi rolul de a-i forma pe profesorii români. De exemplu, Universitatea din Cluj va beneficia de o duzină de posturi de profesori străini printre care nume ilustre precum Emmanuel de Martonne, Robert Ficheux (ambii geografi), Jules Guiard (care va iniţia muzeul medicinei şi al farmaciei, inaugurat în 1920) sau Roland Barthes care va fi la Bucureşti. Aproape douăzeci dintre aceştia devin membri ai Academiei Române.

De asemenea, organizează activităţi extraşcolare precum cursuri publice gratuite şi cercuri culturale franco-române, cum ar fi Cercul “Victor Hugo” de la Sibiu, creat în 1936.

Misiunea franceză sau mai general, Statul francez, trimite şi fonduri bibliotecare. Astfel, în 1921, crearea bibliotecii Liceului “Gheorghe Lazăr” este susţinută de o donaţie a Ministerului Educaţiei din Franţa de o sută de cărţi precum şi de abonamente la reviste (până la 7 în acelaşi an) care se găsesc în biblioteca generală, cea a elevilor sau în biblioteca ştiinţifică. Alte materiale, cum ar fi hărţile murale de geografie franceză, sunt trimise de Franţa.

Este remarcabil faptul că în anul 1936/1937, o şcoală din Doullens, din nordul Franţei, a venit până la Sibiu şi fost primită cu mare interes de autorităţile locale.

Legăturile cu Franţa nu au fost singurele cu ţări şi culturi străine. Dacă contactul cu cultura germană pare evident la Sibiu, se formează de-asemenea cercuri româno-cehoslovace şi româno-italiene care vor crea şi vor organiza evenimente. Limba italiană se bucură de entuziasmul a două personalităţi ale învăţământului sibian de atunci, Pimen Constantinescu şi Pulcheria Smigelschi şi de sprijinul Statului Italian prin trimiterea de cărţi, ziare, iar mai apoi de profesori nativi (1940/1941) după modelul francez.

Cel mai ilustru beneficiar al programului francez, elev al profesorului Roques-Lassalle, rămâne, desigur, Emil Cioran care, după o carieră remarcabilă ca elev (al doilea clasat la bacalaureat din şcoală), revine la liceu în 1939/40 ca profesor de filozofie. Însă pleacă imediat în concediu de studii, iar apoi este numit consilier cultural al Ambasadei româneşti din Paris.

Probabil cea mai clară mărturie a impactului pe care aceşti oameni l-au avut este cea a Dr. Zah German, autor al elogiei funebre a lui Roques Lassalle în anuarul Liceului "Gheorghe Lazăr” evocând “unul dintre cei mai activi şi mai devotaţi apostoli ai limbii şi culturii franceze din România”. ”Dascăl cu tot sufletul, complet investit din dragoste pentru misiunea sa, era capabil să lucreze 10 ore pe zi conversând cu elevii săi începători despre banalităţi precum “corpul uman” sau “interiorul casei”. În ceea ce priveşte cunoaşterea limbii franceze, noi, ardelenii, ne găsim în inferioritate evidentă faţă de fraţii noştri din Vechiul Regat, din lipsa unei tradiţii solide. Profesorul Roques, care a venit printre noi acum şapte ani, a simţit acest lucru imediat şi a fost determinat să-l facă să dispară.

În plus faţă de lecţiile de la şcoală, preda cursuri în general gratuite, adulţilor. Satisfacţia sa era să vadă că în urma muncii sale neobosite, se puteau constata rezultate valoroase. Printre elevii săi, mulţi stăpânesc astăzi perfect limba franceză şi chiar au ales-o ca specialitate la Universitate. Împreună cu familia sa îndoliată, îl plângem nu doar ca pe un fost colaborator ci şi ca pe un prieten sincer şi devotat al naţiunii noastre”.

Prin acţiunea lor, aceşti profesori ilustrează perfect viziunea pe care A. Dupront, unul dintre responsabilii misiunii, o avea despre Influenţie, diferită de propagandă în felul următor: “Influenţia aparţine omului: este expresia unei puteri personale, forţa unei individualităţi, eleganţa unui gest, reverberaţiile unui cuvânt. Limitat în spaţiu, se adânceşte în timp. Când propaganda îşi adună tumultos mulţimile pretinde randament prin statistici, caută conul de umbră, lungile momente pierdute în care personalităţile înfloresc într-o comunicare sigură. Astfel trăiesc prietenii uşor de înţeles şi delicate, fără alte gânduri temporale”.

 

* * *

Cine este Pierre Guiol?

 

Cu câţiva ani în urmă, mai precis în august 2014, Biblioteca Judeţeană ASTRA a fost gazda expoziţiei de fotografii şi documente "Francezi şi români în Primul Război Mondial", expoziţie organizată sub auspiciile Arhivelor Naţionale ale României, Ambasadei Franţei la Bucureşti, Consiliului Judeţean Sibiu, Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale şi Bibliotecii Judeţene ASTRA.

Între cei mulţi participanţi, am avut onoarea să-l cunosc pe domnul Pierre Guiol, pe atunci colaborator la Departamentul de Limbi Străine al Facultăţii de Filologie al ULBS.

Pasiunea lui sinceră pentru istoria şi cultura română au făcut din el un prieten dornic să afle cât mai multe despre prezenţa francezilor la Sibiu şi nu numai.

Au urmat lungi şi plăcute discuţii despre Misiunea Universitară Franceză în România.

Studiul "Misiunea Universitară Franceză la Sibiu", scris într-o limbă română impecabilă, este un model de acurateţe ştiinţifică şi respect pentru documentul istoric.

Deşi a plecat din România, continuă cercetările legate de istoria comună celor două ţări în Arhivele Naţionale ale Franţei.

Aşteptăm de la el alte şi alte studii de mare interes pentru noi.

Prof. Cornel LUNGU





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Pastravaria Laita
Licitatie publica

accentmedia