Tribuna
PNL
L-au rugat să treacă din hotarele lor (Matei 8.28-34; 9.1)
Pr. Constantin NECULA
1398 vizualizari
L-au rugat să treacă din hotarele lor (Matei 8.28-34; 9.1)

Pentru cel obișnuit cu lectura Scripturii în Biserică astfel de întâlniri, între Domnul Iisus Hristos și iad, nu sunt spectaculare. Evangheliile ce le citim, cu foarte mici excepții și în perioade foarte atent alese din an, nu sunt deloc despre filozofarea ori teoretizarea credinței. Ci despre viață. Îndrăznesc să scriu că și cele propuse pentru o meditare mai adâncă, care în general sunt din Evanghelia de la Ioan, nu sunt așezate doar să învățăm cuvinte, metafore ori citate. Ci ca să producă în noi schimbarea de care avem nevoie ca să înțelegem sensul nostru pe pământ. Înțelegând sensul prezenței Mântuitorului în viețile noastre. Așa este și cu Evanghelia Duminicii acesteia. O Duminică a întâlnirii la limita, deloc festivă, între iad și Dumnezeu.

Dacă ar fi să începem corect comentariul nostru, și așa vom face, trebuie să privim în întregime capitolul 8 al Evangheliei de la Matei. Domnul Hristos vindecă un lepros (8.1-4). Apoi este chemat să vindece sluga sutașului- omul 101, dacă vreți (8.5-13). Și-l descoperă pe sutaș mai sănătos în credință decât pe mulți care se dădeau doctori în ea. Îndată vindecă pe soacra lui Petru (8.14-15) și face din curtea casei ei spital de campanie, vorba Olgăi Greceanu. Pentru că scoate duhuri din demonizați și vindecă bolnavi (8. 16- 17). Aici începe de fapt tâlcuirea Evangheliei noastre cu demonizații din Gadara. Începe în Capernaum, apoi pe mare, căci asaltat de mulțimea celor bolnavi -doar spre seară începuseră să-i aducă- Domnul Hristos are nevoie de odihnă. Arătând că, Întrupat, are afecte ca ale noastre (foame, sete, oboseală...) altfel empatizarea Lui cu noi ar fi fost falsă. Un intermezzo de text (întâlnirea cu un cărturar ce se vrea ucenic, 8. 19-20 și un ucenic ce voiește să-și îngroape tatăl, 8.21-22) conferă redării momentului de către Matei un plus de dinamism, de grabă, de alergare ori fugă a Mântuitorului. E ceva din tensiunea pe care o regăsești ca slujitor al Lui mereu. Unii chiar nu înțeleg cum poți face o mulțime de lucruri dar să-ți menții pacea, cum poți lucra și să nu te pierzi, cum poți lupta și să nu pieri. Din tensiunea aceasta, altfel extrem de grijulie, se naște forța misionară a oricărei vocații. E tensiunea chemării din fiecare vocație.

Apoi Domnul intră în corabie. Căuta odihnă, nu să se ascundă. Și începe furtuna. Strașnică. Asemeni tuturor furtunilor din Scriptură. Prima este aceea a ruperii apelor de pământ, a despărțirii apelor de ape, a despărțirii apei de sub tărie de aceea de deasupra tăriei celei făcute în mijlocul apelor primordiale,  în ziua cea de-a doua a Facerii (Facerea 1.6-8). De data aceasta Cel care a făcut tăria Cer (Facere 1.8)  vine să aducă Cerul la îndemâna noastră. El doarme știind Cerul. Oamenii se agită- și vorbim de pescari încercați, totuși- cunoscând numai furtuna. Acel „Doamne, mântuiește-ne că pierim!” (Matei 8. 25) devine rugăciune la vreme de furtună pentru noi, toți. Cuvânt omenesc ce va fi răzbunat de îngustimea prostiei gadarenilor. Care nu înțeleg nimic din ceea ce Domnul vindecă în mijlocul lor. Cert este însă, până în malul celor din Gadara, că pe apele liniștite de certarea Domnului se pune una dintre cele mai grele întrebări: „Cine este Acesta că și vânturile și marea ascultă de El!” (Matei 8.27). Aflăm îndată. Și uităm repede...

Pentru că ajuns pe mal Domnul se vădește Cine Este. Întâmpinat de doi demonizați, care ieșeau din morminte, îngrozitori pentru concetățeni cel puțin la fel de mult pe cât furtuna îngrozise pe ucenici. O frică care naște teamă. Nici nu aș ști cum să o numesc. Demonii strigă în gura mare: Ce ai cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? (Matei 8. 29). Mincinosul tot mincinos. Domnul nu venise. Îl purtase, până la un punct, furtuna pe care tot duhurile o porniseră. Iritate oarecum de tot ce făcuse Hristos de cu seara, în curtea-spital a soacrei lui Petru. Diavolul (diabolos- cel ce rupe) încerca să le lege. Dacă vreți emite o secvență din identificarea Domnului Hristos dar o face parșiv. Acel „ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești” identifică corect dinamica misiunii Domnului, nu și scopul ei. Auzim și astăzi pe mulți că prezența Domnului Hristos în viețile noastre îi chinuie pe ei. Urlă pe facebook, scriu măscări culturale și de sens la adresa Bisericii- care este suma creștinilor- învață pe Dumnezeu ce are de făcut. Pentru că ei le știu pe toate, pot coordona totul deși nu își pot împlini viața nici în familiile și nici în profesiile lor. Sunt singuratici nu pentru că sunt isihaști ci pentru că realmente nu pot trăi comuniunea. Părăsesc nu doar Biserica ci și familia ori partidul în care credeau că și-au ales idealul. Și totuși, vai, Hristos îi chinuie! Asemeni duhurilor din textul mateianic și duhurile lor fug în porci, strică afaceri. Dacă nu pot să-l biruie pe Hristos – dacă ar crede în ce zic ar ști și că nu-l pot învinge- măcar să-i pornească pe oameni împotriva Lui. Și oamenii care țin la porci- putem citi aici afaceri, interese personale-  mai mult decât la oameni, în ciuda umanismului lor, nu-i așa, alungă pe Hristos din viața cetății lor. Este ceea ce numim sindromul Gadara. Frica de a nu pierde material pentru a câștiga spiritual. Teama nebună că nu vom avea ce mânca, ce bea, ce cheltui pentru viețile noastre în ciuda faptului că suntem conștienți că sunt unii dintre noi care locuiesc, convulsiv, mormintele. Un fel de zombi vii. Păzitorii porcilor ce se aruncă în mare sunt de înțeles. Nu mai au loc de muncă, ba chiar li se poate imputa toată paguba. Sigur au înflorit povestea ca să dea bine. Mereu cine e pus să grijească  de bunurile altora când le pierde, de data aceasta în cel mai dumnezeiesc accident, exagerează contextul și urmările. Gadarenii sunt cuminți. Îl roagă pe Hristos să plece. Le este de pagubă dar ei, păgâni în raport cu Legea Lui, văd că unii dintre ei sunt salvați de la lucrarea duhurilor. Erau preocupați de venituri dar nu orbi, se pare. Ieșind de acolo Domnul Hristos nu caută să le explice ori să le vestească Evanghelia. Există fragmente de tradiție târzie, în Evangheliile apocrife, în care se consemnează că ar fi încercat să le vorbească. Personal nu cred. Încă nu deschisese Evanghelia spre neamuri deși, pe celălalt țărm al Mării Tiberiadei, în Capernaum, cetatea Sa în care se întoarce, tocmai lăudase un străin pentru grija sa față de servitorul său.

Aceste două Duminici, aceasta și cea trecută, tocmai despre această dispoziție la Dumnezeu a neamurilor vorbește. Un om are o sută de oameni și caută vindecare, cu adâncă smerenie, pentru cel care-i servește și nici măcar nu-i este supus sub arme. Alții pierd o sută de porci, recuperează doi oameni, și se înfricoșează. Poate că e vina duhurilor care-i terorizau probabil. Poate și  a paznicilor, mediatori de știre. Dar este și vina lor, în parte, că deși văd preferă să alunge nu să înțeleagă. Prin aceste texte din Evanghelia de la Matei suntem așezați, noi înșine, sub privirea-turnesol a Domnului. Pe care țărm de Tiberiadă stăm? Unde contează și servitorii sau unde porcii sunt mai importanți decât oamenii? Căutați să vă răspundeți cinstit. Nu victimizându-vă, că la Judecată nu ține, ci obiectiv, cât mai aproape de adevăr. Și dacă nu vă place țărmul, reveniți pe cel adevărat. Drumul spre el nu e în  furtună niciodată.





Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia