Tribuna
La cumpărături pe "Bulevardul Farmaciilor", ca bătrânii, între orele 11 şi 13
Dumitru CHISELIŢĂ
2393 vizualizari
La cumpărături pe
Peste tot am citit, mai ales pe postările generaţiei "totul mi se cuvine", başca unele luări de poziţie ale unor îmbuibaţi din zona cică "progresistă", că pensionarii sunt, nu ştiu dacă înainte sau după ortodocşi, o pacoste acum, în vremuri de molimă. Era clar, ziua, între 11 şi 13, pentru binele tău şi al universului văzut şi nevăzut, mai bine să stai acasă, în beci, cu lumina stinsă şi să nu dai nici măcar un like la o poză cu sicrie din Italia, că te simte pensionarul şi, dacă ieşi să duci gunoiul sau să vezi cum îţi rugineşte maşina în parcare, pac! Ori te muşcă ori te pupă pe gură, ori te cheamă la un rachiu, răspândind astfel coronavirusul. Asta ca să nu mai vorbim de dusul la cumpărături între orele astea regulamentare, care te-ar putea costa viaţa, pentru că "ăştia" se înghesuie, nu poartă mască, îţi suflă în ureche, nu respectă distanţa, pun mâna, votează cu Dragnea, scuipă, îşi fac cruce (asta da, că văd preţurile) sau orice mai poate inventa tineretul frumos şi panicat de liber despre oamenii mai în vârstă decât ei. Aşa că ce mi-am zis. "Ia să vedem cum stăm de fapt"? Cum arată, cu ochiul liber, sălbăticia şi haosul (cică!) dintre orele la care părinţii noştri şi bunicii voştri au liber să îşi mai ia una-alta? Ceea ce am şi făcut.

Am ales Hipodromul, pentru că are cel mai lung bulevard comercial, mai ales cu farmacii, aprozare şi alte magazine. Plus că e şi prin jurul căşii, pardon "gospodăriei", "locuinţei" sau cum i-o mai spune oficial. BINEÎNŢELES că m-am dus cu maldărul de hârtii după mine, ca să  dovedesc că eu sunt eu. BINEÎNŢELES că am fost discret şi nu am făcut poze în gura omului sau comerciantului, că, vorba aceea, suntem vecini şi discreţi şi respectăm (măcar noi) intimitatea omului.  

Obiectivul 1 – Piaţa

Ora 10 şi 50şiceva. Piaţa Rahova. Cam goală (la cât sunt chiriile, e normal Sibiu, vorba aia). Zic că încă nu s-a dat deşteptarea la vârsta a 3-a. Mă mai învârt prin decor, iau o pâine pentru că cei care fac pâine merită să câştige o pâine, şi boing! E trecut de ora 11.00. Tineret fulg de nea, generaţie pro şi mileniali dragi, la adăposturi! Ies pensionarii!
Dar totul e normal. Adică da, sunt mai mulţi oameni în etate pe străzi. Singuri, în perechi, cu măşti, că aşa au înţeles săracii de la nepoţii ăia septici care au prăduit spirtul şi clorul de peste tot că sperie virusul, sau fără măşti, profită şi ei de aer, de învoirea de două ore, şi îşi mai cumpără ce le trebuie. Apropo nu ştiu cât de sub sau peste 65 de ani sunt ei, că nu ţi se schimbă radical figura şi aspectul fizic la 64,99 ani să spui că "ăsta-i mai tânăr"/"ăsta-i mai bătrân". Deci nu vă bazaţi că tot ce am văzut sunt încadrabili în etatea "cu bilet de voie".  
În Piaţă la Rahova, singura diferenţă e că e mai cald decât înainte, că bătea soarele, nu mai erau comercianţii de flori, "Ultimul leu" era închis şi câţiva bătrânei şi destui ne-bătrânei târguiau pe acolo ce era de târguit. Nimic fenomenal, nu bătaie, nu super-coadă...

În staţia Tursib de la Rahova, activitatea era ZERO. Pe cât îi blagosloveam că se dau moca cu autobuzul, pe atât au înţeles ai noştri vârstnici că e bine să nu se expună mult şi s-au conformat.

Obiectivul 2 – supermarket(urile)

Dau o tură şi pe la supermagazine alimentare. La Lidl, cam absenţă, iar cumpărătorii sunt la fel de amestecaţi ca în mod normal. Da, acum sunt ŞI bătrâni. În rest nu mai ştiu că nu am mai fost, dar voi verifica, promit.
La Profi-ul de pe Iorga fost Kolarov, fosta alimentară de la Cedonia, e mai altfel. E coadă. E coadă pentru că SE PĂSTREAZĂ DISTANŢA. Şi pentru că accesul se face la modul: unul iese, altul intră. Omul de ordine de la intrare îi mai şi povățuiește puţin pe cumpărători, rugându-i să nu se mai răsfire atât pe la legume şi fructe, că de aia se stă atât. Dar e disciplină. Vedeţi băi, seria lui "am doar drepturi", că acum rezistă doar cei care au prins greul comunist? A, apropo, nu iese nimeni la modul "prăduitor cu pradă", precum mascaţii care ne golesc hipermarketurile. Bătrâneii aceştia îmi devin tot mai simpatici. La Profi-ul din capătul lui Mihai Viteazu e cam pace, văzut aşa, de departe, şi nu mă mai ambalez până acolo.      
 
Pe străzi şi pe farmacii - aşa şi aşa

Pe bulevard, cum a dat puţin şi soarele, vârsta a III-a se plimbă şi mai târguieşte. Mai ales pe la aprozare, unde e destulă animaţie. La farmacii, e normal că sunt cozi. Aproape la fiecare.
Pe bulevard, o maşină albă de poliţie patrulează, în timp ce transmite prin megafon mesajele cunoscute acum, care deja fac parte din peisaj. Mai trece, liniştită, o ambulanţă pe Iorga. În faţă la "La Pitici", din animaţia de altădată, a mai rămas un căţel roşcat, cam şchiop şi speriat, care stă. Mai stau, aşa, rapid, pe câte o bancă, şi bătrânii.
Locurile de joacă sunt închise. Părculeţele cu bănci, cam pustii. Automatele de cafea nu ştiu cât mai sunt de atractive. Valea Săpunului este tot plină de gunoaie, că nu mai avem treabă cu asta. Apropo, mai uitaţi-vă şi pe jos când ieşiţi, că treaba cu "strânge după câinele tău" pare să fi expirat şi să nu aduceţi surprize-surprize care put prin casă. Amuzant este afişierul Primăriei, care anunţă tot felul de spectacole şi concerte care nu au sau nu vor avea loc decât, posibil pe net.
A, trec şi pe lângă biserică să văd că e linişte şi pe acolo, şi nu se adună ortodocşi, altă categorie considerată periculoasă văd că, alături de bătrâni. Mai trag cu urechea la "radio şanţ" ca să aud că s-a scumpit şi xeroxul, de când cu declaraţiile acestea. Asta e, unii sunt isteţi şi profită, că pe necazul omului se face banul. Iar măsuri din bici. Tu stai acasă, alţii fac bani liber şi nestingherit. O plafonare a preţurilor ceva? Sau cerem prea mult?
Mai asist la o discuţie de genul "În faţă la mine şi la mine pe stradă ies când vreau eu, bă Oane!". Şi mai aflu, în drum spre muncă, cum că "în Huneduaraa...". Dar gata, că deja trece ora 13 şi nu mai are niciun farmec drumul-documentare-deplasare.

Morala este că vârstnicii, bătrânii, seniorii noştri sunt OK când ies prin decor. Nu vă luaţi după toţi ciudaţii, chiar cu nume, de pe reţele. Ai noştri au măşti, stau la distanţă, cumpără raţional, păstrează distanţa. Cel puţin pe Bulevardul Farmaciilor, zis şi Mihai Viteazu. 






comentarii
4 comentarii

Toat lumea imbatraneste , redactore! Si eu credeam ca sunt vesnic, tanar si ferice si acum ma intreaba unii cat mai am pana la pensie. Or vrea sa-mi ia locul? Daca tinerii ar stii, daca batranii ar putea...
26.03.2020 23:05
Nu trebuia restrictionata libertatea pensionarilor de deplasare .
In cele 2 ore 11-13 , v-a fi cea mai mare aglomerare pe strazi. autobuze , magazine,farmaci.
Riscul fiind fff mare de imbolvavire a pensionarilor.
Asta se vrea ?
radu
27.03.2020 10:02
Cu privire la ”In cele 2 ore 11-13 , v-a fi cea mai mare aglomerare pe strazi. autobuze , magazine,farmaci.
Riscul fiind fff mare de imbolvavire a pensionarilor.”, eu țin să precizez că se scrie astfel:

”In cele 2 ore 11-13 , va fi cea mai mare aglomerare pe strazi. autobuze , magazine,farmaci.
Riscul fiind f. mare de imbolnavire a pensionarilor.”

Unde ai învățat gramatica limbii române?...La programul ”A II-a șansă” cu femeia de serviciu a școlii gimnaziale?

Acum către jurnalist: Băi Titi de ce nu mergi până la Piața Cibin? Să înțeleg că dat fiind faptul că locuiești peste drum de Piața Rahovei ți-a fost mai ușor?...Mai îngrijește-te și de aspectul exterior, căci arăți jalnic!
@radu
27.03.2020 23:22
Mai, ce le mai zici. Poate omul a scapat un i la tehnoredactare si matale, sho pe el! Fii mai tolerant si cu forumistii, si cu jurnalistii. Nu toate lumea vrea sa fie fercheshjohn ca matale!
@radu
28.03.2020 18:31
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia