În general, vizita ministrului austriac de interne a fost rigidă şi pragmatică, pe seama interesului electoral. Ministrul nostru de interne a bifat o invitaţie fără certitudini, aşa încât totul s-a petrecut între afirmaţii fără obligaţii. Fiecare încerca să înţeleagă care îi este locul, în timp ce prea puţin era interesat să asculte "tăcerile" din conţinutul unui dosar cu şinele ruginite.
Efectul acestei vizite se răsfrânge, inevitabil, asupra gazdei-care s-a grăbit să-şi etaleze poziţia de amfitron. Greşeala este dublă: invitaţia, fără acoperire, s-a răsfrânt asupra acceptării vizitei într-un spaţiu ce nu le convine. Obiectivele austriece nu au "păreri" despre perspective. Totul se amână, pe termen nedefinit, în baza unei vizite inutile.
Nici nu mai contează poziţia Vienei în ce priveşte aderarea României la Schengen, atât din motive de politică internă, cât şi din motivaţiile politicii externe şi relaţiile fraternice pe care Austria le întreţine cu state care nu-şi doresc extinderea, dincolo de axa bilaterală Viena-Moscova.
Pe de altă parte, dar tot de pe acolo, s-ar putea să asistăm la o mişcare înţeleaptă a diplomaţiei româneşti-de care aproape am uitat, sau aşa se folosesc cutumele când poate fi utilă metoda de pe Dâmboviţa: România ar putea bloca Austria în demersul de preluare a şefiei la Organizaţia de Securitate şi Cooperare în Europa şi Parteneriatul NATO pentru Pace. Pur şi simplu, Viena nu va şti de unde i se trage ceea ce nu-i place să-i facă alţii, dar e pe cale să constate ce le-a făcut altora, cu "eleganţă" imperială...
***
Ne închipuim cât de întristată şi-au făurit habsburgii revenirea. Dunărea e tot pe acolo, nu mai e atât de albastră, îşi estompează malurile şi ajunge pe tărâmurile Mării Negre cu resurse "tactice" din vatra noastră secată prin concesionări pe metru cub de gaz tactic.
De ce a acceptat ministrul austriac o invitaţie care nu avea ce să confirme, nici să infirme? Nici ministrul român nu a demonstrat cum se motivează o invitaţie "pe picior" de inegalitate. Se pare că austriacul a fost invitat din greşeală şi, dacă tot a venit, ne-a declarat ceea ce ştiam, de pe poziţia unui invitat într-o destinaţie fără memorie.
Cina a fost rece. Atmosfera, la fel. Fiecare purta un dosar gol, ca un meniu presat între prăselele cu dublu tăiş. S-a glumit şi s-a convenit să repetăm, până ne-om băga minţile într-un spaţiu disponibil...

Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1
20.03.2025
MEDIAS, str. Plopului partial
08:00...

În Stare de Bine, unul dintre cele mai mari programe de finanțare privată anuală din România, implementat de Fundația pentru...

11.03.2025
SIBIU, strazile: Luptei partial,...

07.03.2025
CRISTIAN, strazile: XI partial,...

Sala mare de ședințe a Primăriei municipiului Mediaș a găzduit lunea trecută o interesantă dezbatere a fenomenului „importului” sărbătorilor străine...

25.02.2025
SADU, strazile Magurii total,...