Acum nu-s ele cele mai monumente dintre monumente, totuşi, unele sunt. Uite ce spune dl. Mândruţă în postarea sa, 98% publicitară, 100% fără diacritice, dar nu asta e problema noastră: „Pe lumea asta sunt doua feluri de monumente. Cele facute de om. Si cele neglijate de om, peste care trecerea timpului a lasat amprente vizibile: praf, pete, patina timpului. Sunt multe astfel de obiective turistice in Romania. Uitate, ocolite, murdarite. Si totusi oamenii merg la intalnirea cu istoria despre care locurile astea vorbesc. Chiar daca o gasesc in fiecare an mai innegrita, mai patinata, mai uitata de privirea oamenilor.

Astfel, avem aici, pe post de victime ale uitării şi durerii în fund punct RO, Obeliscul lui Horea Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, ansamblul statuar din Hunedoara, P-ţa Iancu de Hunedoara, faţada-mozaic a Casei de Cultură din Mangalia şi - taraaam! - fântâna cu grilaj din Piaţa Mare, Sibiu, Hermannstadt. Nu ştiu pe ce criterii au fost alese aceste monumente, cert e că ele fac parte din istoria recentă a României, istorie super-mega-giga-terra neglijată teoretic şi tot la fel de super-mega-giga-terra lăsată de izbelişte, dacă nu chiar pusă jos fără prea multe regrete. Numai că la Sibiu, domnule Mândruţă, we have a problem. Uite de ce.

Obeliscul din Alba Iulia datează din 1937. OK. Ansamblul statuar de la Hunedoara este o capodoperă a artei socialist-monumentale ceauşiste, datează din 1974 şi a fost ctitorit cu prilejul aniversării a 90 de ani de existenţă a combinatului siderurgic. OK şi asta, că şi aşa ceva trebuie păstrat, zic eu. Casa de Cultură din Mangalia este o Ca-po-do-pe-ră a artei socialiste staliniste/post staliniste, a fost ridicată între 1959 şi 1962 şi are cel mai mare mozaic mural din ţările ex-socialiste europene, întins pe o suprafaţă de peste 300 mp, se numeşte „Geneze” şi e realizat de Jules Perahim şi Mac Constantinescu. Mozaicul însuşi a fost un scandal atunci, pentru că, deşi proletar ca tematică, nu conţinea niciun simbol comunist „clasic”. Deci, merită şi ea atenţia (mai ales că mi-e dragă şi mie, din varii motive), din aceleaşi motive istoric-recente sau recent-istorice.

Numai că la Sibiu treaba s-a bleojdit la modul amuzant. Pentru că fântâna aceea cu grilaj e la fel de monument istoric pe cât e un Audi A6. Ba chiar „a seis”-ul e ceva mai vechiuţ. Da, e drept, e o replică, destul de grosieră, după vechea fântână cu grilaj din acelaşi loc.

Domnului Mândruţă, cu dragoste (pentru fântână)

Oferim aici ceva date despre fântâna din Piaţa Mare. Nu de alta, dar poate data viitoare chiar găsim altceva, mai istoric oarecum.
Conform patrimoniu.sibiu.ro, prima fântână din Piaţa Mare apare menţionată în 1538, ca fântână de utilitate publică: spălat haine, adăpat animale. În 1798 fântâna este ornată cu un umbrar de fier forjat, donat de pielarul Filek, cel care va finanţa şi amenajarea unui nou bazin în 1819. În 1916, generalul german Falkenhayn donează un grilaj de fier care avea în vârf un ornament constând dintr-o barză cu un şarpe în cioc, prilej de interpretări naţionaliste: barza fiind Puterile Centrale, care sugrumă pe duşmanul român. Fântâna este demolată în 1948, când se amenajează parcul, desfiinţat şi el la mijlocul anilor '80. Fântâna de acum a fost inaugurată în 2006. Deci este la fel de monument ca noul pod al Gării sau ca pavajul din Piaţa Mică şi mult mai puţin monument ca postul de transformare de pe strada mea (edificat în 1983, cred).

Serios, se putea selecta altceva, că e plin Sibiul de chestii uitate şi neglijate: statui, fântâni, obeliscuri, steme, baso şi alto-reliefuri, monumente, faţade, uşi, porţi, clanţe, grilaje, plăci de monument istoric pe care nu mai scrie nimic, ziduri mâzgălite de grafitti plus un bogat patrimoniu încadrabil la „etc”.

Pentru conformitate şi restabilirea adevărului istoric, oferim aici, din arhiva Tribunei, imagini din perioada „istorică” a construirii istoricei fântâni cu grilaj din Piaţa Mare. Mulţumim pentru grija faţă de oraş. Şi pentru faptul că ne-am înveselit şi noi niţel.