Tribuna
PNL
La Palatul Brukenthal Avrig au început pregătirile pentru "Festivalul Cartofului”
Dan FRÂNCU
1315 vizualizari
La Palatul Brukenthal Avrig au început pregătirile pentru

Peste doar câteva zile se încheie prima ediţie a „Brukenthalfest” – Sărbătoarea Toamnei, găzduită de Palatul Brukenthal din Avrig. Aşadar, cei ce au dorinţa de a petrece câteva ore sau zile de calitate, în compania bunei dispoziţii, mâncării de cea ma bună calitate şi berii din sortimentele cele mai diverse, mai au la dispoziţie doar un timp limitat pentru a vizita frumosul complex baroc şi pentru a fi părtaşi la o nouă şi interesantă experienţă. 

Începând de săptămâna viitoare, la Palatul Brukenthal Avrig este „Festivalul Cartofului”, acţiune a cărei tradiţie în această locaţie a început pe la jumătatea deceniului trecut.
Bazându-se pe dovezi destul de clare, potrivit cărora, în urmă cu aproape 250 de ani, fostul guvernator al Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal, ar fi adus şi cultivat, pentru prima dată în această regiune, cartofi, actualii administratori ai acestui complex s-au gândit că trebuie să marcheze cum se cuvine acest fapt cu adevărat revoluţionar pentru zonă. Istoria cartofului în această regiune este interesantă, iar contribuţia lui Samuel von Brukenthal la promovarea cultivării acestei plante este deosebit de importantă. În timp, cartoful a devenit emblematic pentru această regiune, reuşind să aducă beneficii multiple pentru viaţa de zi cu zi a locuitorilor de aici.
Pentru a cinsti cum se cuvine acest fapt, dar şi în semn de apreciere pentru istoria interesantă a existenţei cartofului pe aceste meleaguri, responsabilii Palatului Brukenthal din Avrig (fosta Reşedinţă de Vară a lui Samuel von Brukenthal) au decis să dedice o adevărată sărbătoare acestei plante, prin organizarea mai multor evenimente şi relansarea meniului special, cu preparate diverse bazate pe cartof.
“Festivalul Cartofului” la Palatul Brukenthal din Avrig se va desfăşura în perioada 17 octombrie – 1 noiembrie 2020. 
Chiar dacă decorul grădinii din faţa restaurantului şi terasei Edenul Transilvaniei nu va suferi modificări foarte importante, meniul special pregătit pentru noua sărbătoare va avea în prim plan cartoful. Vizitatorii gurmanzi ai complexului vor avea la dispoziţie, pe lângă preparatele specifice “BrukenthalFest”(cârnăciori şi cărnuri bavareze la grătar, chifle si covrigi Brezel bavarezi, ciolan afumat, gulaş unguresc,  “Vienese Tapelspitz” - vita fiartă în arome, cu sos de mere şi ţelină, “Imperial Austrian Veal Schnitzel” - Şniţel Vienez - preferatul împărătesei Maria Tereza, “Puiul la Cărămidă” de la Zagreb sau Pljeskavica ("burger-ul" sârbesc), o varietate de preparate nazate pe cartof, cum ar fi: Cartofi mexicani umpluţi cu carne de vită şi sos picant, Cartofi Jack Potatoes, cu şuncă şi caşcaval, Gnocchi cu spanac,  Cartofi la cuptor, Platou mixt de cartofi etc.
Gurmanzii vor putea  rezista cu greu “ispitelor” propuse de responsabilii restaurantului, iar berea locală sau germană, muzica live, concursurile şi surprizele vor completa frumos “tabloul” unei incursiuni din cele mai plăcute într-un loc încărcat de istorie şi frumos. În zilele de vineri, sămbătă şi duminică, ambianţa muzicală va fi asigurată de cunoscutul solist sibian Adrian Orlea, cel ce va prezenta oaspeţilor un program muzical deosebit, cu multe şlagăre, mai vechi şi mai noi, din repertoriul românesc şi internaţional.
Anul acesta, “Festivalul Cartofului” este inclus în rândul proiectelor speciale pregătite pentru marcarea sărbătorii de anul viitor, când se vor împlini trei secole de la naşterea lui Samuel von Brukenthal, primul guvernator al Transilvaniei născut pe aceste meleaguri. În cinstea aniversării, anul 2021 va găzdui multe evenimente grupate sub tema „Brukenthal – 300 de ani”. 
Cei ce doresc informaţii suplimentare sau rezervări, pot telefona la numărul 0726234417, pot accesa pagina de facebook a Palatului Brukenthal Avrig, sau pot trimite email, la adresa: office@palatulbrukenthalavrig.ro.
 





comentarii
1 comentarii

Bun, gatam cu cartoful,trecem la morcov, sfecla?sau sarim la antricot, cotlet..
Corbul
22.10.2020 11:33
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia