Tribuna
AFF
Iohannis: Politicienii ar trebui să rezolve problemele, nu să se plângă la Bruxelles
Sorana MAIER
2616 vizualizari
Iohannis: Politicienii ar trebui să rezolve problemele, nu să se plângă la Bruxelles
Primarul Sibiului spune că şi în cazul referendumului, ca în cazul oricărui scrutin, prezenţa la vot a cetăţenilor este foarte importantă pentru că atunci rezultatul va fi clar, fără să lase loc la interpretări. Iohannis consideră nepotrivite acţiunile unor politicieni care s-au plâns la Bruxelles vizavi de situaţia din România şi spune că este interesant de urmărit în istorie cum s-au plâns ba la Poartă, ba la Viena, ba la Budapesta.
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a comentat ieri situaţia legată de referen­dumul pentru demiterea preşedintelui şi spune că toată problema ar fi clară şi fără loc de interpretări, dacă cetăţenii ar merge la vot, astfel încât rezultatul să fie unul relevant.
"Mi se pare că noi singuri ştim să ne complicăm existenţa. Acum am înţeles că primul ministru a fost la Bruxelles şi acolo s-a angajat la anumite modificări în legislaţie, ceea ce e ok, după părerea mea putea s-o facă din capul locului, dacă asta s-a dorit, nu pe parcurs. Dar, oricum dacă se convoacă Parlamentul şi se clarifică situaţia atunci este foarte bine. În rest, referendumul oricum va avea loc şi cred că aici lumea se cramponează de un detaliu constituţional, juridic, cum vrem. Întot­deauna când sunt alegeri, şi asta am spus-o de fiecare dată, este bine ca lumea să meargă să îşi exprime votul. Dacă lumea merge şi votea­ză, indiferent ce legislaţie se aplică, rezultatul este foarte clar. Dacă lumea nu merge să-şi exprime votul, atunci chiar dacă o legislaţie exis­tentă se aplică, semne de întrebare rămân. Este ca şi la orice alt fel de alegeri: dacă merge un număr mic de alegători să îşi exprime votul, pe toată perioada mandatului rămâne întrebarea: «dar dacă s-ar fi dus mai mulţi, ar fi fost acelaşi rezultat?» Chestiunea, în fond, nu ţine nici de Curtea Con­stituţională, nici de Parlament, ţine de cetăţenii acestei ţări. Dacă oamenii înţeleg că, atunci când se votează pen­tru ceva este datoria lor cetă­ţenească să meargă să îşi exprime votul, atunci aceste chestiuni ră­mân fără obiect. Iarăşi, este foarte important ca toată lumea să meargă să pună ştampila pe Da sau Nu, e foarte simplu. Durează cinci minute şi vom avea un rezultat foarte clar", este de părere Iohannis.
În ceea ce priveşte reacţiile unor politicieni străini vizavi de situaţia din România, primarul crede că au fost exagerate din lipsa unei informări corecte.
"Multe reacţii au fost exagerate, în principal fiindcă informarea s-a făcut către exterior într-un mod care nu mi s-a părut chiar bine gândit, nemaivorbind de faptul că politicieni de la noi nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să alerge aţă la Bruxelles şi să se plângă acolo. E interesant de urmărit, în istorie, cum au fugit să se plângă ba la Poartă, ba la Viena, ba la Budapesta, ba la Bruxelles, în loc să stea acasă, să vorbească îm­preună şi să găsească soluţii pentru problemele noastre. Nu vine nimeni din afară să ni le rezolve sau să ne rânduiască ţara. Numai noi, aici, putem să o facem şi de aceea cred că rolul cel mai trist l-au jucat cei care s-au dus la Bruxelles să se plângă acolo despre ce rău e în România. În rest, cei care au iniţiat acţiunile puteau şi ei la rândul lor să gândească o campanie de comunicare către politicienii europeni, pentru a preveni apariţia unor interpretări erona­te", a spus Iohannis.
În ceea ce priveşte formaţiu­nea pe care o conduce, spune că FDGR recoman­d[ electoratului său să meargă să voteze, fiecare cum crede că este bine.

Primăria pregăteşte referendumul
Municipalitatea pregăteşte logistica pentru organizarea referendumului naţional privind demiterea preşedin­telui României care se va desfăşura în data de 29 iulie 2012. Prin dispoziţia prima­rului Municipiului Sibiu, au fost delimitate şi nume­rotate 106 secţii de votare, majoritatea fiind amena­jate în şcoli şi grădiniţe.
Primăria Sibiu, prin intermediul DPC, va in­stala în toate cele 106 secţii de votare cabinele de vot – câte şapte în fiecare secţie – şi urnele nece­sare des­făşurării referendumului în bune condiţii. Munici­palitatea va dota de asemenea fiecare secţie şi cu materialele nece­sare pentru amenajare (steaguri, steme, etc.).
De asemenea, printr-o altă dispoziţie a primarului s-au stabilit şi cele 20 de spaţii special destinate afişajului electoral, aceleaşi care au fost folosite şi pentru alegerile locale. DPC se ocupă în pre­zent de montarea acestora. Afişajul electoral în alte locuri pe domeniul public în afara celor specificate în această dispoziţie se sancţionează conform legislaţiei în vigoare. În spaţii private, afişajul electoral va fi permis numai cu acordul proprietarului sau deţinătorului acestuia.
Cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în Municipiul Sibiu pot verifica înscrierea pe listele electorale permanente la sediul Primăriei situat în Sibiu, strada S. Brukenthal nr. 2, camera 116, etajul I, de luni până vineri între orele 09.00 – 12.00. În cazul unor eventuale erori sau omisiuni intervenite pe aceste liste, cetăţenii se pot adresa primarului Municipiului Sibiu, prin sesizare scrisă, însoţită de o copie a actului de identitate.
143.826 de persoane cu drept de vot cu domiciliul în municipiul Sibiu sunt înscrise pe listele electorale perma­nente.



comentarii
24 comentarii

Buna!

Bravos domnule Johannis! O atitutine europeana si inteleapta! Intr-adevar, daca oamenii s-ar plange mai putin pe la colturi si s-ar duce la vot sa-si exprime optiunea, atunci lucrurile ar fi mai clare! E insa mai usor sa critici si sa fabrici zvonuri la o bere decat sa iei atitutine si sa-ti exprimi dreptul la vot!...Sa speram insa ca romanii o sa'si dea seama ca doar prin actiunea lor proprie pot schimba ceva (sau macar sa-si arate vointa) si sa nu mai astepte ca altcineva (eventual din afara) sa le rezolve probelemele de orice fel.
La vot deci CETATENI!
Ghita sibianul
13.07.2012 01:32
toti vor sa fure la start.Primarul se gandeste la DPC sa pregateasca panouri de afisaj,dar mai bine ar decapusa-o TOTAL NSA,,care construieste hotel cu angajati DPC, incalcand 40 la suta suprafata constrita din EUROIL,la care ARITON duce 100 la suta la PDL,motorina-pacura,SIPI CONSTANTA,LA CARE BLEJ-NAR -VURI MAI VACHI ALE CIOBANILOR BENZINARI KOVESI MARI CA DACA NU MAI AVM UN LOC PENTRU TINE VIS-A-VIS DE CARE-BU-LE-AM VAZUT PE TOATE.INCURCA-I DRACE
ben
13.07.2012 04:05
UITAM DE LIANTUL VIOREL DAR NU-L TRIHENEA DELA HIDRO A RAMAS
BEN
13.07.2012 04:53
Vezi sa citesti comentariul de pe la pod!!
@ben
13.07.2012 07:37
Deci dupa parerea ilustrului nostru primar trebuia sa taca toata lumea si sa-i lase pe cei doi derbedei ponta si antonescu sa-si faca de cap si sa calce in picioare toate legile potrivnice scopurilor lor de a ajunge la putere Bravo domnule primar.O vorba din batrani spune ca pe teritoriul Romaniei ar fi doar doua feluri de sasi:destepti si prosti. Unde considerati ca intrati domnule primar???
jiji
13.07.2012 08:44
Mai taticu ..... nu ti-au spus consilierii germani care gandesc in locul tau ca e momentul sa te abtii de la comentarii ? Pai de ce nu-i asculti !
M
13.07.2012 09:08
Mai taticu ..... nu ti-au spus consilierii germani care gandesc in locul tau ca e momentul sa te abtii de la comentarii ? Pai de ce nu-i asculti !
M
13.07.2012 09:08
Excelent comentariul politic.Trebuie omise toate incercarile de abatere a atentiei de la subiectul referendumului...si votat in consecinta.Daca "traiti bine" votati NU ,daca NU "traiti bine" votati DA...sper ca DA si NU din buletinele de vot sa nu produca mari confuzii ?!? Poate cu aceasta ocazie vom scapa de boala care ne macina efectiv pana la epuizare in ultimii ani...sau cel putin vom scapa de un blestem ! Iar in UE vom fi tratati ca a VII a natiune !
...xyz
13.07.2012 09:54
Foarte adevarat,insa este un punct de vedere care nu este compatibil cu mentalitatea poporului roman,,,,ptr.ca romanii sunt obisnuiti sa se planga din orice,sa astepte sa cada ceva din cer fara sa se agite prea mult si sa vina altii din afara sa le faca ordine"acasa"-asadar avand in vedere ca D-l Johannis apartine unei alte "etnii","detine"un sistem de valori mai sanatos,lucru care isi pune amprenta pe multe din realizarile orasului Sibiu
Mayer
13.07.2012 10:34
Simplu,concis,corect !
je
13.07.2012 11:20
Romani luati exemplul si urmatil dar mai ales voi cei care faceti politica ,nu uitati ca tara nu este a voastra ci a urmasilor ,urmasilor vostri si nu aveti dreptul sa o murdariti pe la inaltele porti vremelnice ca si voi .
Rimogard Elisav
13.07.2012 11:46
Romani luati exemplul si urmatil dar mai ales voi cei care faceti politica ,nu uitati ca tara nu este a voastra ci a urmasilor ,urmasilor vostri si nu aveti dreptul sa o murdariti pe la inaltele porti vremelnice ca si voi .
Rimogard Elisav
13.07.2012 11:46
O vorba din batrin spune ca pe teritoriu europei traiesc doua felur de oameni:1)Harnici,gospodar,cinstit.2)Mincinos hoti,PUTUROS.
@jiji
13.07.2012 11:48
"pe multe din realizarile orasului Sibiu" - imi permit sa corectez: "pe multe din MARETILE realizari ale orasului Sibiu SI INAINTAREA ROMANIEI SPRE SOCIALISM"

URAAAAAAAAAA
zice unu
13.07.2012 11:53
Ce sa faci nene Johanis: nu toti se pot plage la Berlin !
sibian
13.07.2012 12:18
cere nu sunt in tara ce fac?
io
13.07.2012 12:51
cere nu sunt in tara ce fac?
io
13.07.2012 12:51
gasiti o solutie ori cum tin sa va felicit si sa va urez viata lunga in postul in care sunteti
io
13.07.2012 12:53
E clar de ce nu l-a dorit Basescu prim ministru????
capusa
13.07.2012 14:18
sibienilor mergeti la vot ca cu CRIN ne manca babau
gogu
13.07.2012 17:10
noi nu avem politicini, avem grupuri de interese
pasescurte.blogspot.ro
13.07.2012 18:43
VOTEAZA DA LA REFERENDUM
I-TI PLACE BASESCU ?
13.07.2012 19:21
D-l Primar vrea sa-l luxeze pe Kiorete care s-a comportat ca un scorpion in 2009.
abc
13.07.2012 22:16
Bey iohannis...Statul de drept si democratia au fost calcate in picioare de niste derbedei.Daca tu nu vezi asta esti miop si ar fi bine sa stai neutru cu fdgr-ul tau sau tu le tii partea sperand sa ajungi si tu la ciolan.Daca base nu te-a vrut prem-ministru nu inseamna ca are ceva personal cu tine.Dupa cum ciripesti nu acelasi lucru pot sa spun despre tine si se vede ca esti ranchiunos.Aufiderzen...
gioni pak
15.07.2012 12:20
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

pensiunea casa buna

Comunicat de presa

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
AFF
Licitatie publica

ACCENT MEDIA