FITS 2024
Tribuna
Istorii regăsite
Descoperirile arheologice de la "marginile" oraşului istoric (II). Atelierele care au făcut clopotele bisericii, schelete şi... WC-uri medievale
Petre BESLIU MUNTEANU
2489 vizualizari
Descoperirile arheologice de la


Un fel de "pauză de publicitate": Lecţiile Vestului în materie de protejarea istoriei locale

 

Voi face cu vrerea domniilor voastre publicitate pentru interesul francezilor faţă de cultura istorică. În urmă cu ani buni am beneficiat prin amabilitatea fotografului Louis Guermond şi a prietenilor săi, de o călătorie în Franţa, ţintită fiind cunoaşterea unui personaj interesant, autor de cărţi de istorie, domnul Pierre Bresson. Fusese inginer constructor de hidrocentrale, pasionat de istorie. Treptat-treptat, l-a atras istoria şi a cumpărat ruinele unei mănăstiri pe care intenţiona să o refacă. Pentru a atrage interes local a înfiinţat o fundaţie formată din pensionari şi a scris o carte. Fericitul de mine, am fost la reuniunea fundaţiei şi la o şedinţă de promovare/vânzare a cărţii. Incredibil şi impresionant câtă lume au atras  cele două întâlniri şi câte cărţi a vândut. Mi-a propus să-l ajut la cercetarea arheologică a curţii mănăstirii. Cred că l-am dezamăgit. I-am spus că am mult de lucru acasă şi că îl aştept la Sibiu. Patriotism local.

Cea mai interesantă întâlnire din Franţa a fost cu un grup de englezi de condiţie socială medie, care cumpăraseră un sat părăsit din Franţa şi restaurau la momentul întâlnirii clădirile părăsite. Credeţi că fabulez? Nu, dar am fost într-o lume ce pre­ţuieşte şi investeşte în valorile moştenite.

.

Clopotul şi WC-ul "istoric" din curtea Primăriei Vechi: şi o carte

 

Cei mai mulţi sibienii nici măcar nu ştiu şi nu îi interesează că în curtea Primăriei Vechi s-a turnat acum 650 de ani un clopot, că înainte cu 200 de ani acolo era o casă de colonist, că la primărie funcţiona o latrină cu groapa zidită cu cărămizi  mai adâncă de 6,50 m până unde am reuşit să sap manual, că acolo a fost saună, staţie de pompieri, arhivă a comunităţii săseşti, beci pentru deţinuţi etc. Rectific: latrina poate a fost amenajată de comunitate, nu de ctitor; precis a fost dezafectată după o molimă, când vesela distinşilor proprietari a fost aruncată şi incendiată pe loc. Dacă cineva, cândva, dintre cei ce citesc articolul doreşte să cumpere cartea despre Primăria Veche la un preţ mai ieftin decât o cafea, o găseşte la standul Muzeului de Istorie. De la încercarea eşuată de a distribui gratuit volumul despre Biserica Azilului au trecut ceva ani. Posibil să se fi întâmplat ceva bun cu conştiinţa civică a concitadinilor? Muzeele merg spre comunitate. Ultimele doar la evenimente cu acces liber şi în concediu.

 

.

Biserica şi Casa Parohială Evanghelică

 

În biserică am fost chemat să cercetez arheologic doar ferula. Mai târziu au venit forţe proaspete. Fruntaşii celui de al doilea val masiv de colonişti au preluat locaţii stra­te­gice şi au trebuit să adapteze con­strucţiile (biserica şi spitalul) la condiţiile de atunci.

Noua biserică gotică din secolele XIV-XVI s-a suprapus peste cea romanică, însă
s-a extins periculos spre vest, spre margi­nea terasei. Spre marginea terasei era nevoie de un turn-clopotniţă masiv, cu funcţie de apărare. Au încercat apoi să o mărească spre est, peste cimitir, el însăşi un loc consacrat. Mai uşor a fost să se dezvolte spre nord şi sud. Săpături de tot felul au scos la iveală strădania de a se adapta tim­­pului, renunţând la baptisteriu. Era prima dureroasă pierdere de substanţa istorică.

Această fractură în evoluţia istorică marchează diferenţe culturale cu implicaţii sociale. Cetăţenii de vază decedaţi au fost depuşi în cutii din cărămizi, aproape de zi­durile bisericii, ceilalţi în gropi cu nişa cefa­lică, semn al unui creştinism de înce­put şi al unei stări sociale medii. Eu am găsit în ferulă schelete depuse în amenajări din cărămizi şi urmele unor sicrie. Locul intim al preoţilor a devenit şi locul lor de veci. Administrarea de către un ordin de călugări a spitalului a dus la schimbări de plan ale clădirii, e adevărat, minore. Acolo nu am mai găsit morminte îngrijit amena­jate în cutii din cărămizi. Sărăcia era exemplară.

.

Biserica, spitalul, Primăria sunt exemple de evoluţie istorică densă, reprezentativă. Asimilarea datelor şi chiar a materialului arheologic reflectă posibilitatea  redusă, egoistă, interesată a celor de azi.

 

Din nou despre Biserica Minoriţilor

Studiul scheletelor umane de la Biserica Minoriţilor s-a făcut cu trudă şi cheltuială. Am beneficiat de amabilitatea unui cercetător ieşean, dr. Dan Botezatu, de bună amintire. Un al doilea lot de resturi umane, bine conservate, probabil spălate înainte de a fi depuse în ruina baptisteriului au fost încredinţate unui cadru didactic de la Facultatea de medicină, doritor să pună bazele unui seminar de antropologie. Pentru ajutor i-am dat textul studiului în germană al lotului de oase umane de la Biserica Minoriţilor. Credeţi că am mai văzut sacii cu oase cărate cu veselie de studenţi? Înţelegerea fusese ca oasele să-mi fie returnate pentru reînhumare cu ritual religios. După multă insistenţă am aflat că studenţii şi-au însuşit definitiv oasele pentru studiu individual. Altfel puteau fi procurate ilicit, pe bani buni.

.

WC-urile istorice ale Sibiului (Rog feţele simandicoase să treacă peste subiect)

 

Nu am spus-o eu: latrinele sunt adevărate comori pentru arheologie pe măsura în care devin gropi de gunoi ale onorabililor cetăţeni. Pot să dau citate din literatura vestică. Persistă ideea că latrina medievală funcţiona cu un burduf amenajat în afara zidurilor, că mulţi aruncau conţinutul oliţelor de noapte în stradă.

Începând cu evul mediu târziu, situaţia s-a schimbat. Comunitatea se ocupă serios de curăţenia oraşului, inclusiv de latrine. Ele au fost amenajate în interiorul clădirilor. A apărut o nouă meserie în funcţie şi astăzi: vidanjorii. În perioade mai aproape de timpul nostru, adică din secolele XVI-XVII, clădiri importante din Sibiu, instituţii, au fost beneficiarele latrinelor interioare. Am trei exemple, cel mai ilustru fiind la Primăria oraşului.

Nimeni nu a studiat istoria latrinelor, dar dacă o va face, cea de la Primăria Veche din Sibiu va fi citată pentru că groapa s-a adâncit mai jos de 6,50 m. Meşteri iscusiţi au zidit un puţ cu marginile zidite, structură la care s-au folosit arcele de descărcare. Precizarea este esenţială.

Pe un perete din pietre fusese amenajat ciudat la început un coş cu urme evidente de ardere. Era evident că acolo, la nivelul pivniţei a funcţionat la început  o vatră de foc (cuptor). Planul încăperii se regăsea şi la nivelul superior, în faza a doua din cărămizi. Nu am avut la îndemână altă ipoteză decât că iniţial acolo a funcţionat o instalaţie de topire dezafectată şi transformată în hazna. Cine altcineva decât primăria oraşului putea comanda şi finanţa o asemenea lucrare? Pot fi  întrebat în glumă cui îi servea o uriaşă hazna?

Accesul la latrină se făcea de la parter, iar vidanjarea de la subsol. Ne putem lesne imagina traseul simplu folosit de vidanjori, pe fereastra apropiată şi în căruţa ce aştepta de pe  Pemflingerstrase. Firesc pentru o asemenea sarcină a zidurilor, partea de jos s-a prăbuşit, iar groapa a redevenit utilă numai  atunci când o altă regulă de secu­ritate  sanitară i-a obligat pe administratorii primăriei să incendieze inventarul casei.

.

"Comoara din hazna"

 

Acest inventar justifică expresia de comoara din hazna. Piesele din ceramică şi sticlărie de la cumpăna secolelor XVII-XVIII au completat inventarul muzeului cu zeci de obiecte din ceramică smălţuită şi nesmălţuită, cu obiecte din sticlă, materia de bază pentru doctoratul de succes al Ligiei Fulga. Lotul de piese din hazna are monedă pentru datare, chiar fragmente ceramice preistorice. Dacă pot avea o opinie personală ceramică preistorică a fost găsită de oamenii Primăriei în cine ştie ce colţuri întunecate şi aruncată tot în crematoriul improvizat. Şi atunci ca şi acum cei pasionaţi de arheologie aduc la domni curiozităţile găsite pe câmp.

Alte două haznale sunt modeste în comparaţie cu cea de la Primărie. Cea de la Biserica Azilului a fost amenajată din cărămizi. Cea de la casa cu numărul trei din Piaţa Huet, pe Scările Preoţilor din pietre de râu.

Prin proprietari casele au destinul lor. În vara lui 1993 am fost chemat duminica de un procuror având reclamaţia că mă opun privatizării. Miza era alta: fusese confiscat de proprietar un obiect găsit în cercetare arheologică sub pretextul că el e stăpân. La 31 de ani de societate liberă patronii aşteaptă câteva luni avizele cu localul amenajat pentru deschidere.

(Anexele sunt din cartea mea "Primăria Veche din Sibiu: casa, oamenii, muzeul", Sibiu, 2006. Vă invit să căutaţi paginile.

Anexa 1: Haznaua (latrina) de la Primăria Veche (Town Hall cesspit)

La parterul Primăriei Vechi, lângă sala cea mare cu acces în grădină, era cabina latrinei. Groapa latrinei, cu urme evidente de incendiu, avea pereţii din cărămizi, cu arce de descărcare în structură. Cercetarea arheologică s-a adâncit până la 8,30 m faţă de nivelul pivniţei. Prin adosarea zidurilor din cărămizi la cele din piatră s-a format un spaţiu trapezoidal lat de 2,15 m, cu laturile lungi uşor inegale de 3,90 m şi 4,05 m. Zidul dispus oblic, formând trapezul, are lăţimea de 50 cm în partea superioară păstrată astăzi şi 80 cm la adâncimea de
6 m faţă de nivelul actual de călcare al pivniţei. La această cotă zidul a format un arc de descărcare cu deschiderea de 1 m. Zidul pomenit a dublat zidul din pietre de râu al clădirii şi s-a ridicat deasupra nivelului uşii de acces actuale, acolo unde se vedeau urmele pornirii unui arc din cărămizi. Grosimea zidului din piatră de la sud-vest păstrează urmele unui gol cu urme de incendiere. Zidul dinspre sud-est a dublat şi el un zid din pietre de râu, iar arcul de descărcare se sprijină pe structurile din pietre ale pereţilor învecinaţi. Deasupra arcului se afla o firidă desfăcută în 2006.

Zidurile se sprijineau pe un sistem format din arce de descărcare. În partea de jos amenajarea se termina cu arce din cărămizi sprijinite pe stâlpi. Pe fiecare stâlp s-au aşezat capetele a două arce. Arcul peretelui dinspre nord-est avea o deschidere de 1,75 m.

Stâlpii de susţinere inferiori au fost aşezaţi direct pe bolovani de râu. Suprafaţa mică de sprijin a arcelor de la bază şi greutatea zidăriei au determinat prăbuşirea părţii de jos a construcţiei. Numai zidăria laturilor înguste ale amenajării s-a păstrat sub cota de -2,80 m.

La adâncimea de 2,80 m am descoperit un fragment de zid prăbuşit. Până la această adâncime terenul a fost răscolit de ultimii restauratori care au subzidit pereţii prăbuşiţi. Între -2,80 şi -6,50 m s-a aflat doar pământ negru, cu bârne arse, material arheologic din diferite epoci, mai ales din epoca modernă. De la adâncimea de 6,50 m, suprafaţa a fost secţionată doar parţial, iar materialul arheologic a devenit o excepţie. La adâncimea de 5,50 m au apărut ultimele urme de zidărie prăbuşită ca urmare a incendierii violente a spaţiului şi un fragment de stâlp din lemn în poziţie verticală.

Anexa 2: Urmele unei gropi şi ale unui tipar pentru turnarea unui clopot de biserică

În curtea mare a Primăriei Vechi a fost descoperită întâmplător şi apoi cercetată amănunţit o amenajare din lut ars reducător.

Există câteva date certe culese în urma cercetării arheologice. Diametrul maxim este de 1,50 m şi înălţimea de 16 cm. În perete, lucrat îngrijit, a fost practicat un şănţuleţ lat de 3-6 cm, care se continuă pe nivelul de călcare. Pe suprafaţa amenajării se vede un cerc -urma unei arderi oxidante iar în interiorul suprafeţei marcate de cerc o gaură cu una din laturi de 20 cm. Suprafaţa din interiorul cercului a fost uşor adâncită.

Bucăţi de lut ars reducător au constituit o suprafaţă compactă la nord-est. Din partea opusă am recuperat o bucată de metal şi un fragment de lut ars oxidant. Groapa în care a fost amenajat presupusul tipar din lut era de formă rotundă, cu diametrul de 3,50 m şi adâncimea de 2,60 m faţă de nivelul curţii.

Pereţii amenajării au fost căptuşiţi cu lut galben. În partea de sud-vest s-a păstrat o groapă de var.

În urma unor săpături mecanice, la sud-est, la o adâncime superficială a ieşit la lumină o vatră din lut cu închidere ogivală. Latura opusă, spre amenajarea subterană, a fost ruptă de un şanţ modern. Pereţii vetrei erau înalţi de doar 2 cm, cu înclinaţia spre nord-est, acolo unde se afla fragmentul de tipar de clopot.  Pigmenţi de cupru erau evidenţi în zgura rămasă pe suprafaţa vetrei.

Identificarea cu un tipar de clopot a amenajării circulare de pământ, arsă reducător, descoperită în subsolul curţii Primăriei Vechi din Sibiu s-a putut face pe baza rezultatelor analizei metalografice a fragmentelor de zgură recuperate.

Din instalaţiile pentru turnat clopote descoperite şi publicate în ţară, nu există vreun caz în care să se fi păstrat in situ un fragment consistent din tipar. De obicei el se spărgea în procesul de turnare. Ineditul descoperirii de la Sibiu ne-a determinat să conservăm baza tiparului din lut, renunţând la secţionare.

Conservarea in situ a fragmentului de tipar a redus informaţiile despre modul de amenajare a instalaţiei. 

Materialul ceramic din groapa care s-a format după dezafectarea instalaţiei de turnat clopot nu cuprinde tipul de pahar amintit în săpătura de pe terasă. Este prezentă însă cana cu buza evazată, fără picior şi cana cu baza profilată. Pasta nu a fost arsă cu atâta grijă ca în cazul ceramicii din nivelul de arsură de la marginea terasei.

În groapa tiparului au fost aruncate fragmente de oală-cahlă, de capace şi resturile unei plăci din os din care au fost decupate rondele. Materialul arheologic permite încadrarea cronologică, dar numai între limite largi, a perioadei de funcţionare a instalaţiei metalurgice. Prezenţa masivă a urmelor activităţii şi locuirii umane în umplutura gropii tiparului de clopot trebuie conexată cu locuirea învecinată.

Din cele 85 de bucăţi de lut ars făţuite descoperite la Sibiu, cele care au o faţă concavă, acoperită cu pigmenţi de cupru, au aparţinut tiparului pentru clopot. Bucăţile de lut au fost arse reducător sau, mai puţine, oxido-reducător. Rămân în discuţie acele fragmente cu faţa plană, arse reducător şi cele cu secţiune triunghiulară ce provin, probabil, din lutuiala gropii unde s-a turnat tiparul sau din instalaţiile aflate la suprafaţă.

 

O vatră cu urme de cupru

Mai dificil de explicat este utilitatea vetrei cu urme de cupru. Vatra uşor înclinată a fost amenajată la suprafaţă, în imediata apropiere a locului unde s-a turnat clopotul. Folosirea ei pentru obţinerea aliajului dintre cupru şi staniu trebuie privită cu rezerve. Zgura analizată conţine puţin staniu, iar în două cazuri el lipseşte. Rezultatele analizei unui număr mic de probe nu sunt conclu­dente. Materialul arheologic descoperit în umplutura gropii nu permite decât datarea relativă între secolele XIV–XV.

Recursul la eventuale referinţe tipologice este puţin productiv. Forma clopotelor se schimbă începând în Anglia din secolul al XIII-lea. Nu avem dovada că transformarea tipologică s-ar fi întâmplat la Sibiu doar peste un secol şi jumătate sau chiar mai târziu. Pentru o datare timpurie, folosindu-se metoda lui Theophilus, pledează natura reducătoare a arderii fragmentelor de lut.

Nici semnul de întrebare ridicat de vechimea fragmentelor de oale-cahle nu se justifică, dovezile folosirii unor asemenea sobe fiind mai timpurii în Sibiu decât secolul al XIV-lea. Este greu de acceptat ipoteza alternativă a unei instalaţii aflate în curtea unei case de înalt funcţionar după 1411, anul ultimului clopot turnat pentru biserica de comunitate din Sibiu.

Astfel, chiar dacă nu avem o dovadă directă şi fermă, clopotul turnat în viitoarea curte a Primăriei Vechi poate fi căutat între cele mai vechi clopote ale bisericii de comunitate din Sibiu cunoscute în literatura de specialitate drept clopotul Sf. Ioan, turnat în 1350, având diametrul maxim de
1,30 m, clopotul ceasului, turnat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi cel din 1411 -clopotul nopţii- cu diametrul maxim de 1,08 m.

Aşa numitul "clopot al ceasului" avea diametrul inferior de 1,48 m, dimensiune comparabilă cu cea a fragmentului de tipar descoperit la Primăria Veche, iar înălţimea de 1,26 m. După caracterul literelor gotice a fost datat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Din această perioadă au fost păstrate şi cele mai vechi însemnări despre cheltuielile pentru plata unui meşter turnător de clopot şi plata materiei prime folosite. Clopotul a fost folosit până în epoca modernă.

Însemnările cele mai vechi despre plata unui meşter clopotar la Sibiu sunt impor­tante şi pentru o problemă deja ridicată. Cele două componente ale aliajului folosit pentru turnarea clopotului erau cumpărate de comunitate şi prelucrate în oraş.

În condiţiile terenului deseori răscolit de-a lungul timpului în centrul istoric al Sibiului, al interesului scăzut pentru arheologia medievală şi al unor descoperiri care, uneori, cu greu se pot înseria în tipologii central europene este dificil a realiza reconstituiri credibile. În 2005, în timpul săpăturilor mecanice intempestive din curtea bisericii parohiale, la marginea cimitirului a apărut o vatră circulară din lut cu aceleaşi urme de zgură cu cupru. Vatra avea un orificiu de scurgere. Continuarea cercetărilor arheologice pentru identificarea în vecinătate a urmelor instalaţiei metalurgice folosită probabil la turnarea unui clopot de biserică a fost imposibilă.

.

Material arheologic descoperit în haznaua casei din Piaţa Huet, Nr. 3: Oale de bucătărie, flacoane de sticlă, fragmente de cupe, fragment de pahar de sticlă, vas de provizii, căni, strachină, castron, oală-cahlă, cahle. 

.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
adi eco
Licitatie publica