Tribuna
PNL
Medicina de urgenţă, explicată pe înţelesul tuturor, la Sibiu
Medicina de urgenţă, explicată pe înţelesul tuturor, la Sibiu
Studenţii la medicină şi persoanele fără pregătire medicală sunt invitate să afle cum pot acorda primul ajutor. La manifestarea ştiinţifică "Zilele Medicinei de Urgenţă Sibiene – 2017", organizată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu în colaborare cu Universitatea "Lucian Blaga” din Sibiu, prin Facultatea de Medicină, sunt invitate şi cadre medicale.

„Aşa cum ne-am obişnuit, începutul lunii noiembrie aduce în prim – plan „Zilele Medicinei de Urgenţă Sibiene”, manifestare ştiinţifică ce a devenit una de tradiţie în peisajul medical al oraşului. Este un prilej de actualizare a informaţiilor din acest domeniu pentru cadrele medicale şi studenţii din anii mari dar şi o ocazie pentru iniţierea în medicina de urgenţă pentru studenţii nou veniţi pe bănicile facultăţii precum şi pentru persoanele fără pregătire medicală care doresc să cunoască manevre de Basic Life Support (BLS), acestora adresându-li-se secţiunea non-medical din cadrul evenimentului”, explică dr. Iris Mureşan, medic primar în cadrul Unităþii de Primiri Urgenţe a SCJU Sibiu şi doctor în ştiinţe medicale.

     Dupã prima etapã, care a avut loc în perioada 3-5 no­ iembrie, urmeazã alte prelegeri pe teme de specialitate, prezentãri de cazuri deosebite din practica serviciului UPU-SMURD, în perioada 10-12 noiembrie.
Deschiderea oficială a avut loc vineri, 3 no­ iembrie, la ora 16, în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, strada Lucian Blaga,
nr. 2A. Manifestarea a fost deschisă de Constantin Roşca, medic şef al Uni­ tăţii de Primiri Urgenţe a SCJU Sibiu, col. Laurenţiu Cosmin Balcu, inspector şef al Inspec­ toratului pen­ tru Situaţii de Urgenţă Sibiu, şi conf. univ.dr Laura Ştef, din partea ULBS.
După partea teoretică, vor urma atelierele  prac­ tice cu diferite teme, printre subiecte  numă­ rându-se suportul vital de bază, suportul vital avansat, primul ajutor în traumă şi exerciţiu de descarcerare. Participan­ ţii au exersat manevre de urgenţă pe manechinele din centrul de formare şi pregătire pentru para­ medici SMURD, de la se­ diul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
      
„Ne aşteptăm la o participare numeroasă şi suntem convinşi că, prin tematica variată, vom capta atenţia auditoriului, fie că este vorba despre profesioniştii din dome­ niu, fie de participanţii fără pregătire medicală, al căror interes faţă de acest eveniment a crescut constant, din dorinţa de a se informa asupra a ceea ce înseamnă medicina de urgenţă, o specialitate deosebit de dificilă şi solicitantă prin care se salvează numeroase vieţi omeneşti”, conclu­ zio­ nează dr. Iris Mureşan.


Liubovi Starii





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

anunt de intentie consultanta

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia