Modernizări de străzi, drumuri de legătură, viabilizări de cartiere, zone de sport și agrement, achiziția de autobuze electrice, pod peste Cibin, amenajarea de parcări supraetajate, un parc fotovoltaic și multe alte proiecte noi sau în continuare sunt prevăzute în bugetul Sibiului pe anul 2024. Municipiul Sibiu are anul acesta un buget de 1,17 miliarde lei, care a fost aprobat în ședința extraordinară din 12 februarie.
Lista de investiții a Sibiului cuprinde zeci de proiecte, unele aflate deja în derulare, alatele în curs de contractare sau în stadiul elaborării documentațiilor.
Lucrări în curs de investiție
Prima categorie din lista de investiție a Sibiului este cea a lucrărilor în curs de execuție, care deja au parcurs etapele premergătoare, iar lucrările sunt contractate.
Aici sunt incluse lucrări la infrastructura de străzi: modernizarea și extinderea străzii Viitorului, modernizări pe străzile Marburg, zona Guşteriţa (Lavandei, Dafinului si Irisului), Trifoiului, Atena, Theodor Aman, reabilitări pe străzile Bruxelles, Varşovia, amenajare trecere la nivel cu cale ferată Calea Turnişorului, drum de legătură între strada Intrarea Arieşului şi Calea Dumbrăvii, amenajare maluri râul Cibin tronson lI şi III.
Tot aici intră și proiectele pentru sisteme inteligente de transport urban la nivelul Municipiului Sibiu, sisteme integrate de informare a călătorilor în staţiile de transport public din Municipiul Sibiu.
Baza de agrement şi sport zona Obor și amenajarea unei zone de agrement şi ecoturism pe dealurile Guşteriţei fac parte tot din investițiile care sunt deja în curs.
Lucrările la școli și grădinițe sunt numeroase în lista de investiții în curs: reabilitare Şcoala Gimnazială Regele Ferdinand în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice, reabilitare şi extindere Cămin din Str. Oituz nr. 31 Sibiu în vederea mutării liceului de Artă, amenajare teren de sport la Şcoala Gimnazială Regina Maria, reabilitare corp B la Şcoala Gimnazială nr.12 Sibiu, str. P-ta Cluj nr.1-3, amenajare teren sport la Şcoala Gimnazială nr.8 Sibiu, reabilitare Grădiniţa cu PP nr. 5 în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice, reabilitare Şcoala Gimnazială nr. 25 în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice.
Actualizarea Planului Urbanistic General al Municipiului Sibiu și modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Sibiu sunt de asemenea în curs.
Din aceeași categorie de investiții fac parte și lucrările de reabilitare interioare pentru imobilul Primăriei Sibiu din B-dul Victoriei și schimbarea tâmplăriei existente cu tâmplărie din lemn cu geam termopan la sediul Primăriei din Piața Mare.
Lucrări în curs de contractare
În lista de investiții a municipiului Sibiu sunt incluse și lucrările în curs de contractare, acestea fiind cele mai numeroase.
Unele dintre cele mai mari investiții din această categorie sunt reabilitarea Podului Gării, achiziţia a 36 autobuze electrice ce vor deservi zona metropolitană şi staţiile de încărcare aferente, viabilizare Cartier Veterani, 45 de staţii de încărcare electrice.
Tot aici sunt incluse și investiții în zona de sport și recreere, respectiv traseu pietonal şi velo acces dealurile Guşteriţei, perete de escaladă outdoor, amenajare terenuri de sport în Staţiunea Păltiniş.
Și aici sunt numeroase investițiile în școli și grădinițe pentru eficientizare energetică: la grădiniţa Elefănţelul Curios, Şcoala Gimnazială Nicolae Iorga, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Colegiul National Octavian Goga, Colegiul National Pedagogic Andrei Şaguna, Şcoala Gimnazială nr.13, Grădiniţa Căsuţa Poveştilor, Grădiniţa nr. 29, Grădinița nr. 36, Grădinița nr. 15, Școala l.l. Caragiale, Şcoala Gimnazială nr. 23, Grădinița cu Program Prelungit nr. 22, Grădinița cu program prelungit din Calea Poplăcii.
Sunt prevăzute, de asemenea, dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi a unităţilor conexe din Municipiul Sibiu, construcţie nouă cu destinaţie creşă şi grădiniţă la Şcoala Gimnazială nr. 12, reabilitare imobil Maria Tereza din str. Gladiolelor, reabilitare faţade la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr.
În ceea ce privește zona centrală, aici sunt incluse reabilitarea Turnului Sfatului, un selfie-spot în zona centrală, panouri istorice pentru prezentarea vizuală a trecutului și modernizare Art Parc Cetăţii.
Vor fi amenajate săli de clasă modulare, va fi realizată renovarea energetică a 24 clădiri rezidenţiale multifamiliale din municipiul Sibiu.
Proiectul pentru înfiinţarea unui parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile de energie de tip solar pentru consumul energetic al Municipiului Sibiu a fost depus pentru finanţare în cadrul Fondului de modernizare.
Mai sunt prevăzute înfiinţarea unui centru de colectare prin aport voluntar în Municipiul Sibiu, înfiinţarea unui centru integrat de colectare separată prin aport voluntar în Municipiul Sibiu și insule ecologice digitalizate în Municipiul Sibiu, modernizare strada Salcâmilor.
Documentații tehnice pentru proiecte viitoare
Cea de-a treia categorie de investiții din lista Primăriei Sibiu sunt cele pentru care vor fi elaborate documentațiile tehnico-economice, o etapă importantă, fără de care nu pot fi contractate investițiile și care adeseori este de durată.
Sunt prevăzute studii pentru trei parcări mari în Sibiu: amenajare parcare şi restructurare Piaţa Agroalimentară Cibin, amenajare parcare supraterană Cartier Vasile Aaron și amenajare parcare subterană şi zone verzi în zona Siretului.
Documentații tehnico-economice vor fi elaborate pentru drumuri de legătură între cartierele Tineretului, Veteranilor şi Calea Surii Mari, dar și drum de legătura între strada Lemnelor şi strada Metalurgiştilor, precum și pentru modernizări de străzi: Rahovei, Semaforului, B-dul Mihai Viteazu, str. Ogorului (parţial).
Sunt prevăzute studii și pentru două parcuri importante din Sibiu: amenajare Parc Sub Arini și modernizare Parc Astra.
Vor fi făcute studii pentru un complex de nataţie, sport şi agrement, coridor integrat de mobilitate pe Calea Şurii Mici, coridor supra si subteran de mobilitate Alba Iulia – Milea
Reabilitarea unor spații la Colegiul Național Gheorghe Lazăr și la fostul Liceu CFR, demolare anexă şi construcţie spaţiu în vederea amenajării de săli de clasa la Şcoala Gimnazială nr.8, amenajare spaţiu exterior pentru clasa în aer liber în incinta Grădiniţei Elefănţelul Curios, zona str. Podului pentru funcţiuni de învăţământ vor avea, de asemenea, studii tehnice și economice.
Primăria Sibiu intenționează să comande un studiu de prefezabilitate în vederea construirii unor noi unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, elaborarea unui PUZ CP subzona Centrul Istoric și cămin persoane vârstnice cu funcţiuni multiple și amenajarea unui cimitir pentru animale de companie.
Din bugetul Sibiului pe acest an, mai mult de jumătate este destinat investițiilor.
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |