Tribuna
PNL
Marquardt Sibiu – revenire economică și extinderi de activitate
Marquardt Sibiu – revenire economică și extinderi de activitate

Compania Marquardt Sibiu a depășit primele valuri ale pandemiei și își reorganizează activitățile pentru o revenire la normal. Deși a trecut mai puțin de un an de la ultima extindere, Marquardt face aceeași mutare, transferând mai multe departamente în noi sedii aflate în apropierea centrului istoric al Sibiului. În paralel firma specializată în mecatronică pune bazele unor proiecte pe termen mediu și lung, printre care cheile de acces auto smart de generația 9.

Deși a fost afectată în primele luni ale pandemiei de coronavirus, care a adus căderea pieței automotive, Marquardt Sibiu a revenit la programul de lucru de cinci zile pe săptămână și lucrează susținut la pregătirea dezvoltării din următorii ani. Marquardt Sibiu a planificat și a început deja să aplice pașii concreți în această direcție. Cele două extinderi de activitate au fost prevăzute într-un program de eficientizare și transformare sustenabilă lansat anul trecut de Grupul Marquardt la nivelul tuturor celor 19 filiale ale sale din întreaga lume.

 

 

Prima extindere de activitate înregistrată la Sibiu a avut loc în toamna anului 2019, atunci când Marquardt a transferat într-o clădire de birouri din centru mai multe echipe ale Centrului de Cercetare și Dezvoltare, aflat în plină creștere. În acest an Centrul R&D se extinde încă o dată și va ocupa încă un etaj al aripii de business de la Ramada.

 

 

A doua extindere Marquardt Sibiu, care are loc anul acesta, a apărut în urma înființării unui nou departament, respectiv centrul de servicii de business dezvoltat de firma germană în România. Marquardt Business Services (MBS) va presta activități din domeniile Resurse Umane, Financiar, Controlling și Achiziții pentru filialele din Germania, Macedonia, România și Tunisia. În paralel, serviiciile IT sunt de câțiva ani buni furnizate de specialiștii români atât filialelor amintite mai sus, cât și subsidiarelor din SUA, Mexic, India și China.

Marquardt Business Services și-a început activitatea în primăvară și funcționează temporar în clădirea din str. München. În aproximativ o lună, MBS se va muta în sediul închiriat într-o zona centrală. Spațiul este în plină renovare, etapele următoare fiind instalarea rețelelor IT și mobilarea sediului.

În paralel Marquardt Sibiu a câștigat două noi proiecte pe piața automotive europeană, care vor îmbogăți portofoliul de produse al companiei în următorii ani. Noile proiecte vor contribui la dezvoltarea de noi tehnologii la MSR și vor constitui baza creșterii economice în deceniul următor.

Proiectele recent câștigate de Marquardt sunt componente ale sistemului de acces auto de generația 9, care vor fi produse în Sibiu. Sistemul de acces din această generație va permite deschiderea automobilului fie cu cheia remote control clasică, fie cu ajutorul unui smart phone. Fabricarea acestor repere va reprezenta o premieră pentru România, sistemele cu această funcție fiind până acum produse doar în Germania. Marquardt Sibiu va introduce componentele în faza de pre-development anul acesta, iar în anii următori acestea vor fi produse în serie.

 






comentarii
1 comentarii

Firme axate pe productie, firme care au distrus sibiul!!!
Fane
20.09.2020 22:59
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia