O instituţie de învăţământ, cel puţin la noi, nu este serioasă, cu reputaţie, cu care să te lauzi, dacă nu are un nume. Una era ca tu să fii la "Liceul Industrial Nr. 3", alta  "Avram Iancu". Patronimul unităţii de învăţământ injecta în profesori, părinţi şi uneori chiar în elevi un fel de mândrie, un "uite domnule unde învăţ eu, sunt la o şcoală cu nume, nu una ca toate celelalte. Aerianul aerienilor de la "Goga" era deasupra omologului de la Industrial 6 "Construcţii-Instalaţii", deşi, de fapt, era cam tot aia în realitate.

 După 1990, găsirea unei personalităţi-patron care să apară pe frontispiciul şcolii, liceului sau chiar grădiniţei a luat un avânt mai ceva ca buticurile cu marfă adusă la vrac din Turcia. Multe şcoli voiau să fie "cu nume". Denumirea "tradiţională", normală, a şcolii nu ajungea. Trebuia neapărat să se găsească un cineva care să dea mai mult luciu CV-ului didactico-pedagogic, ca să poţi spune că eşti şi tu al cuiva şi că ai tradiţie. 

Aşa că s-a pornit la muncă: oameni de litere, savanţi, pedagogi, voievozi şi voievoade, iluminişti, regi, foşti dascăli ai acelor şcoli, toţi şi-au găsit un loc în denumirea oficială şi în frazele festive de la evenimentele inevitabile ale vieţii şcolare, acelea cu "înaintaşul", "mentorul", "urmând exemplul", "patronul nostru spiritual", "pentru a face cinste numelui şi tradiţiei", "cel care ne este..." şi aşa mai departe. Era fain să ai nume la şcoală sau liceu. Nume care aveau cumva  legătură cu şcoala sau profilul ei sau erau alese doar aşa, ca să fie ceva acolo mai mult decât "Liceul Numărul..."

Când iei un nume, ţi-l asumi. Cât de în regulă politic sunt numele şcolilor şi liceelor?

Numai că, de o vreme, a reapărut o problemă în materie de nume şi denumiri. Pentru că unii dintre marii înaintaşi nu au fost doar mari poeţi, sublimi creatori, genii ale domeniului sau binefăcătorii naţiei. Ci au avut şi ceva "pete". Unele dintre cele mai frecvente "pete" sunt antisemitismul, ultranaţionalismul, extremismul şi (rareori) colaboraţionismul cu regimul comunist sau cu securitatea. Cei mai vehemenţi acuzatori? Noii leftişti care vor ca prin asta să arate cât de supuşi sunt noilor cerinţe şi cât de vigilenţi sunt. Interesant că totdeauna, cei mai agitaţi sunt ei, nu victimele directe şi chiar organizaţiile acestora, care, cel mai frecvent, doar avertizează cu privire la situaţia anumitor personaje ale istoriei şi solicită ca şi aceste aspecte ascunse din motive de propagandă şi naţionalism să fie făcute publice, să fie asumate şi cunoscute.

Antisemitismul "patriotic"

Antisemitismul în România, ca şi în toată Europa, inclusiv partea ei "civilizată", era, până la al Doilea Război Mondial, la fel de cool ca muzica de jazz sau grădinile de vară cu orchestră şi dizeur. Goga era antisemit. Şi strămoşu'  Slavici. Şi Iorga. Şi Eminescu. Erau vremurile în aşa fel încât, ca să fii în rând cu lumea bună şi majoritară, ca să ai reputaţia de bun român, trebuia să fii antisemit. Într-o epocă în care naţionalismul făcea legea, orice ne-etnic pur sau ne român verde sau ne-creştin, era socotit din start un duşman. Duşman al naţiunii, al poporului, al neamului. Cauza tuturor nenorocirilor. Nu căutai să îl înţelegi pe celălalt, om şi el, dar mai diferit de tine, rare erau cazurile când se legau prietenii şi mult mai rare când erau asumate în public. Era logic deci ca în aceste condiţii, antisemitismul să fie "pe cai mari" în perioada în care marii noştri scriitori români şi românişti produceau şi se acopereau de glorie. Şi mai e un aspect, nu orice scriitor talentat era, politic sau moral, sau chiar uman, în regulă.

Faptul că ne-am construit noi nişte mituri despre ei, că i-am zeificat (chiar oficial!) dându-le calităţi de feţi-frumoşi şi de supereroi şi că am dat în habotnicie şi talibanism de la atâta închinare la ei, e iar un aspect interesant.

Realitatea, chiar dacă demolează anumite mituri, ar trebui asumată şi recunoscută public, chiar de către cei care au ales ca acele nume să îi reprezinte. Aceasta în numele realităţii istorice, al înţelegerii între oameni. Poţi spune că a fost un mare scriitor, poet savant dar şi că dincolo de asta, a avut anumite probleme. Poţi să-i publici operele care sunt valoroase pentru literatură, dar şi să arăţi că, de exemplu, articolele scrise sau chiar legile date, nu erau deloc în regulă. Să bagi sub preş aspectele acestea e o dovadă şi de făţărnicie şi de asumare a "idealurilor" lor. Pentru că mai e o problemă, puţini au revenit pe parcursul vieţii, la sentimente mai blânde şi umane, sau să regrete public atitudinile lor (deşi asta este cât se poate de creştinesc).

Şi asta nu e doar la noi. Hai să ne uităm la case mai mari. Shakespeare avea ceva antisemitism în scrierile lui. Referinţe sau descrieri defavorabile cu privire la evrei au şi, conform cercetătorilor în domeniu, Charles Dickens, T. S. Elliott, Ezra Pound, Jack London, Henry James, Voltaire, Balzac, George Sand, Gogol, Turgheniev sau Dostoievski şi lista o putem continua până terminăm articolul. Dar aici nu discutăm despre antisemitism, chiar dacă el există şi se strecoară în minţile unor oameni care preferă să dea vina pe alţii pentru laşitatea lor şi nereuşita ţării. 

Aici vedem altceva: cum stăm cu numele şcolilor la Sibiu şi cum erau "patronii" acestora. Pentru că dacă îţi iei un "nume", ţi-l asumi. Mai ales când nu precizezi nicăieri exact ce preferi de la el şi dacă te distanţezi de anumite aspecte ale activităţii lui. 

Şi noi, ca români, am putea avea, de exemplu, un index de autori (scriitori, jurnalişti, artişti) antiromâni, sau care au susţinut dictatura comunistă, sau ar fi bine ca şi Biserica să aibă un index de autori anticreştini. Aceasta pentru ca să poată fi trase semnale de alarmă, astfel, în numele adevărului corectitudinii, armoniei şi asumării, al luptei pentru acceptare şi toleranță.

Lazăr şi Brukenthal

În cercetarea noastră, am început în paralel, pe două "linii": Sibiul – oraşul şi judeţul. Am constatat astfel că, exceptând instituţiile de învăţământ cu ceva istorie şi tradiţie în spate, multe denumiri sunt date doar ca să se cheme cumva. Pentru că "patronul" de pe frontispiciu ori nu are vreo legătură cu şcoala sau liceul, ea fiind prea nou construită. Ori acesta nu are vreo legătură nici măcar cu profilul şcolii, ci în cel mai fericit caz, cu o stradă vecină. Totuşi, putem spune că, de mai aproape sau de mai de departe, aceşti oameni celebri au avut legătură cu Sibiul. Ia să vedem:

Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" 100%, îşi merită numele şi este reprezentat de el. Gheorghe Lazăr e în regulă. A învăţat la strămoşul actualului liceu, (clădirea ce o ştim e abia din 1898), a fost cel care a înfiinţat de facto învăţământul în limba română, a fost pedagog, teolog, inginer (deci pe mate-fizică, nu?). Şi la câţi mari români au învăţat acolo, "Lazărul" se putea numi oricum şi se va putea numi oricum, în caz de nevoie. Fostul "Gimnaziu Superior de Stat" chesaro-crăiesc a fost "botezat" în 1919 cu numele lui Lazăr şi de atunci îl poartă în mod corect.

© Răzvan Negru

Tot cu vechime este Colegiul Național "Samuel von Brukenthal". Numele nu mai necesită vreo prezentare, că am tot scris şi s-a tot scris despre baronul Samuel von Brukenthal. Fiind şcoală germană, era normal să ia un nume german. Aşa cum arată acum, există din 1781, deşi învăţământul german este mult mai vechi în Sibiu. Brukenthal a fost un binefăcător al şcolii sale, el donându-i o parte din averea sa. A fost guvernator al Transilvaniei si cel care a înființat muzeul cu acelaşi nume. A fost un om care a dat multe reforme moderne, era şi mason, palatul său era la o aruncătură de băţ de şcoală. Pentru naţionalişti, este însă o personalitate controversată, pentru că sub guvernarea lui au fost executaţi prin tragere pe roată Horea şi Cloşca şi că ar fi prigonit pe români în general.

Nu ştiu care a fost atitudinea personală a lui Brukenthal faţă de români. Cred că era aceeaşi ca a tuturor componenţilor naţiunii săseşti: o acceptare tacită a lor, cu conştiinţa că sunt o naţiune inferioară celei germanice, unii educabili, alţii nu, dar fără a avea relaţii de super-prietenie sau de împerechere. Deci nu cred ca Samuel von Brukenthal să se fi coborât la nivelul de a face sex cu o anumită slujnică pentru a avea un copil valah adoptiv pe nume Gheorghe Lazăr. Hai să fim realişti.

Dar ca nume de liceu german, e "curat". Apropo, în istoricul liceului nu se trece sub tăcere totală perioada sa nazistă, ceea ce e un punct în plus.

© Dumitru Chiseliță

Goga nu a făcut la "Goga"

Ei, la celălalt colegiu, cel numit Colegiul Național "Octavian Goga", apare deja problema. Biografia destul de încâlcită a colegiului îl arată ca fiind urmaşul Şcolii Civile de Fete a Asociaţiunii, apoi ca liceu "Domniţa Ileana" situat pe "str. B-dul Victoriei nr. 3-5", apoi ca şcoală medie apoi, finalmente, din 1970, în sediu nou pe Mitropoliei, ca Liceul Teoretic "Octavian Goga". Deci numele lui Goga îl are abia din 1970, din plină perioadă naţional-ceauşistă. Ce legătură are Goga cu "Goga"? Niciuna, în afara faptului că Goga a fost om de litere, iar liceul este şi el cunoscut ca fiind de litere. Şi că Goga a avut activitate (şi) în Sibiu atât pe plan profesional, cât şi matrimonial (două neveste, Hortensia Cosma, fiica lui Partenie Cosma, de care s-a despărţit, apoi Veturia Triteanu devenită Goga, cântăreaţă de operă şi zice-se agent secret multiplu, dar în special german şi translator în româneşte pe lângă Hitler). Şi că s-a născut lângă Sibiu, la Răşinari. Dar, spre deosebire de Lazăr care a făcut cumva la "Lazăr", de Brukenthal care a făcut cumva la "Brukenthal", Goga nu a făcut la "Goga".  

Care e problema cu Octavian Goga? "Poetul pătimirii noastre" şi susţinător al nazismului

 Octavian Goga este un nume în literatura românească. La fel ca şi în lupta de emancipare a românilor transilvăneni şi a eliberării lor de sub dominaţia austro-ungară. Goga a fost "în ordine" (chiar a devenit mason dar a "comis-o" făcând apologia creştinismului), însă, după Marea Unire, a fost atras de nazism. Intră ghinionist în politică, formând un partid noname, Partidul Naţional Agrar, la 1932 pentru ca în 1935 să se "lipească" de mai faimoasa LANC (Liga Apărării Naţional Creştine) partid nazist înfiinţat de A.C. Cuza în 1923, formându-se astfel Partidul Naţional Creştin.

Partidul a fost folosit de regele Carol al II-lea pentru a contracara influenţa tot mai mare a legionarilor, ajungând chiar la putere între 1937 şi 1938, alături de o grupare ţărănistă a lui Armand Călinescu. Partidul dispare în 1938, când Carol instaurează regimul dictatorial personal, cu partid unic – Frontul Renaşterii Naţionale.

Guvernul Goga-Cuza, cu Octavian Goga premier, Armand Călinescu la Interne, Ion Antonescu la Apărare şi A.C Cuza ministru de Stat, s-a remarcat în primul rând în măsuri împotriva evreilor. Sunt suprimate ziare "evreieşti" printre care "Adevărul" şi "Dimineața". În ianuarie 1938, Goga dă o lege numită a "reexaminării cetăţeniei evreilor" în care anula drepturile a o treime dintre evreii din România, lege a fost aplicată doar o lună, deoarece au intervenit presiuni din partea Franţei şi a Marii Britanii. Pentru detalii privind atitudinea politică a lui Goga, cei interesaţi pot lectura colecţia de articole "Mustul care fierbe" sau orice resursă de pe internet. Nu e nimic secret.

Oricum, CNOG spune, în prezentarea sa online, că s-a adaptat "în mod firesc cerințelor societăţii de astăzi și pentru o dezvoltarea socială, culturală și economică armonizată realităţilor europene" şi că valorile promovate sunt libertatea individuală, toleranţa şi solidaritatea. Ce va zice sau ce ar fi zis Goga de aceste idealuri ale liceului ce cu mândrie-i poartă numele?

© Dumitru Chiseliță

E clar că Goga nu a fost doar "poetul pătimirii noastre" pătimire aşa de pătimaşă încât s-a transformat în bocete în falset după perioada când românii erau sub Imperiul Austro-Ungar, nici luptător neobosit pentru drepturile românilor, nici creator de hituri popular-intelectuale ca "Lae Chioru" ori "De ce m-aţi dus de lângă voi", ci a avut şi căderi politico-moralo-umane despre care ar trebui să se ştie.

Apropo de ştiut, nu se pomeneşte nimic de latura politică a lui Goga, nici nu avem vreun text de distanţare faţă de aceasta. Nici în prezentarea Colegiului "Octavian Goga", nici măcar pe panoul de prezentare al bustului aflat în Parcul ASTRA, (realizat de cu finanţarea Asociaţiei "LS v Brukenthal", după cum e menţionat pe panou). Înseamnă că e în ordine aşa cum este, nu?

Staţi liniştiţi, nu cerem schimbarea numelui, punerea pe foc a cărţilor lui Goga  şi ştergerea sa din panoplia autorilor români. A mai fost aceasta, în comunism, şi nu a fost bine. Ci doar asumarea şi recunoaşterea anumitor aspecte mai puţin promovate ale activităţii multora dintre numele de pe frontispiciile instituţiilor. Vom reveni, că nume sunt destule (va urma).

© Dumitru Chiseliță

© Dumitru Chiseliță

© Răzvan Negru