Tribuna
La margine de Sibiu sau cum să te plimbi cu trei autobuze până în Ţiglari şi înapoi
Dumitru CHISELIŢĂ
4716 vizualizari
La margine de Sibiu sau cum să te plimbi cu trei autobuze până în Ţiglari şi înapoi
Pentru orice sibian, ca să spunem aşa, serios şi ne-periferic, cartierele mărginaşe, de dincolo de calea ferată "de centură" a oraşului, sunt un fel de bau-bau, un fel de "enter at your own risk", un fel de mai bine să nu calci pe acolo. Pentru că e evident că cei de la periferie sunt nişte periculoşi, nişte interlopi înnăscuţi cu gena violenţei în ei, nişte vinituri-venetici care în niciun caz nu fac parte din super-rasa Sibian de Sibiu, ci un amestec alogen de Satele Unite şi veniţi cu pluta pe Olt. Deci, nu! Sibiul serios este doar ce este între Piaţa Mare – Mică- Huet şi străzile anexe, pardon conexe, plus ceva din Hipodroame. Restul, mai vedem.

Aşa că Lazaretul, Lupenii, Broscăria, Marmelada, Turnişorul, Guşteriţa (ambele foste comune de capul lor până la încorporarea în oraş), Valea Aurie (fără cale ferată, dar "departe" şi ea)  şi Ţiglarii, nu. De fapt, dacă ajungi acolo, atmosfera este aproape 100% de ne-Sibiu. Mai degrabă de orăşel industrial, cu case familiale şi blocuri-cutie, noroi, oameni din categoria prole­tariat, cârciumi de evitat şi un peisaj complet ne-turistic, ca un decor de film românesc de Mircea Daneliuc. Dar când ţi se urăşte, chiar ca sibian, de falsa strălucire şi machiajul cam pe ducă al centrului, o plimbare pe la marginile oraşului, unde viaţa şi peisajul sunt mai dure, dar mai vii, e binevenită. Că uneori chiar ţi-e până peste cap de cafenele de fiţe, de mutre în selfie sau de turiştii care vin la Sibiu doar ca să fie la Sibiu.

12-le, şi mai ales 18-le. Plus 16-le. Adică autobuzele Sibiu - Ţiglari şi retur

Deci. Într-o zi de dimineaţă, nu mă duc cu măgaru-n piaţă, cum cânta Irina Loghin prin anii '80, ci merg în staţie, să iau autobuzul. 12-le. Puteam lua oricare altul, inclusiv dar nerezumându-mă (cum scrie pe net la ce folosesc ăia datele tale personale)  la 1, 11, 13, chiar 14. Adică orice care să te ducă în zona Gării Sibiu. De ce acolo? Pentru că de acolo pleacă "legătura" spre "targetul" nostru, Cartierul Ţiglari. Sau măcar o parte din el, cât am putut acoperi într-o oră de hoinăreală. Cobor la Vinalcool, actualmente o clădire cu nimic, trec pe lângă noul viitor Mall din locul fostei Mecanica aka Simerom, pe sub noul Pod al Gării care arată mai deprimant decât cel vechi, văd un afiş cu Oana Pellea care joacă în "Mă tot duc", îi răspund cu o replică de-a tatălui său din "Nea Mărin miliardar": "Aolio, pleci?  Bine faci!", trec peste asfaltata linie a Mocăniţei-aşa zis monu­ment-istoric - şi ajung în Gară.

În Gară, ca în gară. Oameni de gară, de la călători inocenţi la şmecheraşii tradiţionali ai locului care au marea calitate de a fi recunoscuţi şi unii mai ochelarişti decât Panait Istrati sau Ion Minulescu, deoarece au marea calitate de a arăta în aşa fel încât să nu poată fi confundaţi cu altceva. O ardeau la soare, pe lângă Rapidu', doi "ei" şi două "ele". Ajung eu în staţie, ajunge şi autobuzul 18. Care îmi mai dă timp de o cafea pe care nu o beau, că uit să o cumpăr şi nu chiar aşa de încărcat pe cât mă aşteptam, porneşte (şi) spre Ţiglari.

18, alături de 1, este, zic, cel mai sau unul din cele mai întortocheate trasee de autobuz. Pleci din gară, o iei pe Abatorului (să admiri maidanul de acolo), apoi peste Cibin, pe Rusciorului, apoi pe Lungă, NU mergi pe Ţiglarilor, ci pe la Piaţa Cibin, pe Pedagogilor, pe la fosta Metalurgica, pe Kogăl­niceanu şi de acolo am rămas în ceaţă, geografic vorbind, că nu mai cunosc nimic pentru că e zona de străzi de case din Măierime care zăpăcesc un plimbăreţ ocazional ca mine. În fine, amuzându-mă de o gaşcă de elevi-prieteni de şcoală care arătau exact ca ceea ce erau (elevi de a III-a, a IV-a scăpaţi de la ore) şi-şi păgubeau colegul de nişte chipsuri de a rămas săracul doar cu punga, ajungem pe Ţiglarilor.

"La Lac", Lacul lui Binder şi poveştile sale horror

Cobor din 18 ca de obicei, lângă magazinul "Casa Curtean", de unde vara trecută îmi luam câte o bere ca să o savurez pe malul Lacului lui Binder, alături de folositorii de grătare din cartier.

Unul din simbolurile de necontestat ale Ţiglarilor, mai faimos decât postul de transformare care zici că e punct de trecere a frontierei dintre Sibiu şi Ţiglari de lângă calea ferată, este restaurantul-bufet-terasă "La Lac". Care poate fi clasat ca monument istoric de dată recentă (categorie B - interes local). Nu l-am văzut funcţional (poate mă înşel, poate nu) de când îl ştiu (adică anul 2008) dar pare conservat ca o capsulă a timpului. Inclusiv are mesele de biliard la locul lor. "La Lac" a fost prima berărie deschisă în Ţiglari, în anul 1971, luna mai, ziua 19. 

Despre Lacul lui Binder, am auzit diverse poveşti care mai de care mai misterios-înspăimântătoare, adevărate legende urbane. Ba că cei de la Fabrica de Cărămidă Binder SA (a lui Gustav Binder) au dat la un moment dat, în săpă­turile lor, de un "filon" de apă sub pre­siune care, în câteva ore, a inundat toată exploatarea, sub apă rămânând utilaje, vehi­cule, clădiri, fiare contor­sionate, chiar şi o garnitură de tren industrial. Ba că acolo, nu ştiu prin ce mutaţii, se află nişte specii gigantice de peşti şi alţi monştri acvatici. Ba că, la un moment dat, au coborât nişte scafandri să vadă ce şi cum şi au ieşit "shell-shocked" promiţând că nu vor mai călca pe acolo de ce orori au văzut sub apă. La aceasta se adăugau, periodic, persoanele înecate ba de la prea multe consumate pe "La Lac", ba de la înotat la bravadă. Ce e drept, apa Lacului lui Binder nu este deloc prietenoasă ca alte ape stătătoare, e o apă de un negru-albastru meta­lizat, ocolită parcă şi de păsări.

Ţiglarii nu mai este ce era odată... Ci arată ceva mai bine

În iunie 1956 se asfalta strada Ţiglarilor. Prin 1970, după cum spune "Cronica lui Mariş", s-au dat în folosinţă două blocuri cu 90 şi unul cu 80 de apartamente şi o şcoală cu opt săli de clasă. Şi un complex alimentar, mai adăugăm noi, unul ca la carte, care arată "clasic": alimentară şi alte facilităţi.

Din 2008 până acum, Ţiglariul s-a mai schimbat. Străzile pline de noroi au fost asfaltate, aşa că locul arată mai omeneşte. S-au deschis magazine, s-a amenajat un loc de joacă, unul cu "aparate" de fitness, staţia Tursib e cam praf şi pulbere, semn că civilizaţia nu e chiar aşa de "deasă" prin zonă, spatele Complexului arată neschimbat din anii '90 şi este de închiriat (vă interesează?), iar în locul centralei termice avem un Profi. Ceva mai încolo, un magazin de bricolaj, că zona "Tineretului" de după cartier e în plină dezvoltare. Şcoala e drăguţă, ne-mică fiindu-mi mirarea să descopăr câteva aparate din acelea de "pregătire militară" proaspăt vopsite înspre strada... Landshut.

Îmi iau o cafea (2 lei) de la un automat de cafea (au şi aşa ceva), şi trec înspre strada Ţiglarilor, să văd unde se ter­mină Sibiul. Blocurile acelea-ghetou au ajuns o insulă ciudată înconjurată de vile moderne, cam asemănătoare una cu alta, remarc o dubiţă TV albastră într-o curte (oau!) şi o bancă din aceea de stat în faţa porţii aflată în faţa unei porţi. Apropo, aici am văzut cei mai puţini oameni cu nasul în smartfon, mulţi dintre ei comunicând, aşa,  necivilizat, ca în Evul Mediu, între ei, prin cuvinte rostite cu gura.

La biserica cu hramul "Naşterii Maicii Domnului" încă se lucrează. Merg înainte, pentru a admira o vale seacă şi dreaptă care, conform Google Maps, se varsă în Rossbach şi se numeşte, inspirat "Canal". Capătul de linie al plimbării mele este undeva, la nişte blocuri noi P+3+M (aşa îmi arată), un punct de colectare selectivă a gunoiului unde e orice şi un drum care "dă" înspre câmp. Ora e destul de avansată, trecut de 14, iar timpul e de întors înapoi, (exact!) ca să bifăm şi ceva timp la locul de muncă.

Cert e că Ţiglarii arată mai bine. La Lacul lui Binder se lucrează de zor, dar nu chiar aşa animat ca acum pe centru, locul unde altădată erau bănci, mese, umbrare şi grătare este acum plin de pietriş, iar pe după "La Lac" abia se întrezăresc doi pescari ambiţioşi.  Sunt curios de cum va arăta la final zona asta reamenajată, poate va arăta fain, dar oare cine se  va aventura până aici, fără o promovare mai intensă? În fine, caut staţia de retur pe care o identific după metoda "lumea care stă şi aşteaptă". Ajung, stau şi aştept "şâeu".

Înapoi, nu chiar pe ocolite

Drumul înapoi îl pot face cu 18 şi 16, care apar simultan în staţie. Pe 18 scrie, complet neîncurajator, "Compa". Pe 16 scrie "Valea Aurie" aşa că urc în el. Pentru a nu avea cine ştie ce alte surprize ocoli­toare, după "Ţiglarilor, Lungă, Gladiolelor, Flaro", cobor la "Piaţa Cibin 2" şi o iau, pe lângă piaţă şi pe lângă Cibin până la benzinărie, de acolo pe Alba Iulia şi ajung. A meritat. Ţiglarii e o zonă pitorească a Sibiului, chiar dacă ai impresia că de pe la Cibin te-ai cam despărţit de Hermannstadt-ul acela fiţos şi foarte estetic când e pozat noaptea. Poate că asta îi dă un farmec în plus.






comentarii
2 comentarii

Mai bine ca nu e bancomat.E fix zona din care nu as retrage bani din bancomat.Ca si la Piata Cibin !
Dana
23.04.2019 15:41
Ce plimbaret sunteti, dle redactor!
26.04.2019 00:07
Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia