Continental
Tribuna
În 24 de clădiri începe şcoala fără apă şi canalizare
Sorana MAIER
1822 vizualizari
În 24 de clădiri începe şcoala fără apă şi canalizare
Ca în fiecare an, aceste instituţii vor funcţiona fără autorizaţiile sanitare, pe care nu le pot obţine dacă nu au utilităţi. Numărul clădirilor şcolilor aflate în această situaţie a mai scăzut în ultimii ani, în condiţiile în care în unele sate şi comune s–au introdus apa şi canalizarea.
Din cele 170 de şcoli şi gră­diniţe din judeţul Sibiu, unele vor începe noul an şcolar, în 12 septembrie, fără autori­zaţia sanitară de func­ţionare. Inspectorul şcolar general, Constantin Gorun, a spus ieri, în şedinţa Colegiului Prefec­tural, că 24 de clădiri ale unităţilor de învăţământ nu vor primi autorizaţia deoa­rece nu au apă curentă şi canalizare. Cu toate acestea, numărul clădirilor aflate în această situaţie este mai mic decât în anii trecuţi, pentru că în multe sate şi comune s-au introdus apa şi canalizarea în ultima perioadă, a explicat Gorun.
 Inspectorul şcolar general spune că, în judeţul Sibiu, vor ajunge trei noi microbuze, cu ajutorul cărora o parte din elevii de la aceste şcoli vor fi transportaţi la şcoli care au autorizaţie.
Şcolile şi grădiniţele din judeţ funcţionează în aproa­pe 400 de clădiri, din care, în acest moment, 62 nu au autorizaţie de funcţionare, autorizaţii pe care însă direc­torii le solicită pe tot parcursul anului, motiv pentru care expiră la date diferite şi nu sunt legate de data de 12 septembrie, ziua începerii noului an şcolar.
"În atenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tinere­tu­lui  şi Sportului  şi a Inspecto­ratului Şco­lar Judeţean Sibiu se află rezolvarea canalizării şi alimentărilor cu apă în uni­tăţile de învăţământ, acolo unde nu există sisteme cen­tralizate la nivel de localitate -  fose septice sau microstaţii de epurare, res­pec­tiv, puţuri forate - dar şi refacerea şi înlocuirea  insta­laţiilor elec­trice, sanitare şi dotarea cu sisteme centra­lizate de încălzire", a spus Constantin Gorun.
Cezar Budescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu, a spus şi el că încep controalele pentru verifica­rea modului în care şcolile s-au pregătit pentru începe­rea noului an şcolar.
Inspectoratul Şcolar a primit manualele şi rechizi­tele şcolare şi a făcut cele aproximativ 10.000 de pachete cu rechizite pentru elevii de clasele I-VIII.



comentarii
7 comentarii

Cum vrem sa fim parte din UE cand nu putem sa conectam o scoala sau a gradinita la reteaua de canalizare?!? In ce secol traim? Daca nu putem face asta pentru copiii nostri, pentru cine sa o facem???
Gigi
01.09.2011 01:43
L-ati impuscat pe Ceusescu
El va educat gratis,profesorii erau respectati de toti si bine platiti
a construit o tara de temut de foarte multe tari vecine,am avut un potential enorm bine pregatit strategic a fost EPOCA DE AUR
acuma in ce epoca traim...
Badea Balan
01.09.2011 04:53
VA ROG SA MERGETI SI SA FILMATI SI GRADINITA DI PARTEA DE SUS A COMUNEI GURA-RAULUI SI SA VEDETI CA NICI COPII DE ACOLO NU AU APA TRASA DECAT NUMAI AFARA IN CURTE UNDE IARNA INGHEATA, IAR TOALETE NICI VORBA DE ASA CEVA DOAR CELE DIN CURTE(TIP LATRINA)FARA APA SI FOARTE FRIG,IAR SALILE DE JOACA SUNT FOARTE MICI ,SE INCALZESC CU O SOBA CARE TOT TIMPUL SCOATE FUM(ESTE PE LEMNE SI SE INFUNDA),IAR INTRAREA IN SALI SE FACE DIRECT DE AFARA SI SE INTRA DINTR-O CAMERA IN ALTA(IN FIECARE CAMERA SE GASESTE CATE O GRUPA DE GRADINITA),SA INTREBATI CATE CAZURI DE HEPATITA AU FOST ANUL TRECUT SI ANUL ACESTA .LA ACEASTA GRADINITA SUNT PARINTII COPIILOR MAI SARACI SI NU AU BANI DA FACA FOALETE DIN BANII PROPRII SI BAI CUM AU FACUT LA CELELALTE GRADINITE IAR PE CEILALTI CARE AR TREBUI SA SE OCUPE DE ASA CEVA NU-I INTERESEAZA!!!!!!!!!!!BINE CA AVEM FESTIVALURI SI NU AVEM IGIENA IN GRADINITE IAR COPII SUNT VAI DE EI!NU STIU CUM REACTIONEAZA CEI DE LA SANEPID CAND VIN SI LE DAU AUTORIZATIE DE FUNCTIONARE,EI NU VAD CA SE TRAIESTE CA IN EVUL MEDIU SAU SUNT SI ACESTIA MITUITI CU BANI SI ALTE PROMISIUNI!!!!!MULTI PARINTI DE AICI ISI DUC COPII IN SIBIU LA GRADINITA SI NU-I LASA IN CONDITIILE ACESTEA DE PRECARA IGIENA!!!!!!!!!!
LOCALNIC
01.09.2011 10:33
Mai bade, tu traiesti in epoca boilor, asta e clar.
Ilie
01.09.2011 11:33
....din pacate suntem de rasul europei,reportaje din Romania (la posturile straine de televiziune)de ti-e rusine sa spui la cineva de unde iti este tarana,asta este partea tragica nu poti sa iti reprezinti tara si cu partea buna a lucrurilor pentru ca cele rele sunt dominante,de genul acesta.Eu nu am facut nimic pentru tara mea( pentru ca am plecat copil de acasa ) ca nu imi sta in putere,dar cei care au posibilitatea si nu fac...arzaiai focul amar...putem sa scriem pe forumuri de toate , cred ca nu se va mai intampla ceva bun in tara asta.pacat de copii aceia care trebuie sa indure ...
schfeng
01.09.2011 21:10
Obligativitatea uniformelor este in totala contradictie cu Legea Educatiei Nationale care are niste articole foarte clare despre drepturile copiilor :
Art. 2.
obligativitatea uniformelor este in totala contradictie cu LEN
11.09.2011 11:16
"Din pacate dl. Cezar Preda recidiveaza... Se aproprie alegerile si politicienii cauta disperati subiecte care se preteaza la populisme ieftine (chiar gratuite, daca se poate). Pe banii parintilor, dl. Preda crede ca invatamantul va fi reformat daca elevii se vor imbraca in uniforme si vor arata ca si cum scoala si-ar fi facut datoria. Parintii (pe banii lor) se vor induiosa de fotografia in care odraslele lor arata exact ca niste elevi adevarati care chiar au beneficiat de educatie. Profesorii sunt fericiti ca parintii inghit galusca si calitatea educatiei furnizate de ei pe banii contribuabililor nu mai conteaza. Forme fara fond, forma in loc de fond: uni - forma in loc de educatie, abureala politica in loc de reforma reala. Ma tem ca dl. Preda nici macar nu pricepe cat de toxic este demersul sau si chiar crede ca uniformele scolare vor creste procentul de promovati la BAC. Cred ca trebuie sa dam un semnal ca asteptam altceva de la politicieni, aceasta cauza avanseaza prea incet pentru ca presupune o dezbatere reala. Toata lumea este de acord cu salvarea copacilor si impotriva cancerului si oricine poate striga "jos Basescu". Este nevoie de ceva mai mult si anume de o atitudine ! Promovati aceasta cauza prin toate mijloacele, incercati sa va convingeti prietenii, colegii, parintii, pe oricine care, din comoditate, va fi tentat sa zica : "Bravo, avem nevoie de uniforme, scoala romanesca va fi la fel ca inainte" Nu vrem ca scoala romanesca sa se intoarca in timp, nostalgia "ordinii si disciplinei" ceausiste este inca o toxina activa, un drog halucinogen pentru toti cei care nu vor sa gandeasca si mai cred ca defilarea in pas cadentat tine loc de egalitate sociala.
impotriva uniformelor scolare
11.09.2011 11:18
Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia