Tribuna
Jidvei
Guşteriţa, locul care e frumos şi urât, depinde de unde-l priveşti
Dumitru CHISELIŢĂ
2167 vizualizari
Guşteriţa, locul care e frumos şi urât, depinde de unde-l priveşti
Aflu, "de pe surse", că Guşteriţa a apărut cumva în presa centrală. Că cică acolo e urât, că sunt vile şi case din resturi de case, că e satul Sibiului, că Iohannis a promis nuştiuce nuştiucui şi nu s-a ţinut de cuvânt şi că acolo, în linii mari şi mijlocii, e cam prăpăd. Am "prins" şi articolul. Este din seria "hai să căutăm săraci", că place la public şi dă bine la imagine. Citesc că Guşterişa noastră e un fel de Rio de Janeiro ("Riu di Jăneiru", vorba aia) pentru că are cică o "favela", adică cartier din cu case din cartoane unde stau săracii săracilor şi că acolo oamenii sunt săraci, trăiesc din ce apucă, şi aşa mai departe. Cu multe poze din seria "sărăcie gunoaie şi câini" că pozele cu sărăcie şi săraci dau bine la public dacă tu le faci mai ales cu un aparat cate costă cât tot terenul acela cu barăci cu tot. Aşa că m-am gândit să dau, din nou, o tură prin Guşteriţa cea cu "favelă" sau fără, (lasă aşa, "fără") ca să vedem de la sol cum e treaba pe acolo. În linii mari, a fost frumos şi urât, era nou şi vechi pe acolo, dar când îmi era periplul mai avântat pe Hulă-n sus, veneau nişte nori total neprietenoşi dinspre oraş, aşa că am plecat lejer din zonă. O fi Guşteriţa-Guşteriţă, o avea background istoric super-bazat, o avea viitor de invidiat când o fi viitorul ăla, dar ploaia e ploaie iar eu sunt eu. Dar ce e de văzut am văzut. Concluzie: Guşteriţa e aşa şi aşa.

Strada Podului sau lungul drum dinspre asfalt şi trotuare înspre asfalt şi trotuare

Nu mai zic aici povestea aia cu istoria locului, de Caedonia, despre cât de veche e biserica veche, despre Villa Umberti şi Michael Ackner, că am vorbit în alte dăţi. Dar zic că s-or plânge unii că Guşteriţa e mărginaşă, că e cartierul-sat al oraşului, dar uite, ai autobuz până acolo (10) sau măcar până în vecinătate (14 şi 17, pe Guşteriţei). Deci, prima bilă albă. Eu ca să ajung în centru, am tot trei autobuze şi nu-s Guşteriţă ci ditamai Hipodromul. OK, nu am autobuz de la mine la Guşteriţa, ci până mai aproape, în natalul Lazaret. Unde şi cobor, să mă umplu de atmosfera patriarhală a vechiului cartier de case. Şi de vile. Şi de câini care te latră pe sub poartă. Şi de Valea copilăriei (adică pârâul Trinkbach) acum căpăcită cu pavaj, ca să câştige omul un loc de parcare. O iau pe Maşiniştilor în jos şi fac stânga pe una din străzile cu nume de paşoptişti, Alecu Russo parcă şi ajung în Calea Guşteriţei, ceva mai sus de internatul defunctului liceu CFR.
Încă ceva paşi şi deja vezi intrarea în Guşteriţa - cartierul.  Acum o paranteză pentru sibienii mai proaspeţi: Lazaret nu e Guşteriţa şi invers, că tot aud că ce e dincolo de Podul Gării, gata, poc, e Guşteriţa. Nu, e Lazaret. Doar dincolo de Cibin e Guşteriţa aia cu "favelă" (nu-mi iese din cap sclemberismul ăsta). Ce mai încoace-încolo, intru în Guşteriţa pe sub şoseaua de centură, de zici că-s într-un film SF prost, la frontiera dintre "ăia buni" şi "ăia răi". La cum e decorul, te aştepţi ca în următorii zece metri să apară o brigadă din asta de băieţi de cartier şi să-ţi ceară o taxă de şmecher plus ceva bonusuri. Dar, în afară de o buni cu un copil şi o pereche de adulţi mai "sociali", nimic. Trec podul peste Cibin, admirând peisajul totdeauna superb din dreapta, că în stânga e iar mastodoanta aia de centură care obturează peisajul de abia se vede super-antena aia din zona fostului CeAaPe (sau IASe?).
Prima clădire din Guşteriţa este una veche, tip vagon, de secol XIX, cu o poartă din aceea metalică de Conlemn, clădire care are marele merit că încă mai e în picioare. Peste drum, un carosabil despre care am scris odată că e plin de gropi spre deliciul locuitorilor dintr-o zonă rezidenţială din apropiere. S-o fi rezolvat problema, nu s-o fi, ce mai contează?

Dar avem în faţă poarta de intrare în sat, pardon, cartier: Strada Podului. Care, sper, am nimerit-o pe picior greşit (al meu) sau în plină reabilitare (a ei), pentru că nu am văzut vreun semn cum că ar arăta a drum normal sau a avea din acelea, trotuare. În fine, de fiecare dată când trec te aici am acelaşi sentiment. Podului este strada care îţi aminteşte că Guşteriţa nu ţinea de oraşul Sibiu: un carosabil suprasolicitat, cu două sensuri de mers, veşnic făcut praf de la supertransportatoriid e cărămidă şi ţiglă. Două şanţuri cu podeţe la porţi, amintire dintr-o vreme glorioasă, care, pe la jumătatea drumului, se pierd în sol. Trotuar, aşa cum este el definit, nu. Adică, mă rog, poate va fi fost sau va fi cândva aşa ceva, dar acum avem pământ, praf, băltuţe, pietriş, bolovăniş, vegetaţie "random". Toate la un loc îţi dau o senzaţie din aceasta de stepă dobrogeană în arşiţă de august, mai ales că arhitectura tradiţională săsească a spus pa-pa locului, fiind înlocuită de neo-arhitectura erei actuale, cu etaje, mansarde, plexi-uri şi alte delicii de-ale civilizaţiei urbane şi ilustrări ale prosperităţii proprii, care sunt aşa de asemănătoare unele cu altele de se pierde specificul locului. Oricum, în ciuda stării generale de vraişte, ideea de suburbie braziliană tot nu prea îşi are locul. Eventual ideea de a-ţi lua data viitoare bocanci când mai vii pe aici, că încălţămintera mai lejeră nu face faţă, e ca şi cum ai urca cu smartmobilul o panta pentru un 4x4.  
Mă gândesc dacă nu cumva toată Guşteriţa e aşa, un fel de multiplu de strada Podului, cu toate ale ei. Aşa că pe la peisiunea şi marketul de pe colţ, fac stânga, pe lângă o grădină uitată şi cu o şură semi-auto-demolată. Strada, numită „Muncitorilor” e interesantă pentru că arată mai bine decât strada mea. Ajung pe lângă perpendiculara stradă Anul 1848 ca să mă latre un căţel mic şi alb (şi să-mi amintesc de nişte chefuri din adolescenţă) şi merg mai departe, ca să mă lase în pace un câine moderat şi negricios, din specia "universal de curte".  Ajung la intersecţia cu Ceaikovski, pentru a admira o vale cu peştişori (?) şi a mă întreba dacă accesul pe podeţ este ca să treci sau ca să-l ocoleşti. Sau doar să pleci şi să laşi strada aceea în pace.

Ce poţi face în Guşteriţa, vara la amiază? Nimic.

Evident că mi-am pus în gând să nu calc prin zone din acestea "sociale". N-au decât să meargă alţii după "favele" dace le iubesc aşa de mult. Pe mine mă interesează cum e pe unde are acces tot omul şi toată lumea, nu prin fundături pline de senzaţional şi de "ueei”, chiar dacă sunt tare curios ce părere au cei care se învecinează cu zone din acestea „umanitare” cu priză la presa centrală.
Oricum, deşi cartier de municipiu cu pedigree, de capitală culturală europeană la gazdă de summituri la fel de europene şi terifiant de informale, pe cât de asfaltată şi trotuar-ată e ea, Guşteriţa are încă un aer rural. Chiar frumos de rural. Dacă localnicii nu cred asta şi râd de romantismul meu, le propun să facem o lună schimb.
Mă aflu în centrul centrului, zona istorică de la mama ei, iar o doamnă mă salută cu "bună ziua” deşi nu mă cunoaşte. Pentru unii o fi nimic, pentru mine e însă semn că mi-am făcut o reputaţie de mârlan cu nasul pe sus care aşteaptă să fie salutat chiar şi de femei. Păi asta e, vin din Sibiu, capitala bunelor maniere, unde oamenii abia se salută chiar dacă se cunosc... Aici oamenii se salută curent, că aşa e în sat. Pardon, cartier.

Ce e de văzut, îmi zic? Să urc la Monument? Prea mult de urcat. Să urc în sus pe Hulă, pardon „Strada Mălinului” să mai „vânez" nişte case vechi? Păi nu prea mai sunt case vechi nici aici, că s-au modernizat. Aşa mă mulţumesc cu cele de vizavi de biserica fortificată. Şi cu faptul că strada Flacăra e în lucrări. Şi cu faptul că staţia de autobuz este una din cele mai „verzi” staţii din Sibiu, la propriu dar e simpatică aşa cum e.
Urc spre intrarea în biserica veche doar ca să mai văd de la ce distanţă mă latră câinele de la casa parohială. OK, 9-10 metri, e funcţional. Câinele zic. E şi de înţeles, totuşi. Dincolo de poveşti cu Cedonii şi favele, ne aflăm în zona unde a dispărut capul unei statui-monument funerar doar pentru că era vopsită în bronz-auriu, unde capacele de canal mai prind picioare, unde, din câte mi s-a spus, dacă te apuci de renovat rişti să te trezeşti cu materiale de construcţie lipsă la apel peste noapte, plus că ultima ştire tare din cartier era despre nişte bătăi cu săbii şi alte unelte tăioase. Aşa că un câine, îmi place sau nu, e bun la casa omului. Sau parohiei.

Tot stând aşa şi învârtindu-mă ca o cameră de supraveghere, mă gândesc că, la ce maşini se plimbă prin zonă, Guşteriţa o fi satul Sibiului, dar nu mai e ruda săracă a lui.
Dacă scormoneşti bine, e şi un loc deschis turiştilor, că avem pe aici şi ceva pensiuni şi alte locuri de cazare. Numai că sărmanul turist trebuie să se plimbe cu berea sau alte băuturi la el, ori să mânânce din traistă, că restaurante şi terase nu am prea văzut (oricum la ce praf e, lasă...), decât ceva magazine alimentare. Cu preţuri OK.  

Dintr-o maşină cu număr de Germania îmi zâmbesc vreo trei persoane. A, că ocpuanţii maşinii „germane” aveau o alură complet ne-germană şi că zâmbetul acela x 3 aducea a rânjet(e), o fi fost o părere de la căldură. Sau că turiştii (da, ei, iar) sunt ori deosebit de rari ori se deplasează foarte rapid pe aici, nu o lălăie pedestru şi o ard cu poze. Dar strada e mai asfaltată şi mai canalizată decât strada mea. Or fi şi străzi neasfaltate, dar acum asta este, e totuşi periferie. Dar la cum se construieşte, reconstruieşte, mansardează, lucarnează, la ce showroom e prin zonă, se pare că cel puţin o parte din lume nu o duce chiar rău. Nu mai e Guşteriţa aia veche, unde intrai pe barba şi riscul tău sau doar dacă aveai pile prin zonă. Poate dacă s-o repara complet şi Podului, pe care sunt iar acum, că vin norii aceia negri spre încoace iar autobuzul taman ce a plecat spe încolo iar eu am şansa unui drum întors tot pe jos. Aşa că las Guşteriţa cu ale şi ai ei în pace şi constat că, încet-încet, nu mai e chiar aşa de sat al Sibiului. Uite deja pereţii sunt mâzgăliţi cu grafitti, ca în ditamai centrul istoric. Un semn de adaptare la civilizaţia ex-Capitalei Culturale... Aşa, pe ieşire, mă gândesc că Guşteriţa, e un loc care e frumos şi urât. Depinde de unde-l priveşti şi ce cauţi acolo...

[image=158528






comentarii
3 comentarii

Poza cu Blocul ala care se construieste este definitoriu pt cum se dezvolta SIBIUL.
Mister
02.07.2020 10:33
Iar la plimbare?
02.07.2020 20:17
Se vede frumos Sibiul din zona de sub cruce. Imagineaza-ti pe deal, sub cruce, o casă cu piscină...
In rest e la fel ca toata Romania, nici bine, nici rău
Eu
04.07.2020 07:33
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia