Tribuna
Iohannis apare marţi ca să spună că se va ţine o şedinţă miercuri pentru ca până vineri să se decidă ce va fi pus în practică de luni
Dumitru CHISELIŢĂ
1257 vizualizari
Iohannis apare marţi ca să spună că se va ţine o şedinţă miercuri pentru ca până vineri să se decidă ce va fi pus în practică de luni

În armată, când plutonul nostru nu dădea rezultatele scontate, adică, de exemplu, nu bătea pas de defilare cum trebuie atunci când tov. comandant avea chef de ritmuri războinice din bocanci, sau nu băga febeu (febeu egal FB egal calificatuvul "foarte bine") la trageri atunci când participau la eveniment şi alţi tovarăşi colonei de la Bucureşti, era abonat la "f***ai". Pun trei stele din inerţie, oricum suntem în ţara în care intelectualii aud at pe spate la "înjurătura care ne uneşte". În fine, eram călăriţi, din răzbunare pentru că nu ne-am supus, pentru că nu am dat rezultatele visate de comandanţii de plutoane şi compănii care doreau să dea bine la şefu' şi mai ales doar aşa, din răzbunare şi din ură combinată cu dispreţ. Şi astfel eram luaţi la serii de drepţi-culcat-uri, de pas-alé, de "pregătiţi masca! - GAZE!"). Pentru că domnilor şăfi nu le-a plăcut, deci domnii şăfi mai mici nu au dat bine în decor, deci ăia micii trebuie f***ţi. Măcar din răzbunare şi mai ales ca să la arăţi cine-i şeful.  

Ei bine, asta mi-a dat impresia după ce am reuşit să găsesc, cu destul greu, discursul preşedintelui Iohannis de miercuri. Că doar nu credeaţi că am reînceput seria de amintiri din armată.

Spusele de miercuri ale preşedintelui sunt un fel de răţoială la adresa nevaccinaţilor, care uite, sunt vinovaţi de efectiv tot, deci trebuie luate măsuri exclusiv împotriva lor. Mai ales că o delegaţie de şefi de la Organizația Mondială a Sănătății vine la România "să înțeleagă ce se întâmplă" şi de ce "într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa scăzută", după cum a spus un oficial medical foarte citat de presa pandemistă. Adică România a dat prost la domnii de la Omeseu, nu am puşcat Febeu la vaccinare, avem cazuri multe şi decese multe care efectiv nu au legătură cu capacitatea spitalelor de a gestiona o criză despre care toţi ştiau că va veni pentru că a fost anunţată oficial mai ceva ca sosirea unui accelerat pe "linia una" din Gara de Nord. Deci românii merită un din ăsta, nu mai spun cum...

Ce se aştepta lumea

Preşedintele Iohannis a apărut marţi ca să anunţe că miercuri se vor întruni tot felul de miniştri şi mai ales experţi (şi mai ales Raed Arafat, nu?) pentru a se lua măsuri pentru a se salva ce mai e de salvat.

Deci cam 80% din Românie se aştepta ca MIERCURI să afle ce şi cum: ce restricţii sunt, ce e voie, ce nu e voie, cum să năpădim pe nevaccinaţi, dacă e lockdown sau nu, dacă e cu deplasări doar cu "subsemnatul" la purtător sau nu. Pentru că, nu-i aşa, e pe nasoale, mor oameni, eroii abia se mai se odihnesc câteva minute in debarale pline de cutii de ambalaje, în care abia încape un om şi pozarul lui, şi cifrele cresc, şi tot aşa. Deci, oficial, e grav, şi trebuie luate măsuri urgente. Că infrastructura e praf şi nu s-a rupt de asta, că virusul a luat o pauză că am învins pandemia, că deşi e groasă la Bucureşti nu carantinăm că e lume bună care se supără, şi nu se face, asta nu contează. Important e să o luăm acum cu ruptul.  

 

Lumea se aştepta la ceva concret, dar s-a lăsat aşa, la tensiunea cozii de peşte, ia ghici de ce, chiar dacă măsurile se ştiu, în general. Trebuie doar să lecturezi programul de guvernare al lui Cioloş & ai săi şi articolul "Arafat prim-ministru" al Alinei Mungiu Pippidi de pe România Curată. Chiar vă las să ghiciţi de ce.

 

Apoi a venit ziua de miercuri. Fiind situaţia gravă, Iohannis l-a primit de dimineaţă pe secretarul Apărării al SUA. Fiind o întâlnire de nivel înalt, virusul putea să mai aştepte. Ca şi măsurile posibil anunţate. Aşa că şedinţa cu "premierul, miniștrii cu atribuții în domeniul combaterii pandemiei, experți", a avut loc abia la ora 17:30. Că nu e grabă... Şedinţa a ţinut cam două ore, iar presa era antenă, cu ochii cât sarmaua şi urechile cât pâlnia să vadă ce măsuri se vor lua. Presa a fost fraieră. A aflat cam fix-pix, cum se spune la Sibiu.

 

Iohannis a apărut marţi ca să spună că se ţine o şedinţă miercuri pentru ca până vineri să se decidă ce va fi pus în practică de luni. Adică, în afară de nişte remarci scrâşnite împoptriva nevaccinaţilor, nu am aflat mare lucru dect că vor fi nişte restricţii, mai ales pentru ei, nevaccinaţii, şi că se va da startul la legea paşaportului verde, care va face ca anumiţi bugetari să se vaccineze aşa de neobligatoriu, încât dacă nu o fac să zboare din serviciu.

Am mai aflat că în vest e super bine deşi în Yu-Kei e destul de rău, dar asta nu dă bine la imagine, că ei sunt şi vaccinaţi şi infectaţi. Şi că "până când vă convingeți să vă vaccinați" (asta suna cumva, nu?) "din păcate este nevoie de restricții prin care putem să avem grijă de cei mai vulnerabili".  Fără a se spune care-s cei mai vulnerabilii ăia.

A mai zis ceva de vacanţe la şcoală, şi mai ales că "începând de luni masca redevine obligatorie PESTE TOT: și în interior, și în exterior, și la școală - unde se mai ține -, și în târguri, și la cinematograf". "Și dacă vă plimbați pe stradă este obligatoriu să aveţi mască".

 

Masca o fi obligatorie "peste tot" exceptând probabil Piaţa Huet din Sibiu-Hermannstadt, la  momente de "inaugurări private" ale redeschiderii Bisericii Evanghelice, unde cuplul Iohannis s-a plimbat efectiv fără mască (spre deosebire de restul lumii), chiar dacă Sibiul era, oficial, în carantină şi masca era obligatorie, citez din preşedinte, "peste tot și în interior, și în exterior, și la școală - unde se mai ține -, și în târguri, și la cinematograf". Pentru că restul de sibieni erau OBLIGAŢI să poarte mască. Sau "Kilometrul Zero" al Sibiului nu e doar "zonă liberă de corupţie", ci şi d epandemie, măcar în anumite momente festive şi mai ales private.

 

Şi mai aflăm că, de urgentă ce e treaba, "Guvernul va hotărî, în cel mai scurt timp, cel târziu vineri", "foarte concret" (există grade ale concrectului?) ce restricții intră în vigoare. Şi mai ales că "cei nevaccinați, din păcate, vor avea o sumedenie de restricții". Care restricţii vor ţine seama exclusiv nu de alte criterii, ci doar de "pe măsură ce lumea înțelege să se vaccineze".

 

Dar nu e grabă... Până luni, mere şi aşa...

 

Deci Iohannis a anunţat nişte măsuri. Care vor fi luate "cel mai târziu vineri", pentru că fraierul de român poate aştepta. Şi pentru că "cel mai târziu vineri" nu le va mai anunţa Iohannis, pentru că e plecat la Bruxelles, unde se discută despre "agenda digitală a Uniunii Europene", "creșterea recentă a prețurilor la energie", "fenomenul migrației", "politica comercială europeană și relațiile externe ale Uniunii", "precum şi a reuniunilor COP 26 privind schimbările climatice și COP 15 cu privire la biodiversitate”.  Ci le vor anunţa alţii. Probabil experţii.

Până atunci, deja a început prăduiala în magazine şi malluri, deci sincere felicitări. Şi astfel vedem că orice lucru, oricât de grav, mai poate aştepta până luni. Şi mai spuneţi de conspiraţionişti...





comentarii
15 comentarii

Pe astia doi nu- i amendati?? sau doar amarastenii sunt buni de plata??
21.10.2021 20:25
legea nu se aplica pentru uebermenschen ci doar pentru amarasteni
21.10.2021 22:17
dezamagitor Presedintele! usl 2.0
22.10.2021 08:36
Ce -i corect , e corect , foarte bun articolul dlui. Chiselita .
Nelu de la Partid
22.10.2021 10:10
de marti pana luni sa tot fie o saptamana. adica 7 zile inmultite cu circa 500 de morti = 3500 de morti.
ce e 3500 de morti pt presedintele statului ? se pare ca doar un mizilic.
daca pentru persoana werner 3500 de morti sunt nimic, mai grav este ca pentru institutia presedintelui Romaniei cei 3500 de morti sunt tot nimic, altfel cineva din anturaj i-ar fi aruncat o galeata de apa rece in cap sasului si sa-l trezesca la realitate si sa impuna carantina generala - fie ea si doar ceruta de la obraz cetatenilor, nu neaparat impusa legal (prin prisma lipsei momentan a pargiilor legale).
Poporul ar fi mai receptiv decat robotul terminator de la cotroceni, la faptul ca echivalentul unei localitati ca Orlat sau Slimnic dispare in 7 zile si statul nu face absolut nimic decat sa dea vina pe nevaccinati.
Dan
22.10.2021 10:42
Dl. presedinte se misca mai incet, are 2 viteze: incet si foarte incet...
22.10.2021 12:34
Fiecare face cum crede: se vaccineaza, se protejeaza prin distantare si masca ori se supune riscului de a muri.
Conditiile din spitale sunt cunoscute mai de demult, deci riscul de a ajunge aici ar fi motivul principal pentru a se vaccina.
Injuraturile si vaicarelile de pe forumuri nu vor ajuta pe nimeni,
cum nici articolele "la misto" din Tribuna nu ajuta la nimic.
In afara de adunat "clickuri" si vizualizari, bineinteles.
rosu
22.10.2021 12:49
Johannis apare marți , miercuri, vineri .luni ...
Păi așa trebuie să acționeze, pas cu pas !
Sau preferați mai bine ( ! ) să spună ,,hocus-pocus,abracadabra, gemacht !!
Twisted Titanium
22.10.2021 13:16
Da, pas cu pas ne-a transformat intr-o tara bananiera! Nu mai are sanse sa ajunga primar nici in Glamboaca! ( Sa ma scuze cei din Glamboaca).
22.10.2021 18:32
shhht, stati calmi, s-a mai strans robinetul de cazuri, nu vedeti?
calm, calm
22.10.2021 18:57
Am inteles. Nu are rost sa postam o alta opinie.
Sper ca si voi ati inteles cat rau faceti...,
Emilia
22.10.2021 22:28
Întâiul infractor al țării
X
23.10.2021 00:23
Omul Iohannis asa a fost întotdeauna dar cât era la Sibiu era acceptabil....
Sa conducă o țară...????
Prea mare pălăria, știau asta mulți sibieni.
Toate erau bune dar a venit criza și am văzut toți ca omul este zero, gol....... Dar mândru....
Vorba românească....
Sa ne spălăm cu el pe cap....
Sibianul44
23.10.2021 00:38
Mai eficientă ar fi fost d-na Dăncilă ? Da ,doamna aceea care a candidat la președenție ! care afirma că ,, vom câștiga alegerile de anul trecut !,,
ThisCatHasClaws
23.10.2021 09:55
In mod sigur, Dancila ar fi fost mai buna! E mai omenoasa, nu sloi de gheata ca altii!
Greseli granaticale sau de exprimare fac si altii! La urma urmei nu-i lingvist!
23.10.2021 20:33
Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Comunicat de presa
Licitatie publica

accentmedia