Atestările documentare sunt suficiente și suficient de grăitoare. Nici o altă cetate de margine din Romănia nu s-a bucurat de atâtea mențiuni documentare, cu excepția Branului. Cetatea a fost pomenită pentru prima oară în 1370. Atunci a fost ridicată. Este un adevărat act de naștere. Castelanii de la Landskrone au fost amintiţi în acte juridice din 1418, 1419,1427. Erau personaje sociale importante, puternice. Cetatea a fost din nou atestată în 1434. Se păstrează chiar cele două ordine de distrugere a cetăţii în 1453 şi 1489.A fost greu de ridicat și tot așa de greu de distrus. Ultimele înscrisuri juridice sunt de la începutul secolului al XVI-lea.
Cetate atestată documentar de la 1370. Cum arăta
Să ne apropiem de ruinele cetatății pe drumul constructorilor sau direct și abrupt pe o cărare. Iată ce vedem azi la fața locului. Pe latura de sud se păstrează fragmente de zidărie alcătuită din pietre de râu sau de carieră şi rare bucăţi de cărămizi. Pietrele de talie mare au fost folosite ca parament, iar cele mai mici, înecate în mortar au format umplutura. Segmentul de zidărie de la sud-vest se păstrează până la înălţimea de 5,20 m, măsuraţi de la baza lui exterioară. La bază, zidul are astăzi lăţimea de 1,50 m. În partea superioară, el se îngustează până la 70 cm, lăsând un soclu în interior. Zidăria îngustă, păstrată astăzi pe o înălţime de 1 m, avea ferestre de tragere de 30/40 cm.
Pe aceeaşi latură sudică se văd urmele unui turn interior. El a fost înzestrat cu două contraforturi, aşezate asimetric. A fost astfel plasat încât să ofere vizibilitate spre gura defileului, acolo unde se află fortificaţia numită Turnul Roşu. Zidurile turnului interior sunt mai subțiri decât ale zidului de incintă. La capătul de răsărit al cetăţii se păstrează pe o înălţime apreciabilă (aproximativ 8 m), o construcţie de plan dreptunghiular cu dimensiunile de 17/5,50 m, măsuraţi în interior. Structura zidurilor cuprinde pietre de râu de dimensiuni diferite şi cărămizi. În unele porţiuni de zidărie, între bolovanii mari, nu se vede liantul. Zidăria de la colţurile turnului are cărămizi de dimensiuni diferite. Urme de bolţi din cărămizi se văd în partea superioara a zidurilor. Starea precară de conservare a laturii de nord a turnului lasă mai multe posibilităţi de reconstituire a aspectului iniţial. Lăţimea zidului turnului este diferită: de la 2,30 m în partea de legătură cu incinta anterioară, până la un metru în locul unde zidul se îngustează pe o lungime de 2 m. În structura laturii se observă trei spărturi făcute, probabil, în deschiderile iniţiale al turnului: două în partea superioară şi una în partea inferioară. Deschiderile din partea superioară a terenului, înspre nord, au în starea actuală lăţimea de 1,30 m şi 1,80 m. În grosimea zidului se observă găuri pentru tiranţi, cu planul pătrat şi colţurile rotunjite. Lungimea orificiului păstrat în peretele de nord este de 2,10 m. În peretele de sud, locul tiranţilor este marcat de o gaură cu latura de 20 cm.
În partea de nord a incintei medievale, acolo unde panta dealului este accentuată, se păstrează, de asemenea, fragmente din zidăria turnului. Segmentul de zidărie de la nord-est, de care se leagă turnul de poartă, este lat de 1,60 m. Alte două segmente de zidărie aflate în planuri diferite (intrare în cleşte?) se observă la jumătatea laturii de nord.
În interiorul cetăţii, în partea de sud-est, se păstrează urmele unei încăperi cu zidurile din pietre de râu. Nivelul de călcare actual în interior este la adâncimea de 1,20 m.
Cetatea Landskrone cercetată arheologic
Plusul de informații e adus de cercetarea arheologică, utilă și spectaculoasă. Proiectul cercetării arheologice a cetăţii Tălmaciu presupunea finalizarea a 2-3 campanii arheologice anuale. Vremea atunci se asemăna cu ce de azi. Zilele erau toride și nopție reci. În prima etapă a cercetării, proiectul a vizat zona de vest a cetăţii, unde nu s-au păstrat ziduri la suprafaţă. Odată cu evidenţierea detaliului de planimetrie, mi-am propus să cercetez şanţul şi valul de apărare din acea zonă. Condiţii financiare prielnice au permis extinderea ariei de investigaţie în zona turnului de poartă.Turnul de poartă şi urmele turnului dinspre sud au fost cercetate arheologic în anul 2000.
Un şanţ arheologic lung de 40 m a fost plasat în zona de vest a cetăţii. El a surprins fragmente de zidărie şi a secţionat sistemele de apărare exterioare: şanţul şi valul de apărare.
Nivelelor de depunere arheologică au fost cu greu diferenţiate: pământul galben, nisipos (solul viu), de stratul de umplutură a şanţului de apărare. Pe de altă parte, în şanţul de apărare a alunecat pământ din valul de apărare. Şanţul de apărare avea, în această zonă, lăţimea de 2 m şi adâncimea de 1,50 m. Valul de pământ, în forma aplatizată de astăzi, măsoară 8 m lăţime şi 1,50 m înălţime, incluzând stratul de mortar de la bază. Sistemul de apărare format din şanţ şi val proteja incinta fortificată la sud, est şi vest.
Două casete pandante de o parte și alta de secţiunea magistrală au mărit suprafaţa dezvelită arheologic. Săpătura a relevat amploarea distrugerii zidurilor de incintă. Zidurile măsoară aici, într-o zonă expusă atacurilor, grosimea de 2,20 m. În structura zidurilor am consemnat blocuri de carieră şi pietre de talie mică, înecate în mortar, ce au alcătuit emplectonul. Între pietrele demolate au apărut două fragmente de cărămidă late de 12 cm, groase de 5 şi 4 cm. Detaliile contează și ele. De exemplu, cărămida recuperată, cea mai groasă, avea degresant neomogen; ea este insuficient arsă, suprafaţa e neregulată.
Talpa zidului de incintă a fost adâncită până la 1,45 m faţă de nivelul actual de călcare. Faţa zidului, vizibilă în secţiunea magistrală, prezintă neregularităţi. Zidul de incintă a fost sprijinit în interior de segmente de zidărie adosate, evident cu rol de sprijin. În general zidăria are însă un aspect îngrijit.
În casetele învecinate secţiunii magistrale au fost identificate, după îndepărtarea stratului masiv de dărâmături, alte două segmente de ziduri de sprijin, late de 90 cm, construite din pietre de râu şi blocuri de talie mijlocie.
Cercetarea arheologică din anul 2000 ne-a dat posibilitatea să vedem modul de închidere a incintei în prima fază de construcţie. În partea dinspre est, expusă unor potenţiale atacuri dinspre Defileul Oltului, planul elipsoidal se închidea inițial cu un turn circular plasat interior incintei. Diametrul interior era de 5 m. Închiderea dinspre sud a turnului nu s-a păstrat, iar cea dinspre est s-a adosat zidului de incintă. Relaţiile între ziduri se datorează terenului accidentat de la marginea pantei.O reparaţie a turnului este evidenţiată stratigrafic de un nivel de arsură şi de dispunerea asimetrică a contraforturilor.
Axa lungă a incintei, măsurată în interior până la turnul circular, are, după cum arăta măsuratoare finală, 96 m, iar lăţimea incintei în zona maximă de dezvoltare este de 56 m. Adică o incintă de 96 x 56 m.
Chiar și în cetățile medievale există stratigrafie, atunci când ele au fost intens locuite. În multe situații (cetățile de la Sadu și Rășinari) peste solul viu nu s-a așternut nivel de locuire. Nivelul construcţiilor medievale de la Tălmaciu apare sub forma unui strat de pământ galben, amestecat cu pigmenţi de mortar sau sub forma unei dâre de mortar pe solul viu, observabilă în extremitatea estică a laturii sudice a incintei, unde terenul în pantă a fost nivelat. Numai în secţiunea II, pe marginea terasei a fost observat un strat superficial de locuire preistorică.
Nivelul de refacere a turnului de la est a fost evidenţiată stratigrafic. Un strat de incendiu a apărut în zonele importante ale cetăţii, acolo unde am avut acces, pentru că nu am putut intra în zona antenelor. El precede stratul masiv rezultat din demolarea zidurilor.
Deasupra solului viu surprins în caseta IV a apărut un strat de pământ galben cu pigmenţi mari de var. Suprapus lui, stratul de pământ negru cu pigmenţi de arsură conţine fragmente ceramice, între care unul smălţuit. Stratul superior era alcătuit din dărâmături.
Rezultate de laborator
Cercetarea arheologică de teren a fost completată ce cea de laboratora în urma prelevării a unor probe de mortar.
Locul prelevării: Turn poartă, h = 1,50 m; Zid incintă sud, h =1,20 m. Rezultatele analizei chimice: -1 parte var/2,5 părţi umplutură; -1 parte var/3 părţi umplutură. Rezultatele analizelor mineralogico-petrografice: material nisipos de natură cuarţoasă, intens micaceu, cu mici fragmente de cuarţit, şist sericitos, cărămidă, fragmente angulare de pagmatit; rar microcruste material argilos; material fin nisipos cuarţos, cu mult material argilos, fragmente de cuarţit, material cu aspect de gresie fin nisipoasă intens impregnat cu oxizi de fier; pe câteva mici fragmente apar pelicule foarte fine de licheni.
Ce s-a găsit la Landskrone
Materialul arheologic descoperit în cursul primelor cercetărilor de la cetatea Tălmaciu nu era excesiv de bogat, dar unele piese au valoare documentară deosebită. După trei campanii, situația s-a schimbat. Pot spune ca perseverența și efortul au fost răsplătite. Un fragment de cahlă acoperită cu smalţ verde prezintă un personaj şezând într-o deschidere gotică. El are în mână şi pe cap însemnele regalităţii: coroana şi bila. Alte fragmente de cahle au permis recuperarea unor motive decorative (gheara de grifon şi floarea stilizată), ce pot fi încadrate cronologic.
Din aceeaşi zonă de est a cetăţii, de unde au fost recoltate fragmentele de cahle, au fost scoase la lumină buze lăţite de oale în majoritate nesmălţuite. Fragmentele aparţin celor mai cunoscute forme ceramice: oalelel şi cănile cu picior. Farfuria este reprezentată de un singur fragment ceramic. Puţine fragmente au aparţinut unor capace de oală, urcioare, farfurii şi opaiţe. Mai multe fragmente ceramice provin de la oale-cahlă de formă dreptunghiulară sau circulară. În general, fragmentele aparţin ceramicii arse oxidant, de puţine ori arderea nefiind penetrantă. Un singur fragment aparţine ceramicii arsă reducător. (va urma)
Un (alt) sibian în România Educată. Elena Lotrean: „Este periculos să fim proști” |
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |