Marius Măldărășanu a vorbit, la flash-interviuri, despre ghinionul care o însoțește pe echipa sa după ce a pierdut și cu Rapid, ajungând la cinci eșecuri consecutive în Superligă, însă e de părere că jocul de luni seara al ”alb-roșilor” e dătător de speranțe.
”Din ultimele cinci, este cel mai bun joc. Asta este realitatea. În viață îți trebuie și noroc, noi nu-l avem. Ba, mai mult, avem și ghinion. Adică acel «cadou», pentru c-au ajuns în careu în minutul 43. Am interpretat foarte bine din punct de vedere tactic jocul, nu le-am dat posibilitatea să-și pună în valoare calitățile, având jucători foarte valoroși. Au avut și situații bune. În a doua repriză, normal că e foarte greu să joci în 10 contra 11 pe Giulești, contra Rapidului, însă ei nu au făcut-o foarte bine. Am avut posesie, am avut progresie la un moment dat, am avut și ocazie mare de gol. Asta este! Supărare, frustrare ca după fiecare înfrângere, n-are cum să fie altfel, dar singurul plus, dacă putem spune așa, e că jocul îți poate da speranțe. Asta le-am spus băieților. Mai mult de-atât, cuvintele... Ce să mai vorbești mai mult de-atât...”, a declarat Măldărășanu la microfonul DigiSport.
”Cred că și dacă băgăm autobaza în poartă, tot luăm gol”
”Ce să facem ca să luăm un punct?”, s-a întrebat retoric Măldărășanu la microfonul DigiSport, dându-și singur răspunsul: ”Înfrângere după înfrângere, înfrângere după înfrângere... Să băgăm autobaza în poartă? Cred că și atunci tot am lua gol. Am încercat și să jucăm, și să blocăm jocul adversarului, dar nici în această seară nu ne-a ieșit. Mai multe, nu știu ce ar mai fi de spus”.
”Până ajungem să dăm iar patru goluri, ne apucă Paștele”
Dincolo de amărăciunea unei noi înfrângeri, Măldărășanu a găsit resurse să zâmbească puțin.
”Făceam haz de necaz cu staff-ul. Am luat patru goluri, apoi trei, două, unul, probabil începem și noi acum, ușor, ușorc să urcăm. Urmează un 0-0, apoi un 1-0, până vom ajunge și noi să dăm iar patru goluri ne apucă Paștele. Da, făceam haz de necaz pentru că asta este, nu este ușor. N-au nimic de făcut altceva decât să muncească în continuare și să lupte”, a adăugat tehnicianul.
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |