Imobile din Agnita racordate ilegal la sistemul de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice

Polițiștii din Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au efectuat joi 16 percheziții domiciliare, în județele Cluj și Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate, infracțiune prevăzută și pedepsită de Legea nr. 123/2012.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul cercetărilor, s-a constatat faptul că o companie de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale ar fi fost prejudiciată de aproximativ 100.000 de euro, prin racordarea ilegală a unor imobile la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Activitatea infracțională s-ar fi derulat începând din anul 2018 și până în prezent.

„În fapt, trei foști angajați ai respectivei companii ar fi adus modificări contoarelor de măsurare a gazelor naturale, mai precis ale indexurilor, influențând astfel generarea unor consumuri mai mici decât valoarea reală, implicit și a facturilor înregistrate. În urma celor 16 percheziții efectuate în localitățile Turda, Mihai Viteazu din Cluj și Agnita, din județul Sibiu, au fost descoperite și ridicate mai multe contoare de gaz, părți componente ale acestora, telefoane mobile, laptop-uri, dar și înscrisuri relevante pentru soluționarea în continuare a cauzei”, transmit reprezentanții Poliției Române.

De asemenea, au fost ridicați 2.500 de lei și a fost indisponibilizat un autoturism.

În baza mandatelor de aducere, au fost aduse la sediul unității de poliție, în vederea audierilor, 29 de persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Activitățile derulate au beneficiat de sprijinul Poliției municipiului Câmpia Turzii, Poliției municipiului Turda, Secției 9 Poliție Rurală Turda, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj și Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu. (L. B.)

26 ianuarie 2023 la 13:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
(FOTO) Cei mai buni sportivi, antrenori și echipe din sezonul 2022/2023, premiați cu peste 200.000 de lei de Primăria Sibiu
Peste două sute de mii de lei au fost alocați pentru elita sportului din municipiul Sibiu. Festivitatea a...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Port popular și fanfară. Tradițiile săsești au prins viață la Parada Maifest
În weekend a fost din nou sărbătoare la Sibiu datorită tradiționalei parade Maifest, un eveniment care are loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Două mașini s-au ciocnit pe strada Luceafărului din Sibiu
Un accident s-a produs luni seara în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Luceafărului și Corneliu Diaconovici.  „În timp ce...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Finala de pe ”Francisc Neuman”, a treia pentru o echipă sibiană. Aradul, în premieră gazda ultimului act al Cupei României
FC Hermannstadt dispută pentru a doua oară finala Cupei României, după cea din 2018, pierdută cu 2-0 în...
Actualitate
2 min de citit