Mircea-Gheorghe Abrudan, Biserica ortodoxă și clerul militar din monarhia habsburgică între pacea de la Carloviț și Primul Război Mondial (1699-1914), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2022, 523 p.

Acasa >

Articol

Astăzi, în Foaierul Bibliotecii județene Astra din Sibiu, în prezența unui numeros public, preoți, protopopi, cadre didactice, cercetători, bibliotecari, oameni de carte, a doamnei Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a domnului prof.univ.dr. Rudolf Gräf, director al Institutului Socio-Uman din Sbiu, a domnului Valentin Ivan, primarul comunei Sadu, a avut loc lansarea unei valoroase lucrări, cu tematică istorico-bisericească deopotrivă, rezultată din pana tânărului și valorosului cercetător științific clujean, Mircea-Gheorghe Abrudan. Posesor a două licențe și două doctorate în Istorie ( 2013) și în Teologie (2021),cu rezultate maxime, la doar 36 de ani, Abrudan este cadru didactic asociat la Universitatea clujeană, la Facultatea de Studii Europene.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Face parte din bordul unor publicații științifice și de cultură („Astra Salvensis”, „Astra Sabesiensis”, „Danubius”, „Astra Clujeană” și „Telegraful Român”; este posesor al unor premii și distincții: „Dumitru Stăniloae” – al Academiei Române; „Matei Brâncoveanu” al Fundației Alexandrion; premiul „Virgil Cândea”; „Dimitrie Cantemir” al Academiei Oamenilor de Știință din România. A fost distins cu „Crucea șaguniană pentru mireni”, „Crucea Transilvăneană”, „Crucea Nordului” și Medalia omagială „Episcop Ioan Popascu”, o certă dovadă a aprecierilor față de activitatea sa.

A publicat 6 cărți de autor, 11 cărți de coautor, 8 volume ca editor și coordonator, peste 120 studii de specialitate și aproximativ 220 de articole de popularizare, evocări, recenzii, prefețe etc. Este participant la peste 80 de conferințe, simpozioane și sesiuni de comunicări naționale și internaționale.

Tematica lucrării, sugerată de regretatul istoric, fost rector al Universității clujene, Nicolae Bocșan, și-a aflat cel care să-i dea viață, un bun cunoscător al limbilor germană, franceză și engleză, un apreciat și asiduu cunoscător al arhivelor austriece. Acestea constituie sursă din care a valorificat date și informații inedite, dar și o serie de documente mai puțin cunoscute, toate, alături de o bogată și atent selectată bibliografie, stau la baza volumului lansat.

Amfitrionul acțiunii, dr.Răzvan Pop, directorul Bibliotecii județene ASTRA Sibiu, după cuvintele calde de bun-venit adresate tuturor participanților, dă cuvântul profesorului Lucian Giura care în alocuțiunea sa prezintă, sintetic, viața, activitatea și aprecierile contemporanilor privitor la activitatea științifică a lui Mircea-Gheorghe Abrudan.

În alocuțiunea sa, preot profesor Nicolae Chifăr, membru al Comisiei de doctorat în Teologie a tânărului cercetător clujean, remarca următoarele: „ Această carte prezintă modul cum a fost asigurată asistența religioasă pentru clerul militar ortodox în Monarhia habsburgică între cele două mari evenimente militare amintite în titlu…..Cartea constituie o noutate pentru că acest subiect nu a fost tratat la nivelul unor lucrări de amploare și în același timp este rezultatul unei munci asidue de cercetare în arhivele naționale și internaționale, cu experiența pe care Mircea Abrudan a dobândit-o în activitatea sa de cercetare sub îndrumarea regretatului istoric Nicolae Bocșan și a profesorului Rudolf Gräf este prezentă și în acest volum”.

Printr-o cuvântare de suflet, așa cum ne-a obișnuit, valorosul preot profesor Constantin Necula, un autentic patriot român, a subliniat câteva caracteristici, particularități a operei lui Mircea-Gheorghe Abrudan. Potrivit opiniei Domniei Sale, cartea face parte dintr-o succesiune de scrieri vibrante cu sorginea în operele Școlii Ardelene fiind realizată de „un briliant aflat într-un inel de aur. Fiind o carte despre caractere, o continuare a excepționalelor scrieri ale lui O.C.Taslăoanu, ea prefațează alte cărți care vor urma.

L.G.

Foto: Răzvan NEGRU

 

 

 

 

14 martie 2023 la 14:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 17 minute
Până la alegeri va fi urât. Şi de alegeri la fel. Nu doar meteorologic vorbind
Scriam fix cu o săptămână în urmă că "După alegeri va fi urât. Chiar şi meteorologic vorbind". Aşa...
Eveniment
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Ianis Stoica: ”Finala Cupei trebuie să o jucăm cu zâmbetul pe buze”
Autorul singurului gol din meciul cu CSM Poli Iași, Ianis Stoica, a declarat, la flash-interviul de la Digi...
Actualitate
2 min de citit