Articol
„De la începutul lunii martie și până în prezent, pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui număr de 22 de incendii de vegetație uscată, care au afectat o suprafață de peste 500.000 mp de terenuri. Aceste incendii au avut loc pe razele următoarelor localități: municipiul Sibiu, municipiul Mediaș, Avrig, Săliște, Avrig, Șura Mică, Slimnic, Racovița, Richiș, Șelimbăr, Apoldu de Jos și Biertan. Pe parcursul anului 2022, pompierii sibieni au intervenit la un număr, de peste 400 de incendii de vegetație uscată” au anunțat miercuri reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu
Reguli stricte pentru prevenirea incediilor
Pompierii sibieni îi avertizează pe cei care vor să igienizeze terenurile în privința pericolelor la care se expun în cazul nerespectării unor reguli:
„Având în vedere că a început igienizarea terenurilor prin ardere, precum și condițiilor meteorologice actuale, atragem atenția cetățenilor, asupra faptului că incendiile de vegetație se propagă rapid și pun în pericol locuințele, dar și viețile oamenilor. De asemenea, fumul generat de aceste incendii poate afecta grav traficul rutier! Aceste intervenții presupun din partea subunităților de pompieri un consum sporit de resurse, atât umane, cât și materiale.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu face apel la cetăţeni, să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor.
Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
Pe terenurile în pantă, arderea vegetaţiei uscate se face pornind din partea de sus a pantei. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin OMAI nr. 163/2007.
Emiterea permisului se face prin grija primarului, de către şeful serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.
În zona de siguranţă a liniilor de cale ferată, drumuri, reţele electrice, reţele de telefonie, conducte de transport lichide combustibile şi gaze, clădiri și suprafeţe împădurite, vegetaţia uscată se va curăţa, fiind interzisă utilizarea focului deschis sau arderea vegetației uscate în aceste zone.
Potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei” avertizează reprezentanții ISU Sibiu.