Tribuna
Începe vaccinarea antigripală la Sibiu
Laura BUCIU
1286 vizualizari
Începe vaccinarea antigripală la Sibiu
© Arhivă

Prima tranșă de vaccin antigripal pentru sezonul 2021-2022 a ajuns la sediul Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu la sfârșitul săptămânii trecute. În prezent este în curs distribuția serului imunizant către personalul medical, care va demara campania de vaccinare antigripală gratuită.

Cele 5.390 doze de vaccin repartizate județului Sibiu, în primă fază, sunt destinate vaccinării copiilor, atât la nivelul cabinetelor medicilor de familie, cât și din instituțiile de ocrotire socială, urmând în perioada imediat următoare livrarea următoarei tranșe de vaccin antigripal, destinată celorlalte categorii de persoane la risc.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Imunizarea se va face prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.

 

Vaccinații anti-COVID-19 pot face și antigripalul

 

Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19 și care face parte din categoriile la risc poate primi și vaccinul gripal.

De asemenea, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun,  folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea bolilor respiratorii.

Potrivit reprezentanților DSP Sibiu, repartiţia dozelor de vaccin de la Ministerul Sănătății se va face în mai multe tranșe, la fel ca în anii trecuți, iar pentru acest sezon, DSP Sibiu a centralizat un necesar de 42.780 doze de vaccin antigripal.





comentarii
1 comentarii

Vin Sososisti si pun de un protest ...daca la vaccinul impotriva Covid ne anuntau ca vom fi cipati sau o sa prindeam 5G, la vaccinul antigripal o sa vina sa ne spuna ca ne transformam in reptilieni !!!!
:)))))))))))))))))))))))
Antivaccinisti cu IQ cat marimea pantofului!!!
Sariti ca vine Apocalipsa :)))))))))))))))))))))))))))))
20.10.2021 16:46
Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Medialcare24

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA