Tribuna
Măgura, eliminată din Cupa României de echipa care a încurcat-o și în Liga Florilor. Înfrângere la limită, pe teren propriu
Ovidiu BOICA
390 vizualizari
Măgura, eliminată din Cupa României de echipa care a încurcat-o și în Liga Florilor. Înfrângere la limită, pe teren propriu
© Vali MACREA
Echipa din Cisnădie a cedat cu 27-26 în fața gorjencelor de la CSM Tg. Jiu, sâmbătă seara, pe teren propriu. Cele două echipe s-au întâlnit tot pe terenul sibiencelor, la sfârșitul lui decembrie, Măgura fiind egalată în ultimele secunde după ce, la intrarea în ultimul minut, avea avantaj de două goluri. Sanja Radosavljevic a marcat 8 goluri, în vreme ce Fanta Diagouraga și Loiise Cusset au încheiat jocul cu câte patru reușite. Miercuri, 15 ianuarie, Măgura joacă din nou în fața propriilor suporteri cu vicecampioana Rapid în prima etapă a returului Ligii Florilor.

 

Măgura n-a reușit să obțină victoria în fața echipei din Tg. Jiu nici din a doua încercare. După ce, la finalul lui decembrie, gorjencele au obținut in extremis un punct în localitatea sibiană, marcând două goluri în ultimul minut al meciului care avea să se termine la egalitate (29-29), în Liga Florilor, acum le-au eliminat pe fetele Victorinei Bora și ale lui Bogdan Nițu din Cupa României, impunându-se la limită, tot la Cisnădie.

Prima jumătate a reprizei întâi a fost echilibrată. Sanja Radosavljevic a deschis scorul, iar cea mai bună marcatoare a Măgurii, Fanta Diagouraga, și-a adus din nou echipa în avantaj (2-1).

Helena Simao Paolo și Iuliia Andriichuk au întors rezultatul, iar gorjencele au fost în mai multe rânduri cu un pas înaintea adversarului, pentru ca aceiași Andriichuk să dubleze pentru prima dată diferența (7-5), la 12 minute de la debutul jocului.

Echipa din Tg. Jiu s-a desprins pentru prima dat la trei lungimi în urma reușitei Laurei Moldovan (9-6), iar Iryna Zinatullina a mărit și mai mult ecartul (11-7), cu 10 minute înainte de finalul reprizei.

Cisnădiencele au revenit spectaculos cu patru reușite la rând, câte două ale lui Radosavljevic și câte unul trecute în contul Tatianei Sutranova și Cynthiei Tomescu (11).

Mai mult, Măgura a preluat conducerea la ultimul atac de dinaintea pauzei prin golul lui Diagouraga (13-12).

Fetele lui Bora și Nițu au început actul secund la fel cum l-au încheiat pe primul, cu două goluri la rând, ale Sanjei Radosavljevic și Măgura se desprindea la trei unități (15-12), iar în minutul 40 Natasa Lovric înscria pentru 18-14.

Gorjencele nu au abandonat lupta și, cu patru goluri consecutive, au anulat avantajul gazdelor (19-19).

Radosavljevic a readus Măgura în avantaj de două goluri (22-20), dar Simao (două) și Dorina Dumbrăvean au întors încă o dată rezultatul.

Finalul a fost unul de mare luptă. Judith Vizuete a egalat (23-23), apoi tot ea a pus Cisnădia pe plus (25-24). Andriichuk și Simao au anulat în alte două rânduri avantajul gazdelor, moment în care Victorina Bora a cerut time-out, cu mai puțin de 60 de secunde rămase din meci.

La reluare, Andreea Chiricuță a înscris golul prin care a calificat echipa din Tg. Jiu în faza următoare a Cupei României, Diagouraga ratând ultima aruncare.

Pentru Măgura au marcat Sanja Radosavljevic (8 goluri), Loiise Cusset (4), Fanta Diagouraga (4), Alina Ilie (3), Maria Bardac, Judith Vizuete (câte două), Natasa Lovric, Cynthia Tomescu și Tatiana Sutranova (câte unul). Au mai evoluat Krisztina Toth, Sabrina Lazea și portărițele Marina Rajcic (10 intervenții din 36 de șuturi) și Marta Batinovic (0/1).

De la formația vizitatoare s-au remarcat Iuliia Andriichuk (9 goluri) și Helena Simao Paolo (6).

Pentru Măgura, urmează un nou meci pe teren propriu, cu Rapid București, în prima etapă a returului Ligii Florilor, la jumătatea acestei săptămâni.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB