Tribuna
Învaţă chineză la Sibiu
*Prima ediţie a Tabărei de vară de schimb cultural China – România se desfăşoară la Sibiu în perioada 2 iulie – 16 iulie 2010*
12 profesori chinezi ai Institutului Confucius Sibiu vor împărtăşi din secretele culturii chineze şi, la rândul lor, vor afla unele din tainele culturii române la Tabăra de vară de schimb cultural China – România. Evenimentul se desfăşoară în premieră luna viitoare şi vă propune iniţierea în limba şi cultura chineză prin ateliere interculturale de Taiji, gastronomie chineză, caligrafie, vizionare de filme şi învăţarea de cântece şi dansuri tradiţionale chinezeşti. "La rândul lor, cursanţii chinezi vor avea ocazia să-şi perfecţioneze cunoştinţele de limbă şi cultură română prin vizite ghidate şi ateliere în Muzeul Civilizaţiei Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului, prin ateliere de muzică şi gastronomie românească, dar mai ales prin excursii tematice în diverse locuri pitoreşti din România, unde ghizi le vor fi însăşi cursanţii români. Cea mai importantă excursie de descoperire de acest fel va dura patru zile şi va fi organizată pe un traseu ce cuprinde Sighişoara, Tg. Mureş, Cheile Bicaz, Cetatea Neamţ, Suceava, Putna, Săpânţa, Baia Mare, Cluj Napoca şi Alba Iulia", se arată într-un comunicat de presă Institutului Confucius Sibiu.
Tabăra de vară este deschisă persoanelor de orice vârstă şi pregătire, Institutul Confucius Sibiu acoperind majoritatea cheltuielilor de organizare. Contribuţia pentru fiecare participant este de 150 lei pentru programul complet, inclusiv excursiile, respectiv de 50 de lei pentru cei ce doresc să participe doar la programul din Sibiu şi împrejurimi. Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri contactaţi Institutul Confucius Sibiu, de luni până joi, între orele 14-19, la sediul din Facultatea de Litere şi Arte, bd. Victoriei, nr. 5-7, telefon 0269/213134 sau 0741789746 sau prin email la adresa: dep.confucius@ulbsibiu.ro .





comentarii
2 comentarii

nu ne intereseaza !!! suntem satui de chinezariile lor ... cvulmea ar fi sa le mai invatam si schelalaiala aia a lor !
michael
29.06.2010 17:51
Ba ne intereseaza!
Maria
30.06.2010 11:18
Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA