"Vă invităm să redescoperim împreună România, tărâmul de basm, indiferent de vârstă!", este chemarea pe care actorii principali ai conferinţei de vineri au lansat-o tuturor sibienilor. Oreste Teodorescu şi Doru Bem, împreună cu Club Lions Millenium Sibiu şi Info Center Group Sibiu, au organizat vineri, 1 noiembrie, între orele 17 şi 20.30, conferinţa cu scop caritabil intitulată "Magia tărâmului românesc", la Biblioteca Judeţeană ASTRA, corpul A, etajul 2, în Sala Festivă.
Înainte ca manifestarea să debuteze, un reprezentant al Clubului Lions Millenium Sibiu le-a înmânat celor doi un fanion cu insignele clubului.
Străini în propria noastră ţară
Evenimentul, care a avut ca scop regăsirea miturilor, istoriei sau a obiceiurilor strămoşilor noştri, a adunat mai mult de 30 de persoane în sala de festivităţi a Bibliotecii ASTRA. Acolo, Doru Bem şi Oreste Teodorescu, au dezbătut pe larg "tezaurul spiritual lăsat în urmă de strămoşii noştri prin viu grai şi tradiţie", întocmai cum aceştia spun. Ca o introducere, Oreste a vorbit despre spaţiul românesc de acum şi cel străvechi, iar o primă nemulţumire pe care a vrut să o evidenţieze este aceea că: "din nefericire, o mutaţie bolnăvicioasă s-a produs cel puţin la generaţiile părinţilor noştri, şi sper să se oprească la generaţia copiilor noştri". De altfel, a poftit publicul să încerce să-şi amintească cine suntem ca popor, îndemnându-l să analizeze "ce s-a păstrat şi ce s-a pierdut din dansul individului cu ţara lui". În acest context şi-a exprimat şi opinia asupra necazurilor care se abat asupra noastră, spunând că "ne simţim, din nefericire, străini în propria noastră ţară. Străini faţă de tradiţie, faţă de cultură". Cuvântul a fost preluat de către Doru Bem, cel care a dat startul propriu-zis al conferinţei, spunând că este foarte important să ne cunoaştem rădăcinile. În prelegerea pe care a ţinut-o, Doru a vorbit pe rând despre celebrele culte ale lui Gebelezis şi Zamolxis, templele de iniţiere pentru preoţi şi preotese de la Sarmizegetusa, riturile magice întâlnite la traci şi la celţi, legendele vechi, oamenii profunzi, dar şi despre semnificaţia toiagului şi practica vrăjitoriei. Asemănările dintre poporul nostru şi cel al druizilor şi celţilor au fost şi ele enumerate, iar, la un moment dat, Doru a citit un fragment dintr-unul dintre dialogurile lui Socrate către Platon. De asemenea, cei care au fost prezenţi la eveniment au plecat acasă cu informaţii în plus despre ritualuri şi credinţe, procesul de diagnosticare şi vindecare la care se adaugă şi cunoaşterea strămoşească ancestrală, din care fac parte remediile strămoşeşti, dar şi o paletă largă de tratamente şi soluţii. Discutând despre ritualurile specifice oamenilor de demult, Doru a spus că "strămoşii noştri se rugau îngerilor căzuţi", după care a continuat cu teoria conform căreia: "Dumnezeu a făcut omul şi l-a pus ca un vârf de piramidă peste tot".
"Totul în Univers este viu"
Continuând discuţia colegului său, Oreste Teodorescu a spus că "strămoşii noştri erau absolut conştienţi că totul în Univers este viu", explicând că oamenii de atunci erau într-o comuniune dincolo de concepte şi de tot ceea ce este viu. Astăzi, când trăim într-o Românie a secolului XXI, unde tehnologia a pus stăpânire pe om şi tradiţiile se mai păstrează doar în anumite locuri, românii tind să trăiască între două extreme: "ori avem tendinţa să credem că suntem cei mai proşti, ori picăm în cealaltă parte, spunând că suntem cea mai tare ţară. Adevărul stă pe undeva pe la mijloc", după cum spune Doru. O "Dumbravă minunată", aşa cum ne definesc cei doi ţara, este un loc încărcat de istorie, o lume care a cunoscut magi, preotese, preoţi, mucenici, sfinţi şi moşi. Pe lângă acestea, magicului tărâm românesc pe care l-au prezentat i-au invocat numeroase atribuţii, una dintre acestea fiind aceea că este un loc care se laudă cu munţi sacri, cu un Sfinx, cu privelişti minunate şi strămoşi care şi-au transmis obiceiurile din generaţii în generaţii.
Discuţiile despre cunoaşterea tărâmului românesc nu s-au încheiat aici. Sâmbătă şi duminică, cei doi au susţinut cursuri, astfel că dacă Oreste a vorbit despre "Elemente de numerologie şi bioritm", Doru a avut ca temă "Iniţierea în Energetica Corpului Uman".


Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
20.02.2025
SEICA MICA, str.Hurubeni str....
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
20.02.2025
SEICA MICA, str.Hurubeni str....
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
14.02.2025
RĂȘINARI, str. Dosului, str. Stezii
08:30...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
14.02.2025
RĂȘINARI, str. Dosului, str. Stezii
08:30...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
10.02.2025
RASINARI – str. Stezii, str. Dosului
08:30...
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
10.02.2025
RASINARI – str. Stezii, str. Dosului
08:30...
Zilele trecute, comuna Turnu Roșu a primit certificatul prin care se atestă aderarea acestei unități administrativ teritoriale la Asociația Comunelor...
Zilele trecute, comuna Turnu Roșu a primit certificatul prin care se atestă aderarea acestei unități administrativ teritoriale la Asociația Comunelor...