Tribuna
Iarăși Picătura de Carte
O carte dedicată tinerilor maghiari și slovaci...Și români, de ce nu.
Pr. Constantin NECULA
1281 vizualizari
O carte dedicată tinerilor maghiari și slovaci...Și români, de ce nu.

Jergus Ferko: Maghiarii sub semnul (auto) amăgirilor, Ed. Argonaut, Cluj - Napoca, 2019, 312 pg. 
 
 
Azi nu putem scrie despre Trianon. Nu e frumos și incită. Dar putem scrie despre cărți. Jergus Ferko este un slovac. Care s-a stins în 2001. La numai 45 de ani. Un tip activ și implicat în istoria țării sale. Este o carte despre viziunea maghiarilor despre sine. Prin vectorii de imagine istorică și rostitorii politici ai verdictelor publice. Mereu speciali și autodefiniți ca victime- cum ne credem și noi și unii dintre noi în repetate rânduri. Ideea centrală a lucrării este limpezirea unor mituri legate de superioritatea absolută, atent impregnată în conștiința colectivă. Nu este un tratat de istorie propriu-zisă. La ediția ei dintâi în limba română (Argonaut, 2009, 257 pg.) ediție îngrijită de același Gheorghe Ciuntrilă și prefațată de Profesorul Nicolae Edroiu (stins în 2018), apariția ei a trecut aproape neobservată. Lucrare de jurnalist ea aduce aminte, mai degrabă,  de reacția lui Ștefan J. Fay la gafa lui Chirac de la Budapesta din 1990- volumul Transilvania. Un mileniu în 51 de ani/ Une millenaire en 51 annees, Ed. Sawas, Nice, 2018, 144 pg. fiind, dincolo de o lecție de istorie una de patriotism politic a unui secui în rădăcină de neam în apărarea românismului transilvan- decât de tratatele grele, pline de date și teme de cercetare, care nu cheamă tineretul la asumarea lecturii. O istorie vie. După ureche? Cu foarte mici excepții- confuzia între limba slavă și cea slovacă în bula papei Hadrian al II-le (868) îmi pare cea mai simpatică- jurnalistul slovac ne prezintă o concepție vie despre cum trebuie răspuns la afirmații nefondate și despre cum lupta de idei nu trebuie să fie socotită război. Veți citi pagini interesante, de apologie și bun simț, legate de cele șapte autoamăgiri ale ungurilor („Podișul carpatic” lipsit de populație, fuga în capcana carpatică, trădarea lui Phaeton, Trianonul ca pretext, fuga din fața propriului trecut sau răscoala suliței, victime privilegiate), despre  cultul violenței și al violatorilor (mai ales paginile despre vecinul agresor), Panteonul maghiar (cu oarecari excese de naționalism slovac, dar când ești vecin cu naționalismul maghiar...). Un capitol special este alocat relației maghiari, evrei, maghiari. Următorul filozofiei politice maghiare și tehnologiei. Ultimul, pe post de concluzii, ne obligă să reflectăm – numai cine vrea, desigur- la o întoarcere comună la istorie. 
Această ediție (2019) beneficiază de o prefață a Dlui Profesor Ioan-Aurel Pop și o  postfață (A spus ceea ce a vrut și ceea ce a trebuit să spună) semnată de Roman Kalinsky. Traducerea lucrării, aparținând lui Pavel Rozkos- Timișoreanul, nu doar pertinentă ci și plină de nervul care îndeamnă la lectură, merită consemnată. Nu. Nu veți găsi citări din documente ori volume ci un soi de analiză de bun-simț care ne ajută să ne înțelegem limitele ca oameni și popoare europene. Încă nevindecate de frica izbucnirii unor conflicte din adâncul istoriilor noastre. Subscriu la un gând al Președintelui Academiei Române: „Toate popoarele și-au înfrumusețat și își înfrumusețează încă istoria, glorifică anumite fapte și trec sub tăcere ori expediază rapid altele, mai puțin onorabile. Toate popoarele poartă povara istoriei, fiindcă așa este omenește și așa a fost de când lumea. Setea de trecut coincide cu setea de viață. Totuși, intensitatea sentimentului istoric nu este identică la toate popoarele. Anumite popoare își primenesc din când în când trecutul, în funcție de sensibilitățile prezentului, mai aruncă peste bord din balastul istoriei, mai revizuiesc din clișee, din prejudecăți, se adaptează vremurilor, fac loc noilor cercetări și  descoperiri, etc. Românii au făcut chiar mai mult: au creat, după 1989, o adevărată școală istorică de de-mitologizare a trecutului lor, rejectând la lada de gunoi a istoriei”, alături de  reziduurile naționaliste, adevărate valori naționale, punându-și cenușă în cap fără rost și declarându-se mult mai umili decât s-ar fi cuvenit. Din câte cunosc, și istoriografia slovacă și-a revăzut anumite aspecte teziste, susținute în acord cu principiile marxismului. Nu aș putea spune că în conștiința ungară nu este prezent deloc acest trend, dar intensitatea sa este foarte redusă și este limitată de convingerea inoculată, inclusiv prin educație- că poporul maghiar este unul excepțional, ieșit din comun, grevat de catastrofe fără egal și sortit să aibă o misiune înaltă, care trebuie recunoscută de toate celelalte popoare. Cine încearcă să pună în discuție dogmele consacrate de naționalismul ungar- fie și dacă este din interiorul poporului maghiar- devine repede un paria, un marginal” (pp. 11-12). Nu. Nu este o mentalitate de tip imperial. Fără să fim Imperiu avem și noi „ungurii” noștri- alții decât maghiarii. Dar devine fundamental pentru generațiile care vin să nu se asuprească pentru minciuni pandemizate prin ideologii. Ci să caute pacea. Mai ales recunoscând în celălalt aproapele. Darul lui Dumnezeu. 




comentarii
3 comentarii

azi NU avem voie sa sarbatorim ca da rau la …………………...……..presedentie,guvern si u......e
despre DIKTATUL de la Viena no sa fie voie sa se aminteasca
ca e vorba de germania hitlerista,italia musolinista si ungaria HORTYSTA
evenimente din 1940
vremea a trecut dar nu trebuie uitat
80 de ani ,precis in cartile de istorie nu scrie nimic
adi3
05.06.2020 19:25
Astea nu mai sunt Picătură de carte, e potop. Roditor în bătătura Tribunei, a Librăriei Noica Humanitas și pentru setea de cultură a cititorilor.
06.06.2020 15:14
(Și) La Humanitas se ia temperatura.
Un cititor
08.06.2020 00:04
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia