Continental
Tribuna
Loto rămâne închis "până la o nouă decizie a autorităților"
Loto rămâne închis

Compania Naţională "Loteria Română” S.A. Anunţă, într-un comunicat trimis pe adresa redacţiei, că, "urmare a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor (...) activitățile de jocuri de noroc organizate în spații închise sunt interzise, prin urmare agențiile loto rămân închise până la o nouă decizie a autorităților.

Loteria Română a mai anunţat colaborarea sa cu Autoritatea pentru Digitalizarea României pentru implementarea, "în cel mai scurt timp, etapizat, a jocurilor loto online". "Acest proiect se află într-un stadiu avansat, urmând să lansăm în curând această modalitate de participare la joc", se spune în comunicat.

Loteria Română a mai precizat că, în ciuda informațiilor "eronate și vădit tendențioase" apărute în câteva publicații online, conform cărora compania ar încălca legislația stării de alertă, "instituția noastră a respectat întocmai atât prevederile legale aplicabile în starea de urgență cât și dispozițiile impuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-COV-2 publicată în Monitorul Oficial nr. 395/15.05.2020. În acest sens, subliniem încă o dată că agențiile loto rămân în continuare închise până la noi dispoziții ale autorităților". (D.C.)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

ULBS

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia