Tribuna
"Jos statuia!" Protest anti-Brukenthal (???) în Piaţa Mare
Dumitru CHISELIŢĂ
3837 vizualizari
Chiar dacă baronul Samuel von Brukenthal a decedat de mai bine de două secole, abia acum, în 2021, vreo 200 de români atât ardeleni cât şi ne-ardeleni au veniti chitiţi la Sibiu pentru a-i neantiza şi amintirea. Motivul, bineînţeles, cel "clasic": el i-a tras pe roată pe Horea, Cloşca şi Crişan, a spânzurat români în Piaţa Mare, iar pe cei pe care nu i-a spânzurat i-a prigonit şi exploatat crunt. Deci statuia lui din faţa Palatului/Muzeului Brukenthal e nulă şi neavenită şi rereprezintă o întrupare a dominaţiei străine pe bietul român sibian neştiutor. Totul, strigat la un volum uluitor de ridicat şi în prezenţa inclusiv a două VIP-uri: Gheorghe Funar, fost primar al Clujului şi candidat la funcţia de preşedinte al Româniai şi solista de muzică populară Veta Biriş. Sub zeci de drapele tricolore fâlfâind în vânt s-a cerut vehement: ori mutarea statuii lui Samuel von Brukenthal "la el acasă", în palat, ori desfiinţarea fizică a ei.

Trei bannere, dintre care două gigantice, unul cu execuţia lui Horea şi Cloşca, altul cu portretele celor trei plus unul cu Avram Iancu, au fost ridicate, cu greu din cauza vântului,  şi instalate în jurul statuii lui Brukenthal. Apoi au fost sprijinite de clădirea primăriei.
De la o staţie de amplificare asurzitoare vorbitorii lansau cam aceleaşi fraze despre români şi românism, crimele lui Samuel von Brukenthal şi nemeritata sa statuie, s-a cântat defectuos Imnul naţional, a fost o paradă de costume populare interesante, de simboluri naţionaliste mai vechi sau mai noi amestecate cu cele ortodoxe şi dacice şi mai ales de vehemenţă.
Protestul a fost organizat în principal de către Asociația "Calea Neamului" și Societatea Cultural-Patriotică "Avram lancu". Au fost puţini sibieni prezenţi la manifestare, majoritatea participanţilor fiind din alte judeţe.  

 
Protestatar: De ce nu e în Piaţa Mare o statuie a lui Gheorghe Lazăr?

Cîţiva proetstatari ne explică cum Samuel von Brukenthal "i-o omorât pe cei trei, nu ştiu dac-aţi aflat... aţi aflat de Horia Cloşca şi Crişan? Ştiţi cine i-o omorât pe ei? Ştiţi cine o dat ordinul?" (arată spre statuie). Primim lămuriri suplimentare: "Voi ştiţi de ce suntem aicea, mă? Pentru că Iohannis şi tot ce-nseamnă guvernare au vândut ţara asta! Şi acum, ca să-şi bată joc de noi, l-a pus pe criminalu' ăsta aici. De-asta suntem aici!  (vorbesc trei de-odată nu se înţelege nimic), că voi staţi acasă şi vă uitaţi la/venim noi din alte părţi/asta e România/că voi nu sunteţi în stare să vă-ngrijiţi de oraşul vostru/Unde-i statuia lui Avram Iancu? De ce nu punem statuile eroilor români? (...) Avem în gena noastră aşa o (neinteligibil iar vorbesc toţi de-o dată) să ne cinstim trădătorii şi învingătorii începând cu Traian (??, n.n.), începând cu acest Brukenthal şi-atâţia şi-atâţia alţii alţii".

Declaraţia zilei ar putea fi aceasta:
Protestatar: "De ce nu avem într-un colţ al Pieţei Mari din Sibiu, o statuie a lui Gheorghe Lazăr, de exemplu, că-i de la Sibiu!"

Jurnalist: "Uitaţi acolo!"
Protestatar: "Unde-i?"
Jurnalişti: "Uitaţi-o acolo!"
Protestatar: "În colţul ăla? În colţul ăla?"


Protest "cu de toate"...

Protestul a fost punctat şi cu scurte programe artistice, rugăciuni, momente poetice şi câteva cântece intrepretate (în final) live de cunocuta solistă de muzică populară Veta Biriş. A fost un prliej de a se pomeni şi de restricţii, de politic actuală, de orice. A fost de fapt, o supapă de presiune a unor nemulţumiri.   
Organizatorii consideră că dezvelirea statuii lui Samuel von Brukenthal "constituie o gravă ofensă adusă Națiunii Române" deoarece baronul a fost guvernator al Transilvaniei "in cea mai tragică perioadă din istoria românilor transilvăneni, perioadă în care națiunea română, deși majoritară dintotdeauna în Transilvania, a fost lipsită de recunoaștere, fiindu-i anulate cele mai elementare drepturi, prin cea mai cruntă oprimare națională, religioasă, economică și socială".
"Din înalta sa funcție, baronul Samuel Brukenthal, a fost direct răspunzător de izbucnirea revoltei pentru eliberare națională, condusă de Horea, Cloșca și Crișan, precum si de condamnarea la moarte prin frângerea trupurilor cu roata a conducătorilor Răscoalei, intrați în istorie și în memoria colectivă a poporului român, ca Martiri ai Neamului Românesc (...)  În raport cu fostul guvernator al Transilvaniei din timpul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, pentru Președintele României, trebuie să primeze atitudinea nefastă a baronului Samuel Brukenthal față de milioanele de români transilvăneni și nu contribuția culturală a acestuia, contribuție care oricum este expusă în Muzeul care îi poartă numele, din municipiul Sibiu." se arată într-un comunicat comun al Asociației "Calea Neamului" și al Societăţii Cultural-Patriotice "Avram Iancu"

Mici detalii destul de picante

Reprezentanţii protestatarilor au anunţat că, în fiecare weekend, se va institui "Straja Memoriei lui Horea, Cloșca și Crișan", În care cele două bannere vor fi afișate în fiecare sambătă sau duminică alături de statuia lui Brukenthal.

Veta Biriş, chiar dacă prezentată triumfalist de către organizatorii mitingului ca făcând parte din protest, a apus că ea a venit "alături de moții" săi dar că nu face politică, ci a venit doar să cânte. A cântat şi cântecul acela cu "Unde-au fost traşi pe roată de duşman/Horea, Cloşca şi Crişan". Crişan de fapt s-a sinucis în celulă strangulându-se cu nojiţele de la opinci.

Pe statuia lui Brukenthal a fost atârnată o pânză pe care scria, cu roşu, "Criminal". Cineva purta un a4 pe care scria "Brukenthal ucigaş de români"

Un protestatar striga că au fost  spânzuraţi mii de români "aici în Piaţa Mare".

Muzeul Brukenthal s-a închis sâmbătă mai devreme, din cauza protestului, deşi era plin de turişti iar forţele de ordine erau suficiente pentru a preveni vreo nebunie pe acolo.

Un protestatar purta pe umeri un fel de drapel albastru, având în medalioane pe Horea, Cloşca şi,... Părintele Arsenie Boca, alături de un... lup dacic.

La intrarea în Muzeul Brukenthal, o pereche de tineri căsătoriţi făceau, liniştiţi, o şedinţă foto. Un contrast izbitor faţă de ce era la cîţiva metri mai la stânga.

S-a strigat "Trăiască, trăiască trăiască şi-nflorească/Moldova ,Ardealul şi Ţara Românească" şi mal ales "Jos statuia!".

A fost prezentă şi Diana Şoşoacă, dar nu am mai fost noi prezenţi, că am plecat...

 

© Dumitru CHISELITA

© Dumitru CHISELITA






comentarii
28 comentarii

Ce s-a sucit dl. Chiselita , cu ceva timp in urma a avut niste pozitii foarte picante si spirituale anti- Brukenthal . Mda ... ati primit ordin pe unitate ? Un sincer bravo celor care au manifestat , ca sibienii sunt anesteziati si dorm inca pe laurii din 2007 cand Sibiul a fost capitala culturala ...
Nelu de la Partid
18.09.2021 22:53
Primaria e de vina. Toate străzile vechi din sibiu trebuiau sa revină la denumirea germana. Iar în Piața trebuia mutata și statuia sf. NEPOMUK.
18.09.2021 23:25
Nu putem spune decât felicitari celor care au făcut aceasta statuie.
Mandrie
19.09.2021 00:59
ce dracu cauta funar si veta biris la mine in oras sa protesteze impotriva statuii unui sibian?! duceti-va dracului de straini!!!
19.09.2021 01:36
@23.25
adica statuia unui sfant catolic intr-un oras cu sasi protestanti? nu, nepomuk a fost impus sasilor de catre stapanirea catolica austriaca. la fel ca bserica din piata mare, facuta sa obtureze catedrala majoritatii protestante de atunci.
dar, intr-adevar, artistic, statuia lui nepomuk e frumoasa.
19.09.2021 01:39
si motii sa stea naibii la ei in judet, in alba :))
19.09.2021 01:40
adie un vint de romanism si in sibiu si fiecare face ce gindeste/ da la nocrich nu i s-o ridicat statuie?ca unii zic ca s-o nascut acolo,la avrig ca are palat etc
adie
19.09.2021 08:23
In vremurile astea, numai statuia lui Brukenthal lipsea. Daca protestatarii au sarit calul cu vehementa lor, acelasi lucru se poate spune si despre dl. Johannis si ceilalti potentati care au platit ridicarea statuii: au sarit calul cu aroganta lor...
19.09.2021 08:32
Aminteste-ti niste versuri din Doina lui M. Eminescu: "Cine-a indragit strainii..." si nu continui ca-i sfanta duminica si nu vreau sa pacatuiesc...
Daca din infruntarile care domina situatia internationala, intram iar sub tutela rusilor si cer sa se revina la denumirea vechilor strazi, ce zici? Lasa numele strazilor asa cum sunt, nu de asta stam in loc!
pt. cel care cere rvenirea la numele sasesti ale strazilor
19.09.2021 08:36
...în fața săracilor cu duhul - PANARAME - venite la Sibiu, nu s-au aflat nişte nemţălăi numai fibră şi plămâni…

Dar íntrebarea se pune, de ce nu merg – de exemplu la Iasi ? Doar au trecut numai 80 de …de la Pogromul de la Iași din 27-30 iunie 1941 – care a fost unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România, inițiat de generalul Ion Antonescu, secondat de autoritățile publice locale, împotriva cetățenilor de etnie evreiască din orașul Iași. În conformitate cu datele prezentate de autoritățile române, în cele trei zile au fost uciși 13.266 de evrei...
wikipedia
19.09.2021 09:27
Ca sa vezi! V-ati adunat sa faceti politica la poalele lui Brukenthal care a fost sas , dar pe urmasii grofilor unguri ii pupati in anus pentru voturi ?!! Pe la statuile criminalior unguri dece nu va fluturati steagurile, "patriotilor"?
Cititescu
19.09.2021 09:56
am inteles de ce acel exemplu cu Iasi...

Diana Iovanovici-Şoşoacă a obţinut un mandat de senator de Iaşi pe listele AUR
scena9
19.09.2021 11:05
Urla haita de tradatori si vanzatori de neam si patrie. Nu suporta nimic romanesc. Ii arde orice este legat de traditie, de neam, de tara asta. Zbiara ca din gura de sarpe iudele, cand vad o reactie romaneasca. Fug ca dracul de tamaie progresistii, USR-istii si PNL-istii, comunistii, PSD-istii.
In vremurile de atunci ati fi urlat din varful tepelor, nenorocitilor!
19.09.2021 12:54
"Pentru a înăbuși în fașă orice revoltă, nu trebuie să se acționeze cu violență. Metodele asemănătoare celor ale lui Hitler sunt depășite. Este suficient să creezi o condiționare colectivă atât de puternică încât ideea însăși de revoltă nu va mai apărea în mintea oamenilor.
Idealul ar fi să formatăm indivizii încă de la naștere limitând aptitudinile lor biologice înnăscute. După aceea, am continua condiționarea reducând de manieră drastică educația, pentru a îi aduce la o formă de inserție profesională. Un individ incult nu are decât un orizont de gândire limitat și, cu cât gândirea sa este cantonată în preocupări mediocre, cu atât mai puțin se poate el revolta. Trebuie să facem în așa fel încât accesul la știință să devină din ce în ce mai dificil și elitist, între popor și știință să existe o prăpastie, iar informația destinată publicului larg să fie lipsită de orice conținut cu caracter subversiv.
Mai ales fără filozofie. Și aici, trebuie să folosim puterea de convingere și nu violența directă: vom difuza masiv, prin intermediul televiziunii, emisiuni de divertisment care să se adreseze doar laturii emoționale sau instinctive. Mințile vor fi ocupate cu ceea ce este inutil și ludic. Este bine, printr-o vorbărie și muzică neîncetate, să împiedicăm mintea să gândească. Vom pune sexualitatea pe primul loc al intereselor umane. Nu există un tranchilizant social mai bun.
În general, vom face în așa fel încât să eliminăm partea serioasă a existenței, să luăm în derizoriu tot ceea ce este valoros, să întreținem o apologie constantă a lejerității, astfel încât euforia publicității să devină standardul fericirii umane și modelul libertății. Condiționarea va produce astfel ea singură o asemenea integrare, încât unica frică – pe care va trebui să o întreținem - va fi cea de a fi exclus din sistem și deci de a nu mai putea accede la condițiile necesare fericirii.
Omul de masă, astfel produs, trebuie să fie tratat precum ceea ce este: o vită, și trebuie să fie supravegheat cum trebuie să fie păzită o turmă. Tot ceea ce conduce la adormirea lucidității sale este bun din punct de vedere social, iar ceea ce ar amenința să îl trezească trebuie să fie ridiculizat, înăbușit, combătut. Orice doctrină care ar pune sub semnul întrebării sistemul trebuie să fie desemnată drept subversivă și teroristă , iar cei care o susțin vor fi apoi tratați ca atare."
Günther Anders
19.09.2021 13:07
https://youtu.be/tjT8tyLRTLU și pt veta Biriș https://youtu.be/hqxnwwHcW2A
Pt saltimbacii de ieri
19.09.2021 17:28
Cred ca Veta Boris a picat ca musca-n lapte:ea a venit sa faca un ban!Singurul care jubileaza este Dumitru Chiselita,acest comunist nostalgic care dezinformarea si instigă atâtea creiere netede.Daca ar avea un gram de rațiune ne-ar lăsa în plată Domnului.Lasa istoria pe mana celor care o cunosc si nu mai bate câmpii!
19.09.2021 19:46
Am trecut azi prin Piata Mare si am privit statuia lui Brukenthal... Reusita! De la inaltimea de n metri, baronul supravegheaza ca un stapan Piata Mare. Asta-i istoria! Nu face pasi inapoi!
19.09.2021 20:57
Relicvele comunismului, pe spranceana.De unii îți chiar pui problema de or fi în toate mințile. Adică, uitați-vă la ei: au o ura în priviri și se manifesta cu o nervozitate continua, genul care reclama copii ca se joaca cu mingea în spatele blocului..... Ferească Sfântul, bătrânii își pierd mințile. Bătrânețea trebuie sa fie despre eleganta, despre o anumita finețe în exprimare, ca zice-se ca anii dau înțelepciune, însă, în cazul lor, în nici un caz. Au mai implicat și copii. Penibil. Ăștia merita identificați și amendați fără excepție, ptr răspândirea bolilor și zadarnicirea combaterii bolilor. Sunt vaccinați? Pariu ca prea putini.
Eu
19.09.2021 22:17
No amu drajii mei ... mare tambalau pe chestia cu statuia. Da, tambalau facut, nu de sibieni, ci de niste "straini": motzi ... funar, vetutza ... si alte scursuri. Acum no bine, asta o fost un mare grof/baron. Bravo lui. Daca nu era el ... sigur nu vroiau multi sa se mute din judetele Valcea, Dolj si Olt la Sibiu. Ca, de netrebnici ce erau, au facut in sud niste orase de iti vine sa fugi in secunda 2. Nu au gasit pe acolo niste "baroni" locali sa intemeieze sau macar sa civilizeze acele orase. Sa o luam cu istoria asta nenorocita a neamului. (Ca tot avem catedrala neamului).
Cum naiba ca in Ardeal majoritatea or fost romanii insa mai toti grofii si baronii erau ori sasi ori unguri.
Nu prea pot pricepe (!?). Noi am fost numai neam de asupriti si de prigoniti. Din poporu' asta nu s-a nascut nimeni mai acatari decat horica, closcutza si crishenel ? Basca ca Avram Iancu o fost scolit pe la scoli in vest pe banii grofilor/baronilor - sau, cum ar zice funariotul, pe banii asupritilor. Ce naiba ma ? Nu putem iesi din opinca aia de iobag niciodata ?????
Noile stele ale neamului romanesc sunt Funar si Sosoaca ? Pe bune ? Mai bine sa se intoarca baronii si grofii .... daca nu, suntem pierduti.
Lasati frate sibienii sa decida ce e bine pentru ei ... nu venit voi din alte parti si ne strigati in gura mare ca ne vreti binele cu forta.
Dorin
19.09.2021 22:50
Niște necunoscători. Nu cunosc adevărata istorie, nu știu nici măcar ca in piața mare exista si statuia lui Gheorghe Lazăr, nu știu nici măcar cine a dat sentința de moarte a lui Horia, Closca și Crișan, nu știu nici macar că pe cei trei i-au tradat români, moți din păcate, pentru 60 de galbeni, nu știu nici măcar că cel care a executat sentința a fost un călău tigan șamd, dar știu ca Iohanis este neamțul care a celebrat inaugararea statuii și de-asta au venit, să fie ei împotriva presedintelui. Niste neaveniți.
Ion Dinescu
20.09.2021 01:55
Bai Mitica , cum ai aflat de acesta adunatura . A sunt Funar ? pentru sunt sigur ca Veta nu stie sa sune si tot o Veta ramane . Domnul Becea sigur a trecut pe acolo din intamplare . Securisti in blana de oaie . Asta da formatiune policitica . Pacat ca au inchis canalele ca sigura ar fi venit mai multi aurolaci ,
io
20.09.2021 09:24
Am fost ieri la Sibiu. Sint din Constanța.
Muzeul arata superb, orașul la fel și a trebuit sa stau la coada sa fac o poza cu statuia.
Așadar felicitari celor care au finanțat o. Atâta superb
Ana
20.09.2021 09:30
In comntrapartida, cand vin la Constanta, fac o poza cu statuia lui Ovidiu..
@Ana
20.09.2021 11:29
Angry birds :)
Mili
20.09.2021 11:32
Adevăratele lor nume nu sunt ,,Horea, Cloșca și Crișan,, ci Ursu,Oargă,și Giurgiu !
Ar trebui ca acești insurgenți să-și recapete adevăratul lor nume, iar urmașii lor, moții, SĂ FIE SCUTIȚI DE IMPOZITE !!
Lucien Bolyai
20.09.2021 15:59
Afara cu olteni si moldoveni din Ardeal si din Sibiu !!!
Localnic Sb.100%
20.09.2021 23:34
Josnică abordare(la comandă sau nu?), și încercare de a duce în derizouriu protestul, cât și acest fapt grav petrecut.
Baronul nu merită din mai multe motive, statuia, cel mai important fiind faptul că nu a fost de acord cu drepturile primite de români, tocmai de la împărat, anulându-le. Mai grav e că statuia lui Avram Iancu nu s-a putut amplasa, s-au găsit motive. Adică un erou al românilor transilvăneni nu-și găsește locul în oraș, dar și-l găsește unul care-i asuprea. Sindrom Stockolm sau negarea/necunoașterea istoriei?
Dacă nu erau cei ca Horea și/sau Crăișorul, autorul își ”cânta” nimicnicia în altă limbă!
Ardeleanul
21.09.2021 16:37
O vorba veche " mocanu-i ca țiganu" și aici am spus tot....
Sibian
22.09.2021 10:52
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia