Din extremitatea vestică a cetăţii au fost recoltate piese din metal: cuie cu partea de sus îndoită, cu capul îngust, pentru potcovit sau cu capul rotund; două fragmente de cuţit; un proiectil pentru archebuză cu diametrul de 1,7 cm. Un vârf de arbaletă cu lungimea totală de 7,7 cm, două fragmente de potcoavă de cal şi unul provenind de la o potcoavă pentru bou întregesc inventarul.

Alte piese din fier (un pinten, două vârfuri de arbaletă, o bucată de tablă) şi fragmente ceramice medievale au fost recuperate dintr-o săpătură efectuată în interiorul cetăţii în anul 1972. În primăvara anului 1999, prăbuşirea unui mal din apropierea turnului de poartă a scos la lumină mai multe piese arheologice: fragmente ceramice medievale, un bolţ de arbaletă, un fragment de potcoavă. Două obiecte din os sunt mai dificil de identificat. Pe o rondelă de mici dimensiuni a fost incizat cu migală un ornament vegetal stilizat. Din păcate s-a pierdut.

La sfîrșitul fiecărei campanii, fundaţiile dezvelite în săpătura arheologică au fost acoperite cu pământ spre conservare.

După primele campanii de cercetări arheologice au fost acumulate suficiente informații asupra planimetriei şi etapelor de construcţie pentru a încerca să degajăm concluzii şi ipoteze ce pot dezvolta discuţiile anterioare şi stimula cercetările viitoare. După cum am spus deja, lanul cetăţii este elipsoidal, cu domensiuni potrivite cu rolul strategic și posibilitățile regalității, axa având o lungime de 96 m. Lăţimea maximă a incintei este de 56 m.

Concluziile cercetării arheologice

Raportundu-mă la studiile locale pot afirma că cetatea nu a fost prevăzută cu turn la vest, aşa cum afirmau studii anterioare cercetării arheologice. Cetatea de la Tălmaciu este pe larg amintită și în legătură cu aşezarea săsească în monografia scrisă de Stroilă, G, "Cartea satului Tălmăcel". Autorul pleacă de la ideile fanteziste ale lui Johannes Lebelius la care aduce proprile păreri. Concluzii dificil de acceptat le regăsim și în Albescu, "Boiţa, monografie istorică". O propunere de plan greşită observăm şi la Schneider, Fr, "Talmesch". Fantezia locală e la ea acasă. Importanţa strategică a zonei a determinat înlocuirea micului turn circular frontal, ce nu putea face faţă presiunii puternice a armelor de foc, cu o incintă dreptunghiulară, prevăzută cu deschideri mari. Intrarea în turnul de poartă dreptunghiular era barată de un zid din pietre de râu, lat de 2,20 m, pe care se sprijinea, probabil, un pod mobil.

Lungimea considerabilă, periculoasă a laturii sudice a incintei a făcut necesară amenajarea unui turn interior într-un loc unde traseul zidului deviază spre nord-vest. În partea opusă turnului a funcţionat, după relaţia dintre segmentele de ziduri păstrate astăzi, o intrare secundară, posibil şicanată.

Elevaţia zidului de incintă conservă deschideri înguste, folosite pentru armele de foc de calibru mic şi pentru arbalete. Deschiderile mari din turnul de poartă, din care se păstrează segmente din feţele laterale, sunt dovada utilizării tunurilor.Turnul de poartă era alcătuit dintr-un spaţiu acoperit cu o boltă din cărămidă şi unul neacoperit, amenajat la un nivel inferior.

Importanţa cetăţii şi a castelanilor creeau premisele teoretice ale ipotezei existenţei unor construcţii interioare. Fragmentele de cahlă dovedesc că și spaţiul din vecinătatea turnului de poartă era locuit.

2008 – o nouă cercecare arheologică

Ulterior apariției textului de mai sus, inserat într-o teză de doctorat, o cercetare arheologică în interiorul incintei deja afectate de antenele releu și de clădirea stației meteo a fost întreprinsă în 2008.

Între timp, situația juridică a terenului s-a clarificat. În prezent, terenul interior este în proprietatea staţiei de meteorologie, care-şi afla baza acolo, iar exteriorul zidului de incintă se află în administrarea primăriei. Știm responsabilii.

Două încercări ulterioare anului 2000 de reluare a cercetării arheologice au eşuat din motive financiare. În 2008 am obţinut fonduri din sponsorizări şi am finalizat cercetarea arheologică. Nu este nici acum exhaustivă.
Noua cercetare arheologică a avut trei obiective: construcţia interioară cu ziduri din piatră vizibile la suprafaţă, ipotetic identificată cu o capelă, ceretarea zonei de nord, în interior, acolo unde am descoperit în campaniile trecute urme masive de locuire şi cercetarea din exterior, unde planul zidului de incintă era neclar.
 

Iată redate sumar rezultatele celei de a treia campanii arheologice. Cercetarea construcţiei din piatră interioare s-a realizat cu o secţiune în ax, alte două laterale. Construcţia interioară din imediata apropiere a zidului de incintă a avut la finalul cercetării dimensiunile în interior de 11,50 x 6 m, zidurile perimetrale late de 0,60 m fiind alcătuite din pietre de râu şi puţine fragmente de cărămizi între rosturi. Pe latura îngustă de la sud-vest, zidul a fost refăcut, fiind îngroşat. Aici a fost evidentă intrarea în ax, fiind folosită cărămizile. Faţă de nivelul actual, nivelul de călcare al construcţiei se află la -2,80 m. Încăperea subterană a fost astupată în timp, mai mult pământ în zona laturilor scurte, mai ales la sud-est, unde s-a măsurat adâncimea maximă. O intrare în ax se afla probabil şi la sud-est.
Urmele celor două gropi adâncite în solul viu şi a unei a treia cu urme de lemn, sunt dovezi că încăperea subterană, necompartimentată, cu zid din material durabil, era acoperită cu tavan din lemn sprijinit pe stâlpi din acelaşi material. Îngroşarea laturii de sud-vest cu folosirea cărămizilor indică două faze de construcţie. Dărâmăturile cu cărămizi sugerează și ele că în etapa a doua s-a folosit, la fel ca şi la masivul turn de poartă, cărămida.
Terenul cercetat arheologic a fost deranjat de căutătorii de comori, care nu au atins zona de lângă ziduri şi nivelurile inferioare de depunere. În aceste locuri am găsit materialul arheologic medieval, arme şi unelte.

Planul construcţiei sugerează că ea nu a fost folosită drept capelă ci, mult mai probabil, a adăposti castelanul şi eventual mica garnizoană. Analogii sunt dificil de găsit în Transilvania
În partea de nord-est a platoului, în exteriorul gardului de sârmă ce împrejmuieşte azi staţia meteo, se află in situ structuri de zidărie dispuse în paralel la o distanţă de 6 m una de alta, a doua în panta dealului. La nord de zidul inferior se văd azi urmele unui drum ce pleacă de la turnul de sud. Ambele ziduri au lăţimea de 1,50 m. Secţiunea arheologică a arătat că zidul dispus superior, cu pietrele aşezate pe cant, a fost ridicat într-o etapă ulterioară. El a lăsat în zona cercetată o deschidere spre interiorul cetăţii. Concluzia este că în planul final, cetatea era mai îngustă.

În zona turnului de la sud cercetarea arheologică a evidenţiat urmele unei construcţii de suprafaţă amenajată din pietre, lemn şi cărămizi. Din demolarea construcţiei a rezultat un strat masiv de dărâmături cu material arheologic bogat. La baza stratului este un nivel de arsură, suprapus de unul cu urme de ardere şi materiale de construcţie; peste aceste depuneri s-a aşezat zidul de incintă care se vede astăzi. Nu am putut reconstitui planul.
Materialul ceramic medieval rezultat este abundent. Tot de acolo provin vârfuri de săgeţi şi cuie. În casa comandantului cetăţii s-au descoperit vârfuri de săgeţi, o scăriţă de şa, o zăbală şi un fragment de sabie din fier îndoită.
Este certă refacerea zidului de nord-est a incintei, a turnului din capătul de sud, a casei castelanului şi a turnului de pe latura de sud-vest. Oricum, cetatea de la Tălmaciu merită o ultimă campanie de cercetări arheologice. Nu am identificat până acum locul unei necesare cisterne.

Ce animale erau în cetate

Intensitatea locuirii medievale este ilustrată de mulțimea resturilor de oase de animale descoperite. Ele au fost analizate de biologul muzeului, Alexandru Dobrescu.
Au fost luate în considerare în analiză 538 de fragmente de oase de animalem fiind identificaţi: 14 porci, trei masculi foarte bătrâni, opt adulţi, doi tineri (aproximativ şase luni), unul foarte tânăr (aproximativ 1,5 luni); un ierbivor nerumegător (adult?); ierbivori rumegători: două oi adulte şi un miel; păsări: un adult (pasăre), un pui.
Stabilirea speciilor de animale şi a numărului lor s-a făcut după examinarea oaselor relevante de mandibulă, humerus, femur, coxale, dinţi, măsele, colţi. Remarc cu mirare din analiza de paleofaună lipsa oaselor de animale sălbatice. Ele se regăsesc deseori în cercetările arheologice din Sibiu. Rezultă că bucătăria cetății, adică hrana locuitorilor ei se baza pe consumul cărnii animalelor domestice. Realitatea este ușor diferită după cum arată materialul arheologic și apropierea râurilor. Urmele locuirii (construcții, piesele arheologice) și documentele de arhivă permit o mai bună întregire istorică decât a predecesorilor. Între timp sper în creșterea interesului pentru ruinele cetății

 

Bibliografia sitului

Această listă cu bibliografia principală a sitului arheologic stă mărturie că urmă cu zece ani, am trimis împreună cu un text istoric direcției pentru cultură Sibiu datele pentru a întocmi fișa de monument, demers necesar pentru înscrierea în lista siturilor arheologice. De atunci listă siturilor arheologice a fost de mai multe ori reactualizat.Cetatea Tălmaciu nu apare.

Petre Beşliu Munteanu, Fortificaţiile medievale de la Tălmaciu şi Turnul Spart, Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice 1–4,1999, p. 47–59.

Petre Beşliu Munteanu, Tălmaciu, jud. Sibiu.Punct: Cetatea Landskrone , în Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Campania 2008 - VALACHICA XXI-XXII

Thomas Naegler, Petre Beşliu, Repertoriul fortificaţiilor medievale din piatră aflate în partea central sudică a Transilvaniei (secolele XIII – XVI), în In memoriam Radu Popa. Temeiuri ale civilizaţiei româneşti în context european, 2003, p. 387-405

Petre Beşliu, Caracterul şi evoluţia fortificaţiilor medievale din defileul Oltului (secolele XIV-XVI) în Buletinul Muzeului Militar Central, I, 2003, partea a II-a, p. 142-151

Petre Beşliu, Construirea, administrarea şi funcţionarea fortificaţiilor din defileul Oltului (secolele XIV – XVI), în Palate, castele şi cetăţi din Transilvania, Făgăraş, 2000, p. 55-63.

Horedt, Kurt Contribuţii la istoria Transilvaniei - sec. IV - XIII, Bucureşti, 1958.

Horedt, Kurt, Südsiebenbürgische Grenzburgen, în Siebenbürgischen Vierteljahrsschrift, 64, 1, 1941, p. 16-27.