Tribuna
Măldărășanu a vrut să renunțe la FC Hermannstadt, în vară! ”Am spus că poate e bine să plec, s-o ia de la zero”
Ovidiu BOICA
1328 vizualizari
Măldărășanu a vrut să renunțe la FC Hermannstadt, în vară! ”Am spus că poate e bine să plec, s-o ia de la zero”
© Vali MACREA

 

Marius Măldărășanu crede că afirmațiile sale de după primul meci din actualul sezon, când a spus, la flash-interviuri, că nu i-au fost aduși mai mulți jucători pe care i-ar fi vrut la echipă, au deranjat și recunoaște că, în vară, a avut două discuții cu cei din conducerea clubului în care i-a informat că este dispus să renunțe la banca lui Hermannstadt.

”Eu am avut o relație foarte bună cu patronii. Acuma, o declarație (n.a. de-a mea), după prima etapă, poate a deranjat. Asta este, îmi asum, în general spun ceea ce gândesc și cred că ce-am spus a fost o realitate, dar mergem înainte, trebuie să continuăm.

Și eu am avut două discuții așa, minore, cu Claudiu Rotar, la un moment dat, în vară, ca să mă dau la o parte fără niciun fel de probleme. Asta a fost în vacanță. Pe urmă, o altă dicuție, aici, la masă, datorită tuturor schimbărilor, i-am spus la fel, poate e bine să plec, e bine și pentru mine, vine alt antrenor, plecați de la zero. Mi-a spus că nu se pune problema. Acuma, c-a apărut acea știre (n.a. în privința negocierilor cu Adi Mutu), este normal, sunt antrenor, cum s-a vorbit și de mine la alte echipe când aveau antrenor... Ce să fac! Cum am spus, nu vreau să comentez. Mi-aș dori ca jucătorii să nu fie afectați”, a mai spus Măldărășanu.

”Am tot vrut jucători cu experiență. Eu nu mă uit la buletin, nu mă interesează dacă are 34 de ani. Dacă poate să ne ajute... Jucătorii tineri cresc alături de jucători cu experiență și cu rezultate. Dar, așa nu se poate! Am tot vrut jucători, unii - din diferite motive - nu au fost aduși”, afirmase Măldărășanu imediat după jocul cu Universitatea Craiova, de pe ”Municipal”, termiat la egalitate, scor 0-0, în prima etapă a noului sezon.





comentarii
1 comentarii

E la mintea cocoșului d-le patron ceea ce dorește Măldă: succese și prestigiu pentru orașul nostru. Sunteți în stare să țineți pasul cu el?
Spuneți o clar, definitiv și o să înțelegeți ceea ce înseamnă prestanța.
Sbârcea Nicolae
01.08.2024 10:59
Din aceeasi categorie
Abonamente

Deposib

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
Filarmonica de Stat Sibiu