Aşa cum v-am promis, revenim cu isprăvile neamului prost care vrea să se lupte cu arşiţa la Ocna Sibiului. Şi, odată cu arşiţa, mârlanul se ia la trântă şi cu civilizaţia, cu bunul simţ. Cum musculatura nesimţirii e bine consolidată, ghiolbanul iese victorios şi din această înfruntare cu normele convieţuirii civilizate.

A ajuns cu maşina la Ocna Sibiului. Care e primul lucru pe care îl face mârlanul?


5 lei - o avere

Cu toate că s-au amenajat două parcări, cu sute de locuri unde poţi să îţi laşi maşina, supravegheate vi­deo, cu barieră, neamul prost parchează pe margi­nea drumului, făcând o eco­nomie de 5 lei, atât cât costă o zi de parcare (şi asta, în condiţiile în care, la barieră, ecranul arată că sunt zeci de locuri libere în parcare). 5 lei mari şi laţi. Adică preţul unei beri care îi provoacă mârla­nului un râgâit sonor de sa­tisfacţie. În zilele de sâmbătă şi duminică, şirul de maşini se întinde de la intrarea în Complexul Lacurilor Natu­rale, până hăt, departe, la ieşirea din staţiune. Maşinile parcate pe marginea dru­mului judeţean îngreunează traficul, iar dacă ai ghinionul să te întâlneşti cu vreun au­tobuz sau camion pe por­ţiunea cu pricina, ai încurcat-o. Aveţi impresia că vreun poliţist se sinchiseşte să ia vreo măsură? Să fim se­rioşi! Poliţiştii din Ocna pro­babil dorm, iar cei din Sibiu aşij­derea. E mai productiv să stai cu radarul, la ciu­peală, pe Şo­seaua Alba Iulia sau pe dru­mul care te duce spre auto­stradă. Dacă se în­tâm­plă vreun accident din cau­za ma­şinilor par­cate pe marginea drumului, nu e nicio proble­mă, sigur gă­­sesc băieţii o scuză, ceva de spus, se orien­tează la faţa locului.

Dar cu banca ce-aţi avut?

După ce şi-a parcat ma­şina, a făcut o baie, neamul prost simte nevoia să dis­trugă ceva, să strice buna dispoziţie a celor care au neşansa de a se afla în ve­cinătatea sa. Aşa că, trece la treabă: sare cap în Rân­dunica deşi pe pa­nourile de lângă lac scrie, cu litere de-o şchioapă, că acest lucru e interzis. Dar, pentru a-ţi însuşi recoman­darea, tre­buie să ştii să citeşti. Şi să pricepi ceea ce citeşti. Mai departe: după ce se dă cu nămol, mârlanul se tolă­neşte pe bancă, mur­dărind-o în aşa fel încât nimeni să nu se mai poa­tă aşeza acolo. Iar când nă­molul se usucă, ghior­lanul se clăteşte oriunde altun­deva decât în lacul cu nă­mol, în aşa fel încât să se "bucure" toată lu­mea de ceea ce a avut el pe trup. Când nu mur­dă­reşte băn­cile, acelaşi neam prost le distruge. E un hobby de-al lui, ce să-i faci?


Fac mizerie, deci exist!

Pe neamul prost e destul de greu să îl scoţi din zona lacurilor dacă e pus pe distracţie(?). Până nu îşi face simţită pre­zenţa lă­sând în urma sa mor­mane de gunoaie, nu se lasă. În general, după lă­sarea întu­nericului, pof­­ta de distracţie a mâr­lanului se traduce prin distrugere, făcut mi­ze­rie, scos sunete ca­re ar în­grijora şi fiarele pădurii.

Stop! Aici suntem noi şi stăm la taclale!

Dacă vrei să intri în lac, mai ai de trecut pes­te un hop. Un hop la vreo sută de kilograme, "parcat" în buza scărilor de acces. De fapt, nu e vorba de un singur hop, ci de două, trei sau mai multe. Nu, nu vor­bim des­pre bolo­vani (deşi, dacă mă gân­desc bine, poate chiar des­pre aşa ce­va e vorba), ci despre dom­ni/doamne care stau la taifas exact unde se termi­nă scările, astfel încât toţi cei care vor să intre în lac trebuie să recurgă la căi ocolitoare şi artificii. Nu vă înarmaţi cu civilizatul "Pardon!" pen­tru că veţi primi la schimb doar o privire bo­vină şi un muget cu pre­tenţii de mesaj arti­culat.

Totuşi, nu vă speriaţi!

Ştim, cele descrise mai sus au puterea de a tăia avântul unui om de bun simţ care vrea să se răco­rească în lacurile de la Oc­na. Vestea bună e aceea că neamul prost reprezintă doar o minoritate. E drept, de­ranjantă, dar tot mino­ritate. Din fericire, oamenii de bun simţ le mai arată obrazul mârlanilor, atunci când cei din urmă sar calul (între noi fie vorba, ar trebui să le şi atingă obrazul), aşa că derapajele se diluează. Important e că apa e bună, preţurile de la terase sunt rezonabile, iar dacă faceţi o rugăciune la intrare, poa­te aveţi norocul să nu vă întâlniţi cu întruchiparea mârlăniei.