S-a născut la 4 august 1857 în localitatea Vad (jud. Brașov), în familia preotului greco-catolic Arsenie și a soției acestuia ,Veronica, nepoata colonelului-baron David Urs de Margina, eroul de la Lissa (Italia) din 1866. Familiei Bunea i-au fost hărăziți cinci băieți: Aurel, mare comerciant în Galați, Ion, preot în Vad, Arsenie în Sibiu, Gheorghe, țăran în Vad și Augustin, cel pe care îl omagiem astăzi.

Urmează școala primară, pe cea grănicerească, din Vad și Ohaba și studiile gimnaziale la Brașov, finalizate la Blaj. În anii de studiu de la Brașov (având bursă la Gimnaziul Mare Public) împreună cu Andrei Bârseanu, au editat, sub influența publicației „Convorbiri literare”, o revistă scrisă de mână „Conversațiuni. Jurnal literar” cu poezii, proză, traduceri, anecdote, folclor. Ea se păstrează în fondurile Bibliotecii centrale a Universității din Cluj-Napoca. Documentele ne arată că în toți anii de studiu Bunea a fost apreciat cu calificativul maxim: „eminent”.

Este trimis la Roma cu bursă de către Mitropolitul Augustin Vancea, pentru a urma cursurile filosofice și teologice la Colegiul de Propaganda Fide, instituție unde a audiat prelegerile unor celebrii profesori în epocă („Gazeta Transilvaniei”, anul 40, 1887, nr. 84, din 27 octombrie, p. 4). La finalizarea studiilor, parcurse cu calificativul excelent, este hirotonit preot celib (1881) de către arhiepiscopul Stefan Stefanopoli. Un an mai târziu este promovat doctor în teologie după susținerea tezei Despre sacramentul euharistiei.

Buna pregătire intelectuală a teologului Bunea, i-a permis cunoașterea mai multor limbi, și le știa bine pe toate : italiană, franceză, germană, maghiară.

Revenit în țară, este numit asesor consistorial, ocupând și un post de cancelist în anii 1882-1884 ( „Foaia Scolastică”, anul I, 1883, nr. 5 din 10 martie, p. 78 și „Adevărul”, anul 21, 1909, nr. 7089 din 31 mai, p. 2). Între anii 1886-1888 activează ca profesor de teologie dogmatică și de religie la gimnaziul arhiepiscopesc din Blaj, în paralel cu onorarea sarcinilor de profesor al Seminarului teologic din „mica Romă”, unde a predat dogmatică („Gazeta Transilvaniei”, anul 51, 1888, nr. 186 din 24 august, p. 186). În 1888 este desemnat secretar mitropolitan (al mitropolitului Victor Mihalyi de Apșa) și protonotar consistorial și capitular. Trei ani mai târziu este onorat cu rangul de protopop onorar pentru ca în următorul an să devină consilier intim al Sfinției Sale Papa. În 1895 este ales canonic-teolog („Olteanul”, Făgăraș, anul I, 1909, nr. 10 din 4 iunie, p. 79).

Suntem în asentimentul exprimat de publicația „Tribuna” (Arad) care afirma cu tărie faptul că: „Părintele Bunea e, fără îndoială, cel mai de seamă cărturar de dincoace de munți. D-sa întrupează azi vechea școală culturală și literară din Blaj: școala erudiției istorice. Om înzestrat cu discernământul critic al istoricului, cu metoda strictă a omului de știință, d-sa a reușit cu străduință demnă de marii săi înaintași Șincai, Clain, Maior și Cipariu, îmbogățind istoriografia română cu o serie de scrieri asupra trecutului bisericilor românești din Transilvania și Ungaria”

(Anul 13, 1909, nr. 116 din 31 mai, p. 1). La Blaj, canonicul Augustin Bunea este deschizător de orizont nou în cercetarea istoriografică. Sunt anii în care influența pozitivismului se face tot mai simțită în cercetarea istorică din Transilvania. Orizonturile istoriografiei transilvănene, prin contribuțiile istorice ale lui N. Popeea, Ioan Micu Moldovan și canonicul Bunea, au merite incontestabile „în pofida unei viziuni confesionalizate” („Transilvania”, anul 119, 2013, nr.10, p.81).

Bunea a publicat mai multe lucrări de istorie, cu un evident caracter de originalitate, utilizând izvoare necunoscute în epocă. Enumerăm, aleatoriu, pe cele mai importante: Cestiuni din dreptul și istoria Bisericii Românesci Unite; Mitropolitul Dr. Ioan Vancea de Buteasa. Schiță biografică, lucrarea dedicată celui care este considerat al doilea ctitor al Blajului, după Ioan Inocențiu Micu Klein („Gazeta literară/România literară, anul 43, 2011, nr. 5 din 4 februarie, p. 14); Din Istoria românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728-1751) volumul fiind un „…op de mare valoare, nu numai special pentru biserica greco-catolică, ci în genere pentru toți cei care se interesează de trecutul națiunii române” („Tribuna”, anul 17, 1908, nr. 119 din 17 iunie, p. 475.). Organul oficial al Astrei nota: „Înregistrăm o lucrare nouă și de mare importanță pe câmpul așa de steril al istoriografiei române de dincoace de Carpați, care va fi salutată desigur cu bucurie de tot românul de bine” („Transilvania”, anul 31, 1900, nr.7 din 15 iulie, p. 191). Lucrarea fructifică informațiile acumulate de canonicul Bunea, dar și de un mare număr de documente inedite culese din arhivele aflate la Blaj, Oradea, Alba-Iulia, Sibiu, Budapesta și Viena; Ierarhia Românilor din Ardeal și Ungaria, un solid op dedicat episcopului care reprezintă cea mai de frunte figură istorică a bisericii greco-catolice române, cel care a activat toată viața în folosul bisericii și a națiunii române, cu rol major în ridicarea Blajului; Încercare de Istoria românilor pînă la 1302; Amintirea lui Timotei Cipariu. Panegiric; Episcopii Petru Paul Aron și Dionisie Novacovici sau Istoria Românilor transilvăneni, lucrare în care autorul prezintă relațiile și figurile a doi episcopi diferiți confesionali, dar atât de asemănători prin calitățile și prin năzuințele pentru românii transilvăneni, aflați sub stăpânirea austriecilor. Volumul cuprinde toate momentele epocii de la mijlocul secolului al XVIII-lea, atât politice, religioase, cât și literare, cu multe aspecte inedite, necunoscute pînă la acea dată. Despre acest op revista „Transilvania” notează: „În timpul din urmă presa noastră a întâmpinat cu cuvinte elogioase apariția unei noi lucrări istorice datorată neobositului canonic mitropolitan Dr. Augustin Bunea… care, fără îndoială e și vrednică de întâmpinarea ce i s-a făcut. Activitatea bogată de până acum a eruditului autor pe terenul cercetărilor istorice, aparatul științific cu care lucrează, temeinicia lucrărilor sale, forma în care prezintă rezultatele cercetărilor sale, cugetător și cu vederi mai largi pe un piedestal înalt și ne-am obișnuit cu gândul, că orice lucrare literară a sa are să ne surprindă cu ceva nou și până acum necunoscut, cum face și în lucrarea ce ne preocupă” (Anul 33, 1902, nr.2 din 30 aprilie, p. 97-98). Noua carte elaborată de Augustin Bunea, scrisă documentat și cu erudiție, este închinată P.S. Sale Episcopului Pavel, la sărbătoarea acestuia la 50 de ani de preoție. Alte scrieri: Mitropolitul Sava Brancovici; Vechile episcopii românesci a Vadului, Geoagiului, Silivașului și Belgradului; Discursuri, Autonomia bisericească, Diverse. A tipărit lucrarea: Statistica Românilor din Transilvania în anul 1750, întocmită de vicarul episcopesc Petru Aron. A colaborat cu temeinice articole la numeroase publicații ale vremii („Adevărul”, anul 21, 1909, nr.7089 din 31 mai, p. 2).

Pe teritoriul nord dunărean, al României de astăzi, s-au manifestat, în afara religiei ortodoxe majoritare, și alte confesiuni. În primul rând, în Transilvania secolelor XVII-XVIII s-a creat Biserica unită cu Roma ( greco-catolică), ai cărei fruntași, episcopi, preoți și credincioși au luat partea poporului român în cele mai mari și mai grele momente ale istoriei sale. Augustin Bunea a dedicat acestei biserici o lucrare monografică intitulată: Istoria scurtă a Bisericii unite cu Roma (1900).

A îndeplinit o serie de funcții publice, fiind membru al mai multor organizații laice și obștești: inspector scolastic arhidiecezan, membru onorar al Societății de lectură „Inocențiu Micu Klein” a teologilor din Blaj, membru de onoare al Societății „Petru Maior” din Budapesta, spre finalul vieții, rector al Seminarului teologic blăjean, înlocuind pe Izidor Marcu care a fost trecut la administrația capitulară („Tibuna”, Arad, anul 13, 1909, nr.140 din 1 iulie, p. 8). A fost membru de onoare al „Reuniunii învățătorilor greco-catolici din arhidieceza Blajului”, președintele „Casinei române” din localitate, unul din conferențiarii de bază ai acesteia la inaugurarea căreia a vorbit despre un steag românesc vechi de 144 de ani. În același cadru a făcut și o prezentare a Mănăstirii Prislop („Familia”, anul 36, 1900, nr. 49 din 3 decembrie, p.587). De asemenea, în ambianța „Casinei române”, a susținut o disertație prin care a devaluat un moment al istoriei naționale, furnizând informații cu privire la participarea românilor ardeleni la Războiul de șapte ani, purtat în timpul Mariei Tereza contra Prusiei. A fost desemnat director la Reuniunea arhidiecezană de asigurare contra incendiilor, membru în Sinodul mitropolitan și membru în Comisia de revizuire a cărților bisericești. A fost membru fondator al Astrei, a făcut parte din Secția istorică a acesteia, alături de Vincențiu Babeș, Vasile Goldiș, Ioan Cavaler de Pușcariu și Iosif Șuluțiu. Împreună cu Ioan Micu Moldovan și Pop Gavrilă înființează Despărțământul Blaj al Asociațiunii („Tribuna”, anul 17, 1900, nr.43 din 26 februarie, p.170).

A colaborat cu temeinice articole pe teme de istorie și teologie la publicațiile vremii: „Noua revistă română pentru politică, literatură, știință și artă”, „Foaia bisericească și scolastică” din care reținem interesantul studiu intitulat „Observațiuni cu privire la raportul ce există între biserica greco-catolică și biserica romano-catolică”. În „Țara noastră” publică un studiu temeinic și deosebit de interesant cu privire la „Ierarhia și Mitropolia bisericii române din Transilvania și Ungaria”.În 1890 întemeiază, împreună cu dr. Alxandru Grama, dr. Vasile Hossu, dr. Victor Smigelski și dr. Isidor Marcu, prima foaie săptămânală bisericească politică din Blaj, „Unirea” la care va publica constant. Din articolul intitulat „Sfânta Unire” publicat în coloanele acesteia, reținem următoarea mențiune a lui Bunea: „Cuvânt Sfânt, de o însemnătate nemărginită, de o putere divină, de un efect surprinzător!” Autorul articolului încerca astfel o justificare a gestului făcut de o parte a clerului și al românilor, aflați sub oblăduirea arhiereului Atanasie, la cumpăna de veacuri XVII-XVIII („Tribuna”, anul 17, 1910, nr.177 din 13/26 septembrie, p. 705). A fost, de asemenea, unul din cei mai prolifici colaboratori ai Enciclopediei Române publicată de Cornel Diaconovici.

Orator celebru, naționalist fervent, a luat parte, decenii în șir la toate momentele politice mai însemnate din viața Transilvaniei. A fost un iscusit om politic, organizator al Partidului Național Român și artizan al tuturor înțelegerilor dintre români, destul de puțin solidari la acea vreme.

În procesul Memorandului de la Cluj, a fost unul dintre cei mai aprigi apărători ai cauzei naționale, fiind în tabăra avocaților apărători , reprezentant al lui Vasile Lucaciu („Lupta”, anul 11, 1894, nr.2281 din 28 aprilie, p. 1).

A fost prezent și a cuvântat la înmormântarea lui Iacob Mureșanu, Paul Dunca de Sajo, Augustin Lágay, George Barițiu, dr. Alexandru Grama, David Urs de Margina, Iuliu Mihály de Apșa (fratele mitropolitului cu același nume), Alexandru Filip, dr. Ioan Rațiu, a mitropolitului Vancea și a altora. Cuvântările panegerice sunt inserate în volumul „Discursuri…” publicat în 1903.

Pe 4 martie 1906, Bunea pleca la Roma pentru a cerceta bogatele arhive ale Vaticanului, pentru „a face lumină asupra celor mai obscure și îndoielnice puncte din istoria noastră națională”. Cu acest prilej are și o audiență privată la Papa Pius X. Societatea literară „Arcadia”, înființată încă de la sfârșitul veacului al XVII-lea , prin Cristina, regina Suediei, îl alege membru al ei („ Gazeta Transilvaniei”, anul 69, nr.77 din 8 aprilie, p. 27).

În prima săptămână a lunii decembrie a anului 1906, Augustin Bunea și-a serbat jubileul de 25 ani ai preoției fiind felicitat de oficialități, rude și prieteni Majestatea Sa Carol I l-a distins cu acest prilej cu medalia jubiliară („Foaia poporului”, anul 14, 1906, nr.49 din 16 decembrie, p.68).

Imensa sa muncă, de cercetare și publicare, de viață politică și obștească i-a atras numirea sa în aeropagul culturii naționale fiind integrat în rândurile membrilor Academiei Române.

Se stinge din viață, la Blaj, în ziua de 30 noiembrie 1909, la doar 52 de ani, regretat de o lume întreagă. La aflarea trisetei vești, poetul Aron Cotruș scria, în una din poeziile sale:

„Te scaldă neam în lacrimi, căci Bunea nu mai este!

O! plânge, plânge viața-i, eroică-i poveste,

Căci el s-a dus în moarte și n-o să vină iară

S-aducă zori de bine și-n inimi primăvară…”

„Cuvinte de apreciere exprimă și Nicolae Iorga: „Părintele canonic Augustin Bunea, din Blaj, e între toți care se ocupă de cercetări istorice în Ardeal, cel mai chemat pentru ele. Preocupat totdeauna să fie cât se poate în mai deplină cunoaștere a izvoarelor, întrebuințându-le cu simț critic și dând rezultatelor sale într-o formă curgătoare, el întrunește însușiri pe care am dori să le întâlnim mai des, astfel legate, și la cercetătorii de dincoace, care au mai multe ușurinți în a scrie istoria românilor”.

În acele momente de maximă tristețe, politicianul greco-catolic Iuliu Maniu, scria în telegrama de condoleanță: „Canonicul Dr. Augustin Bunea, membru al Academiei Române, mândria neamului românesc, a murit subit în mijlocul muncii sale stăruitoare. Stăm înmărmuriți sub povara loviturii. Durerea e de nedescris”.

Lucian Giura