Investiții în 2024, la Cisnădie: străzi modernizate, aparatură nouă la spital, teren de sport, parc fotovoltaic, rețele de iluminat și canalizare modernizate

Acasa >

Articol

Administrația locală a Orașului Cisnădie a finalizat agenda investițiilor pentru 2024. Aceasta este una dintre cele mai bogate și mai variate din ultimii ani, cuprinzând investiții în infrastructura stradală, sanitară, școlară, de agrement și sport etc. Lista obiectivelor ce vor fi abordate în acest an a fost întocmită în așa fel încât toate zonele orașului, inclusiv Cartierul Arhitecților să beneficieze de lucrări și amenajări ce vor crește gradul de confort al locuitorilor. Banii necesari implementării acestora provin atât de la bugetul local, cât și din fonduri europene sau guvernamentale, atrase de Primăria Cisnădie. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Investițiile anului 2024: de la teren de sport în ”Arhitecți”, la drumuri modernizate și dotări de ultimă oră la Spital

 

Lista investițiilor ce vor fi derulate în acest an este una bogată și va crește calitatea vieții în oraș. Administrația locală cisnădiană și-a propus pentru acest an următoarele proiecte : 

 

Vor fi continuate lucrările deja înceăute cu fonduri europene, cât și cele din bugetul local :

 

– ,,Reabilitarea moderată a clădirilor publice, clădirea școlii generale din cadrul Liceului Teoretic Gustav Gündisch Cisnădie, judetul Sibiu" – PNRR

– ,,Reabilitarea, modernizarea și extinderea infrastructurii de fluide medicale, a infrastructurii electrice și a instalațiilor de ventilație și tratare a aerului, instalarea de sisteme de detectare și alarmare la incendiu, cu acoperire totală și detectare semnalizare și alarmare în cadrul Spitalului Orășenesc Cisnădie" – POIM

– ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din Judetele Sibiu si Brasov in perioada 2014-2020” – proiect al Apă-Canal Sibiu S.A. cu cofinanțare din bugetul local

– ,,Reabilitare, modernizare strada Șelimbărului și iluminat public, oraș Cisnădie, județul Sibiu”

– ,,Reabilitare, modernizare strada Sibiului și iluminat public, oraș Cisnădie, județul Sibiu”

– ,,Insule ecologice digitalizate în orașul Cisnădie” (containere inteligente) pentru Cartierul Arhitecților – PNRR

 

Lucrări noi cu fonduri europene și de la bugetul de stat:

– ,,Reabilitare unitate de învățământ Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” în vederea dobândirii de către acesta a statutului de Școală Verde” – PNRR

– ,,O Educatie Digitală și incluzivă în Orașul Cisnădie- Dotari – PNRR

– ,,Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Spital Orășenesc Cisnădie"

– ,,Stații reîncărcare electrice în Orașul Cisnădie și în localitate Cisnădioara, județul Sibiu"

– Amenajare Parc Fotovoltaic

– ,,Extindere Insule ecologice digitalizate în orașul Cisnădie” (containere inteligente) – PNRR

– Modernizare străzi în oraș Cisnădie județul Sibiu (pachet nr.1) P.N.I. „Anghel Saligny”

– ,,Înființare colector de transfer ape uzate menajere și conductă de transport a apei în zona strada Sibiului, Oraș Cisnădie, Județul Sibiu” – C.N.I.

 

Există și alte proiecte cu fonduri europene, cum ar fi :

 

– ,,Reabilitare și dotare cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de specialitate din cadrul Spitalului Orășenesc Cisnădie” – POR

– ,,Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei Metropolitane Sibiu" – prin ADI Transport Metropolitan Sibiu -PNRR

– ,,Modernizarea transportului public la nivelul zonei metropolitane Sibiu – etapa 2" prin ADI Transport Metropolitan Sibiu – PNRR

 

Lucrări noi cu fonduri de la bugetul local: 

– Amenajare teren sport: baschet-asfaltat, handbal-sintetic la Liceul Tehnologic

– Amenajare teren sport: handbal-sintetic la Liceul Teoretic ,,Gustav Gündisch”

– Amenajare teren sport: handbal-sintetic la Școala Gimnazială nr. 3

– Proiectare – faza SF, DALI și PT pentru Școala, sală de sport, teren exterior sport neacoperit în Cartierul Arhitecților

– Amenajare spațiu de joacă în Cartierul Arhitecților

– Reabilitare acoperiș zona intrare și anexe Sala Polivalentă Măgura Cisnădie

– Reparații clădire cantina socială

– ,,Reabilitare, Modernizare iluminat public pe strada Unirii, oraș Cisnădie, Județul Sibiu"

– ,,Reabilitare, Modernizare iluminat public pe strada Târgului, oraș Cisnădie, Județul Sibiu"

– ,,Reabilitare, Modernizare iluminat public pe strada Cetății, oraș Cisnădie, Județul Sibiu"

– ,,Reabilitare, Modernizare iluminat public pe strada Băilor, oraș Cisnădie, Județul Sibiu"

– Reabilitare, Modernizare iluminat public pe strada Țesătorilor, oraș Cisnădie, Județul Sibiu"

– Extindere rețele alimentare cu apă branșamente și racorduri Str. Lungă – Cartierul Tineretului

– Extindere rețele canalizare menajera, canalizare ape pluviale, branșamente și racorduri Str. Lungă – Cartierul Tineretului

– Extindere rețea electrică Str. Lungă – Post Trafo

– Amenajare Valea Argintului

– Refacere drumuri Cisnădie – Cisnădioara

– Amenajare drum legatura Str. Lungă – Cisnădioara

– Amenajare Sens giratoriu Uzinei-Unirii-Târgului

– Pod peste Pârâul Ursului, str. Cetății

– Evenimente culturale

 

21 februarie 2024 la 14:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit