Tribuna
Jurnaliştii pot fi scutiţi de impozit. Unde e problema?
Dumitru CHISELIŢĂ
1383 vizualizari
Jurnaliştii pot fi scutiţi de impozit. Unde e problema?
A explodat lumea, vorba aceea, de a uitat chiar să-şi pună masca anti-gripă pe faţă (nu atât de la gripă, cât că dă bine asta în spaţiul public) pe tema asta a scutirii de impozit a jurnaliştilor. Ba chiar şi anumiţi jurnalişti au explodat. Că, cică, e şpagă de la PSD-Ciuma Roşie şi că, tot cică, dacă ăia din presă nu mai plătesc impozit, vor fi trup şi suflet cu cei care au dat înlesnirea asta şi astfel, ei, presa s-a(u) mânjit pe mâinile lor imaculate de a 4-a putere în sat, pardon stat, nemaifiind curaţi şi neprihăniţi, de să le joci cearşaful în noaptea nunţii (era să scriu "noaptea minţii"), nu alta, de ce fete mari erau... Ia să analizăm noi aici şi în cele ce urmează, cum e cu chestia asta cu scutirea de impozit şi cum NU afectează de fapt, jurnalismul adevărat decât la nivel de o oarecare făţărnicie, de presă sau nu, de amor de propria imagine cam ruptă din filme, de marketing propriu sau de corporaţie şi la nivelul dătătorilor cu părerea fără a avea idee despre subiect dar conform lozincăraiei la modă cu democraţie, libertate, deontologie, şpăgi legale şi altele.

Scutiţi de impozite,  adică vânduţi?

Conform Codului Fiscal actua­lizat, la Art 60 numit "Scutiri", sunt menţionate categoriile care sunt.... scutite de plata impozitului pe venit. Avem, astfel, persoanele cu handicap grav sau accentuat, care lucrea­ză în IT - creare de programe de calculator, cei care sunt im­plicaţi în proiecte de "cercetare-dezvoltare şi inovare", lucrătorii sezonieri din zona turism-hoteluri şi cei din construcţii şi producerea de materiale de construcţii (ultimii până pe 2028). Astfel, afli că printre aceşti "privilegiaţi" care, după cum spun gorniştii de net, sunt egali cu şmecherii care primesc pensii speciale, sunt cei care produc şi prelucrează sticlă, cărămizi, beton şi produse de beton, mortar, ciment, dulgherie, tâmplărie, arhitectură, inginerie şi consultanţă tehnică. În cazul construcţiilor, scutirea se aplică în marja unui salariu brut de 3.000-30.000 lei lunar. Alte detalii sau dacă voi fi greşit eu ceva, veţi găsi direct aici:
https://www.noulcodfiscal.ro/titlu-4/capitol-1/articol-60.html

Iar dacă preşedintele Klaus Iohannis va semna modificarea sau adaosul legislativ, care va completa Codul Fiscal, jurnaliştii de orice fel, indiferent de suportul pe care-şi produc munca, plus ceva oameni din zona tehnică, vor fi scutiţi de impozitul PE VENIT, atât pentru contractele de muncă, cât şi pentru contractele de drepturi de autor. Şi astfel, va cădea Lumea în cap, echilibrul geostrategic, şi aşa fragil, se va duce de râpă, încălzirea globală va dispărea spre tulbu­rarea "verzilor", şi, cel mai rău, jurnaliştii vor avea cioc mic în loc de cioc mare, vor fi slugile PeSeDe-ului care a iniţiat asta, dar nu, NICI­ODATĂ, ale preşedintelui care a promulgat tot asta. Iar poporul nu va mai avea garanţia că noi, ăştia, de la presă, din pitbulii de pază ai democraţiei, nu ne vom transforma în chihuahualele sau şitzii de salon ai lui cine ştie cui de la noi sau mai world-wide aşa. Că aşa se vehiculează. Cică.   

Îi întreb pe cei care fac brigadă artistică pe net, jurnalişti, comen­tatori, editori seniori sau juniori, pe tema asta, dacă facilităţile şi sporurile ĂLEA de salarii, oferite diverselor categorii de bugetari, de la profesori la actori, i-a făcut pe toţi nişte marionete ale lui Dragnea, Dăncilă, Trump şi Putin. Perso­najele au acceptat bănălăii în plus, au zis "mulţam" în gând, apoi au ars-o pe hashtrageală şi cu m***a în gură pe stradă la proteste. Era cât se poate de OK şi niciun mora­list din acesta de după colţul deontologiei sau moralei nu avea greţuri să se sesizeze pe tema şpăgii legale, mitei salariale sau a ciubucului electoral. Ba chiar, beneficiarii se băteau cu BCA-ul şi pancarta-n piept că banii aceia, de la Ciumă, de fapt li se cuvin, că sumele sunt reparatorii, că munca lor, că-s mai mult decât binemeritaţi şi că mai ales nu au legătură cu, ci dimpotrivă. Nu mai vorbim de IT-işti care, evident, sunt, de la scutirea impozitului încoace, fierţi pe PeSeDe şi la locale, şi la prezidenţiale, şi la toate, în aşa fel încât nu mai renunţă în a face cam­panie pe sate. Sau de cercetători.
A; şi voucherele de vacanţă, da-da, cum de uitasem. Nimeni din cei care fac spumiţe acum nu au prea protestat cum că "nu vrem că-s de la Dragnea", ci au zis bine mersi şi încingeau netul şi reţelele prin zona HORECA, în sezon, cu fraze din familia "Da' putem plăti cu vaucere?". A, şi scutirile infinite, pentru studenţi, pe tren. Că săracii, erau foarte surmenaţi când aveau sesiuni prin vamă şi laboratoare pe la Untold şi Neversea. Dar problema e DOAR la jurnalişti, nu?

De ce s-a ajuns la asta, dar ne e jenă să recunoaştem

Pe vremuri, a ajunge jurnalist, a ajunge să scrii undeva, la un ziar, local sau naţional, era un ideal şi O PERFORMANŢĂ. Erai cel puţin bun şi cel mult genial. Era încu­nunarea a patru ani de facultate la care DĂDEAI ADMITERE din, să zicem, opt materii cumulate în patru examene. Ani în care se scotea untul din tine, în care învăţai de la cum să scrii un rahat de ştire despre cum şi-au dat doi în cap la un reportaj despre cum eşti tu singur pe un câmp unde nu se petrece nimic. În care învăţai presa de la A la Z, de la jurnalismul brut la fotografie, machetare, radio, tehnic radio, televiziune, socio­logie, filosofie, semiotică, istoria culturii, publicitate, mentalităţi, steno-dactilo, PC. Numai arte marţiale, supravieţuire în teren os­til sau cunoaşterea armamentului nu am învăţat. Era altă perioadă, ce-i drept. Când terminai facultatea nu exista să ai probleme de clasa a V-a primară cu limba română, ca acum.
În fine, terminai facultatea aceea de PATRU ANI, luai licenţa şi ajungeai într-o redacţie. Primul articol publicat (mai cu greu, mai pe la "şi alţii" în pagină, că deh, erai ăla noul) era prilej de super-sărbătoare în capul tău. Primul feedback de la cititori, bun sau rău, era altă dovadă că tu, deja, eşti aparte. Eşti Jurnalistul. Bani nu erau cine ştie ce, pentru că aşa ţi s-a şi spus în facultate, că nu prea faci avere cu meseria asta decât dacă eşti şmecher, dar atunci nu mai eşti jurnalist, eşti doar un şmecher de presă. În fine. Mai era vorba că toată lumea citea ziare. Dorea asta, cumpăra asta, ba chiar cumpăra trei publicaţii diferite, să vadă, în paralel, ce zic unii şi ce zic alţii despre acelaşi lucru.
Şi articolele (noi le spunem "materiale", pentru că, nu, cu ele con­struieşti ziarul) erau mai îngrijite. Aveai timp. Hălăduiai o zi, scriai în ce a mai rămas din ziua aia, iar în ziua următoare predai totul şi ieşea ceva superb, de ajungeai la un moment dat propriul tău fan dar şi cel mai ciufut critic al tău.

Apoi a apărut Marea Digitalizare şi ne-am gândit noi, presa, cum ar fi cel mai mult ca perfectul în a ne da singuri şuturi în fund ca să muncim mai mult, să oferim mai mult, şi să câştigăm cât mai puţin din asta. Jurnaliştii au trebuit să se recalifice din mers, pentru că nu trebuiau să fie doar tari în pix ci şi tari în tastatură, şi în a face poze, şi în a pune iute pe net înaintea altor jurnalişti care voiau să fie şi ei tari în tastatură şi să pună iute pe net. Presa română a intrat într-o cursă păguboasă cu ea însăşi, jurnalismul devenind tot mai mult, dintr-un produs de creaţie şi calitate, o chestie de serie unde conta doar rapiditatea cu care apărea în public. Am făcut-o şi pe asta, de dragul cititorului care, hopa, nu mai dădea bani ca să citească ci avea totul moca, din mouse. Şi am mai făcut-o, dar nu prea recunoaştem, de dragul de a ne da în gură unii altora şi de a ne sufla în ceafă reciproc. Astfel am reuşit să ne şi uniformizăm, iar tu să citeşti GRATIS, aceeaşi ştire, cu aceleaşi citate, cu aceleaşi poze (sau asemănătoare), doar cu ceva nuanţe insesizabile, pe toate pagi­nile "de media". Vremea materia­lelor muncite a dispărut, acum la mare preţ este "repede şi prost, până nu pun ăilalţi". Toţi au impre­sia că e bine aşa, deşi nu e. E ca în muzica "hit" de acum, când toţi miorlăie pe aceeaşi linie melodică.

Din asta şi de asta, noi am pierdut mult. O dată, că în loc să oferim marfă pe bani, o oferim gratis. De ce să mai cumperi un ziar care să-ţi vină mâine în poştă, când poţi să-l citeşti gratis încă de la ora 00.00.01 noaptea? Abona­mente online? Fidelizare? Alte găselniţe care să aducă bani mici care să se transforme în bani mari? Nimeni nu a cugetat la asta. Ne-a pocnit pe toţi generozitatea. Dă­deam şi dăm gratis, să moară de oftică duşmanii din concurenţă, cu graţia aruncatului de bani la lăutari. Şi evident, dacă pe un om îl obiş­nuieşti cu gratis, nu prea îl mai poţi întoarce să plătească pentru asta, că-ţi sare în cap. Deja consideră că e dreptul lui să primească ştiri şi reportaje gratis. Şi uite aşa, jurnalismul a devenit o activitate pe cât de necesară, pe atât de păgu­boasă economic pentru cei care îl practică. Şi prost plătită, dacă o faci. Şi mâncătoare de timp. Şi de nervi. Dar cineva trebuie să o facă. Şi unii o fac, chiar dacă rata de "supravieţuire" în meseria asta este, acum, de cam 2-3 ani la nivelul solului (adică la viaţa aia din teren, de jurnalist adevărat), că apoi o tai cât vezi cu ochii ba la bugetari, ba la partide, ba în "advertising", ba în PiAr, ba la dat cu trafaletul sau spălat vase şi "seniori" prin Diaspora. Asta e. Cine rămâne dincolo de termen e ori comod, ori romantic incurabil, ori îi place asta la nebunie ori e doar nebun. Ai putea face asta, ce facem noi, pe banii care-i primim, bre, cititorule MOCA şi înjurătorule tot MOCA al muncii noastre?
 
Avem o meserie mai naşpa decât a ta, oricum ai întoarce-o. Vrei să facem schimb?

În ultima vreme, la noi la ziar, am avut povestea asta cu alegerea rectorului ULBS. Am scris, am stat după diverse rezultate şi declaraţii, am "pus" pe net şi pe print. Noi, ăştia, presa. Pe net, comentatorii, ca de obicei, se dădeau mari scule sub anonimatul ăla de laşi acut-cronici al lor, şi au început să co­men­teze rahaturi, să bage strâmbe, să o ardă-n figuri despre anumiţi candidaţi la funcţia supremă în universitate. Ce să zic, poate erau chiar dintre cei care, în real, dă­deau mâna cu dumnealor înjuraţii, îi felicitau, îi pupau pe ambii obraji, le cântau Gaudeamus. Cert este că "publicul-ţintă" al comentariilor ălora urâţele spre borâte s-au cam supărat, culmea, mai mult pe noi decât pe ei, pentru ce se scria în commenturi.
Păi cum să spun, noi, ăştia, presa, suntem expuşi la infinit la şicane din astea, încât a ajuns să ni se efectiv rupă atât de conţinutul lor cât şi de semnatarii care o ard la modul ăsta (deşi pe unii îi ştim cu nume şi prenume, dar rupându-ni-se, îi lăsăm în amarul lor până îşi fac rost de o viaţă). Asta e meseria. Ca jurnalist, ştii că nu poţi fi pe placul tuturor. Nici nu vrei să fii. Aşa că, foaie verde. Câinii latră, ursul trece. Cui nu-i convine, să ne dea în judecată pentru calomnie, că noi îl vom da pentru insultă. A, nu mai pomenim nici de cei care ne ameninţă ba cu procese, de miliţienii exprimării care abia aşteaptă să pui o virgulă anapoda ori să foloseşti un cuvânt interzis pentru a te turna la "organisme" cum că eşti aşa, că instigi, că-că şi că-că...
Dar, vă spun asta tuturor cititorilor, iubiţi sau neiubiţi, care ne iubiţi sau ne neiubiţi, meseria noastră e naşpa. Mai naşpa decât a voastră. Unora din noi le place doar dintr-un mare motiv: eşti mult mai liber decât în alte meserii. Dar libertatea are un preţ. Pe care tu nu vrei, pun pariu, să-l plăteşti. Hai să nu vorbim de faze din filme sau de pe la canalele TV speciale, nici măcar de din astea, aşa, mai naţionale. Ci să stăm aici, la noi acasă, pe local-judeţean.
Tu mergi la un festival. Mănânci, bei, priveşti, te plimbi, faci cu mâna la scenă, vii acasă, te trânteşti în fotoliu, postezi ceva cu "feeling falling apart" şi salut calu', gata. Un jurnalist merge, stă, ori îi place ori nu, apoi merge la ziar sau acasă şi scrie. Când termină de scris, descarcă pozele. Apoi urcă totul pe site, ca să ai tu ce citi. Şi asta cam contra cronometru. Ca să înjuri tu la o ştire cu PSD, PNL, guverne, premieri sau miniştri, jurnalistul care o scrie îşi mănâncă, să zicem, o jumătate de zi, ori îi place, ori nu. Ca să afli tu cum e la Cuca Măcăii, ăla de la presă riscă să-l latre câinii, să se umple de noroi, să tragă de limbă pe toţi care nu au chef să vorbească pentru că le e frică de Marele Boss de la Primăria Cucii Măcăii că cine ştie ce le scapă gura, să-şi mănânce timpul pe drum şi la faţa locului. Ca să nu scrie tâmpenii şi bullşituri, jurna­listul ăla trebuie să se docu­menteze cu privire la un subiect. Să caute să afle, să amestece pentru ca tu să ai un ceva comes­tibil pe care să-l înţelegi. Şi din care, de regulă, tu să citeşti titlul şi să-i tragi o flegmă la autor, că nu  ţi-a plăcut abordarea.
Nu ştiu care e meseria ta, sau ştiu. E una din aceea cu program fix. De la ora x la ora y, cu pauză de masă. După ce ieşi pe poarta societăţii unde munceşti, nu mai ai treabă cu ea. Gata. Până a doua zi. Fain nu? Poate ai şi vouchere dacă eşti bugetar. Poate ai prime de murături, de porc, de 23 august, de Crăciun, de Paşti. Apropo de sărbătorile acestea, când tu te dregi după ele, noi prestăm pentru ca să ai tu ce citi după ce te dregi. Când tu ai minivacanţe, noi nu avem.
Şi tot tu ne judeci că suntem nuştiucum, că ne-am "vândut" unuia, altuia, că suntem curve, că suntem "proşti" că ştii ce? Ia hai să facem schimb. De locuri de mun­că, de salarii, de vieţi. Două luni, o juma' de an, aşa. Să văd cum te descurci în meserie. Să văd cât eşti tu de priceput la butoane şi platane, că aşa, din tribune şi peluze, eşti mare doctor. A, şi să facem şi un schimb de salarii. Salariile astea din presă, astea NORMALE, care, să-ţi spun? NU pot fi mai mari exact pentru că TU primeşti GRATIS ceva MUNCIT şi mai ai şi păreri, tot gratis. Hai să te văd ce faţă faci când citeşti ce scrie la "Interogare sold" şi cum te descurci cu taxe, impozite, facturi, mâncare, etc. Să văd cum spui tu papa la vacanţa de la Egipt sau Tenerife pentru o Grecie mai comestibilă sau chiar ceva de pe la noi, că nu muşcă... La banii tăi, nu?
Să te văd cum faci de alegeri, când la 9 seara, în loc să te bagi cu prietenii în seamă la terase, cu berile-n faţă, aşteptând exit-poll-ul de la 21, să stai la sediul unui partid, încercând să-i iei şefului de acolo o părere, pentru ca apoi să o şi publici. Să te văd cum eşti după o lună de program din ăsta "flexibil" de jurnalist. Şi apoi să discutăm de oportunitatea unei scutiri de impozit pe venit. Parcă se schimbă situaţia, nu? Aşa că, de ce nu am avea o scutire de impozit? Pierzi vreun leu? TU?

Da, scutirea de impozit nu e neapărat soluţia ideală, dar ce să-i faci...

Ar trebui să fie definit clar ce e aceea un jurnalist. Că una e terenagiul care trage pe un salariul mic şi alta cititorul de prompter de la teveu, ori "publicistul comenta­tor" care îşi trage bani din muuulte locuri şi e invitat, tot pe bani pe la conferinţe şi teveuri. Şi una e un jurnalist cu facultate şi licenţă în buzunar şi alta un bloggeraş amator chinuit de talent care şi-a tras un domeniu cu "cricicra­cinews.ro" şi spune păreri analfa­bete şi trage liveuri. Ar trebui şi un plafon maximal pentru aplicarea scutirii.

Ar mai trebui şi un plafon pentru cifra de afaceri a companiei care deţine structura media aia cu jurnalişti. Că una e un ziar de capul lui, central sau local, şi alta e un întreg combinat media transfron­talier, cu ceva filiale la România. Ar fi trebuit ca de asta să se ocupe toţi oamenii de presă care s-au înieptat să spună "solicităm pre­şedintelui Iohannis să nu promul­ge legea votată de Parlament prin care "jurnaliştii" sunt scutiţi de plata impozitului pe venit", cu toate motivaţiile lor puerile ca "şpagă", "compromiterea meseriei" şi alte motivaţii tembele scoase pe gură de politicieni, politruci, activişti, influenceri, userişti, etc.

Dan Andronic - uimitor de exact şi obiectiv. Singurul, cred.

 Mi-a plăcut din toate, poziţia lui Dan Andronic, proprietar de trust me­dia. Numită "Atunci când "bogă­taşii" din presă fac politică pe spatele celor mulţi!". El defineşte, sincer toată mascarada asta cu "şpagă pentru jurnalişti". O dată spune că scrisoarea adresată de jurnaliştii faimoşi către Iohannis este "un apel mincinos şi uşor demagogic".
Aşa şi e. El mai spune că "...în Franţa se alocă peste un miliard de euro anual pentru susţinerea presei, la fel în Germania, Italia sau ţările scandinave. În România zero facilităţi" Aşa e. Ba mai degrabă, beţe în roate. MAI ALES de la cei care, când erau interesaţi, nu mai ştiau cum să o dea cu miloaga. "Majoritatea semnatarilor au salarii de mii de euro şi poate că pentru ei o reducere de 10 la sută nu înseamnă mare lucru. Nu le contest valoarea profesională şi faptul că merită aceşti bani, ci doar capacitatea de a judeca corect situaţia! (...) Ce mai contează pentru teleastul Cristian Tudor Popescu dacă în loc de 10.000 de euro pe lună câştigă 11.000 de euro?" Co-rect. Exact ce am spus şi eu.
Mai apoi spune de presa locală şi despre cum se munceşte acolo. Are iar dreptate. "...am avut ocazia să stau de vorbă cu ziariştii de acolo. O duc greu. Foarte greu. Nimeni nu-i ajută, ba chiar îi încurcă. Dar încearcă să rămână ziarişti. Şi vin la conferinţe de pre­să, scriu, scot ziare, fac televiziune". AŞA E.

Şi închid şi eu, DEOCAMDATĂ, în ton cu Dan Andronic "Lăsaţi ipocrizia deoparte! Gândiţi-vă la cei care câştigă a zecea parte din cât câştigaţi voi şi întrebaţi-vă cât de mult contează cei 10 la sută. Gândiţi-vă că mai există ziarişti şi în altă parte decât în Bucureşti, zeci de mii de oameni care se zbat să supravieţuiască". Şi: "Vă rog să nu-mi veniţi cu ideea că vi se încalcă libertatea de exprimare şi indepen­denţa jurnalistică. E un argument penibil! Uitaţi-vă ce facilităţi primeş­te presa din Occident. Inclusiv scutiri de TVA şi taxe. Şi critică în continuare".

Aşa este. Cui nu-i convine sau nu crede, hai să facem schimb de meserii, de venituri, de vieţi. Vă ţin chiloţii? Apoi mai negociem. Valabil şi pentru semnatarii scrisorii aceleia fantomă, şi pentru politicienii care fac gât, şi pentru activiştii cu BMW, şi pentru toţi comentacii care habar nu au de subiect. Şi ştiu că mă veţi înjura, dar asta e meseria şi o încadrez în scutirea aia de impozit.

PS: Poate că, într-adevăr, îmi va afecta libertatea de exprimare chestia asta. În loc să scriu, ca de obicei, că bugetarii şi specialii "trăiesc bine mersi pe banii mei" voi spune că "trăiesc bine mersi pe banii voştri", că eu nu mă mai bag.

 






comentarii
1 comentarii

Presa e una din Puterile in Stat,semnaland multe abuzuri ,care din pacate nu se finalizeaza in Justitie.Scutirea de impozite ,ca si altor categorii, este ca un fel de mita oferita de politicieni, care practic ii compromite pe ziaristi.O marire consistenta a salariilor ar fi fost corecta si impozitarea uniforma a tutoror veniturilor ar elimina discrepantele dintre clasele sociale.Personal nu cred in acest lucru, deoarece in lume cam toti se orienteaza dupa zicala "DUPA MINE PRAPADUL".
ION
21.02.2020 20:05
Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia