- Finanțare obținută de Consiliul Județean Sibiu prin Administrația Fondului de Mediu
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a semnat contractul de finanțare în valoare de 15 milioane de lei cu Administrația Fondului de Mediu pentru achiziția a încă 13 microbuze școlare destinate școlilor din județul Sibiu. Acestea se vor adăuga celor 56 de microbuze școlare electrice deja obținute de CJ Sibiu din fondurilenerambursabile gestionate de Ministerul Educației prin PNRR, și pentru care în momentul de față se derulează procedura de semnare a contractului pentru achiziția de microbuze tip 8 + 1 locuri, iar pentru cele de tip 16+1 locuri, estimăm că se va finaliza procedura în aproximativ o lună.
“Siguranța copiilor, mai puține emisii de carbon, dar și costuri reduse pe termen lung sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le au microbuzele din noua generație. Fie că vorbim de microbuze hibrid sau electrice, acestea vor contribui la tranziția către un mediu mai curat, mai verde și mai sănătos. În plus, prin această nouă oportunitate vom reuși să completăm pentru și mai multe comunități nevoia de transport școlar, iar astfel, sper că vom avea cât mai puțini copii care vor abandona școala. Așadar, celor aproape 36 de milioane de lei, obținuți prin PNRR, li se adaugă alte 15 milioane prin AFM pentru achiziția de microbuze pentru școlile din județul Sibiu”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Microbuzele care urmează a fi achiziționate de Consiliul Județean Sibiu vor fi alocate școlilor din județ în funcție de numărul de elevi și de distanța pe care aceștia trebuie să o parcurgă de acasă până la unitatea de învățământ.
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică:
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
08.10.2024
MEDIAS, str. STROMBERG
08:30 – 15:30
Informații...

Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film...
Copiii și adolescenții sunt așteptați și anul acesta la Astra Film Junior, cel mai complex proiect de educație prin film...
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că, joi, 19.09.2024, vor fi efectuate lucrări de montaj al unui debitmetru electronic, pe conducta...
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că, joi, 19.09.2024, vor fi efectuate lucrări de montaj al unui debitmetru electronic, pe conducta...
În perioada 19 - 20 septembrie va avea loc, la Cristian, Simpozionul Științific cu titlul „Zona montană sub aspect economic,...
În perioada 19 - 20 septembrie va avea loc, la Cristian, Simpozionul Științific cu titlul „Zona montană sub aspect economic,...
Vremea se îmbunătățește, ploile s-au rărit așa că drumarii își pot continua lucrările din calendarul acestei săptămâni.
Astfel, pe drumurile județene...
Vremea se îmbunătățește, ploile s-au rărit așa că drumarii își pot continua lucrările din calendarul acestei săptămâni.
Astfel, pe drumurile județene...
Începând de luni, 16 septembrie, pentru întreaga perioadă a anului școlar, elevii din satul Bradu pot beneficia de serviciile oferite...
Începând de luni, 16 septembrie, pentru întreaga perioadă a anului școlar, elevii din satul Bradu pot beneficia de serviciile oferite...